Skip to content

Despre graşi şi mai ales, grase

mai 26, 2010
tags: ,

Şi cum nu sunt egoistă, e de musai să vă dau  spre citire un text ce-i aparţine Angelei.  V-am mai povestit de ea zilele trecute, scrie bine, are simţul umorului cât încape şi e al naibii de ancorată în realitate! Aşadar, luaţi de vă veseliţi şi voi!

“Bărbaţii în general, n-au complexe de inferioritate dacă sunt graşi, mai mult chiar, cu excepţia băieţilor pe care-i batjocoresc colegii la şcoală, îşi poartă cu mîndrie burţile, îşi leagănă slăninele şi ocazional îşi freacă burdihanele cu oarecare mîndrie, ca semn de bunăstare sau “mă ţine bine nevasta”.
De obicei, graşii sunt joviali, cu excepţia celor ce s-au îngrăşat expres să arate un statut social superior şi ăia sunt în mare măsură nesimţiţi cam în toate aspectele sociale: în trafic, în restaurant cînd vorbesc cu gura plină, unşi pe bărbie, la serviciu cînd transpiră şi nu se sinchisesc că mută nasul altora şi exemplele ar putea continua. De fapt altceva voiam eu să zic aici…
Femeile, spre deosebire de bărbaţi, cînd încep să se îngraşe, nu dau importanţă prea mare mai ales că majoritatea se îngraşă la sarcină, sau să mă exprim ca restul leşinatelor şi încrezutelor care au impresia că sunt primele care cacă un plod pe lume, cînd sunt “graviduţe”, şi-şi alintă burţile cu delicateţe şi normal, cu diminutivul “burtică”.
În timpul gestaţie, ele mănîncă precum scroafele, motivînd că “mănînc pentru doi”, îşi terorizează familia şi masculul din dotare cu pretenţii halucinante gen ” am poftă de fruncte exotice”.
N-ar fi asta o problemă pentru că acum, fructele exotice se găsesc pe toate gardurile, dar pretenţiile sunt emise-n miez de noapte, iar pofta e cu atît mai imperioasă cu cît doarme mai bine nenorocitul pe post de soţ. Halitul continuă şi după naştere pentru că, vezi doamne, alăptezi. Odată ce înţarci plodul, ai zice că ar fi cazul să te opreşti, dar na… Nu prea poţi, că maţele ţi s-au lărgit, stomacul e la fel de încăpător ca o benă de camion, iar aici intervine minciuna, sub toate formele, nuanţele ei.
Minţi pe toată lumea că de fapt, tu nu mănînci, eşti la regim sever, ba chiar ai putea spune că te hrăneşti cu aer. Te minţi pe tine cum că “doar asta şi gata”, sau “de mîine încep cura”, iar mîine ţi se pare că de fapt voiai să zici “poimîine”.
Ţi-ai dat copilul la şcoală şi tu nu, dar ceilalţi, te văd tot mai grasă, mai diformă. Te agăţi de ideile occidentale şi zici că nu eşti grasă ci doar “mare”, nu fat, ci large. Te deranjează privirile critice şi ai impresia că toată lumea e împotriva ta, de aici şi comportamentul tău dictat de osînza de pe tine în preajma altora mai suple. Faci pe nepăsătoarea cu texte expirate ca “cine mă place, mă place şi aşa” deşi, dacă te gîndeşti bine, nu te mai place nici măcar bărbatu-tău, pentru că ce e de plăcut să găseşti 120 de kile de slănină-n pat, care nu se poate nici măcar afuma?
Cu timpul, te înrăieşti, pentru că e greu să rămîi om, cînd pizmuieşti pe toată lumea. Dacă eşti şi şefă pe undeva, cu atît mai rău; tai şi spînzuri şi începi întotdeauna cu femeile. Că doar ele-s de vină că eşti tu cît o vacă…Oricît te-ar deranja un subaltern bărbat, faci ce faci şi-l ierţi. Dacă e femeie însă… se schimbă situaţia, ori o dai afară, ori o faci să plece singură, pentru că ţie îţi stă ca un cui în talpă şi loc pe lîngă tine, nu mai e.
În final vii cu minciuna supremă: “am probleme cu glandele”, deşi alţii te văd mîncînd o ciorbă, două porţii de felul doi, după care haleşti şi pîinea de pe masă, încingînd-o în smîntînă, după care bagi şi-un pepsi, sau orice altceva a cărui gaz poate astupa golurile din stomacul tău nesătul.
Şi aşa-ţi tîrăşti mizera-ţi existenţă fără să vezi nimic frumos în jurul tău, mai cu seamă dacă nu e de mîncat. Existenţa ta se reduce la grija halelii şi a scaunelor rupte de prin casă care trebuiesc înlocuite şi costa bani. Bani care-ar fi mai înţelept folosiţi la raionul de carne, de porc de preferinţă.
Între timp, te lasă bărbatul pentru vreo “schiloadă” şi sfîrşeşti prin a urî pe toată lumea, cu excepţia “prietenei” care-ţi îngraşă orgoliul la fel cum îţi îngraşi tu curul : Lasă dragă, că eşti numa’ bine, eşti rubensiană.
Ea e singura slăbănoagă ce-a rezistat pizmei tale, pentru că ţi-a intuit micimea caracterului şi ţi-a dat exact ce voiai: linguşeală, periaj, curăţat de scame, chiar dacă acasă rîde de tine şi cu fundu” ăla schilod al ei, referindu-se la tine ca la “umflata dracului”.
Concluzia e că, puţine femei îşi duc osînzele fără să fie rele. Puţine-s femeile care să fie joviale la 100 de kile, iar acele femei care reuşesc, au ceva masculin în ele şi li se rupe. Ele nu te judecă după talie şi nici nu te dau dracului în gînd de cîte ori te văd. Ele nu au probleme inventate cu glandele şi recunosc deschis că le place să mănînce, de aceea nici nu te simţi prost sau vinovată dacă tu cîntăreşti cît o bucă de-a lor.
În final, un avertisment prietenesc: Feriţi-vă de grăsane, pentru că dacă nu te pot hali la propriu, o vor face bucuroase şi lacome la figurat!”

35 comentarii leave one →
  1. mai 26, 2010 10:43

    Foarte fain articolul, si chiar adevarat in cea mai mare parte-a lui. Nu stiu ce sa zic, eu am fost mereu de parerea ca suncile, la tinerete, sunt dovada nesimtirii. Cat priveste “implinirea” de dupa casatorie, te mai rotunjesti, ca na, se schimba metabolismul, imbatranesti etc. dar nu te faci cat un soios de mangalita, ce Dumnezeu… La mine stresul e ca nu prea apuc sa mananc ziua, si seara dau atacul la figider, dupa care ma mustra mereu constiinta. Deocamdata, ma mentin, dar ar trebui sa fac ceva in privinta acestui prost obicei :D

  2. kekee permalink
    mai 26, 2010 12:12

    bai gg, io n-am nimic cu grasii, slabii , etc .
    Important e cit de “gras” le e creierul .
    Bine la gagici , e normal ca ma uit sa fie in parametrii normali, ca sincer una rotunda nu ma inspira , nu imi spune nimic .

  3. mai 26, 2010 12:13

    :)) De acord. Colegele mele erau terorizate de glume si apropourile mele despre grase. Dar acum parca is mai multe grase ca niciodata si isi poarta atat de fudule suncile.

  4. kekee permalink
    mai 26, 2010 12:21

    @ cip
    multi dintre romani isi ingroapa amaraciunile si greutatile in farfurie.
    In ultima vreme am vazut tot mai multi romani grasi .
    Cre’ ca infuleca zicind ca : daca tot imi merge prost , macar de mincat sa maninc bine .
    Ceea ce e total gresit , pentru ca baga-n ei carne si grasimi , in loc sa manince fructe ( care iarna sunt mai scumpe decit carnea ).

  5. mai 26, 2010 12:24

    Teo, la cum te vad eu.. n+ai nicio şansă să te îngraşi, aşa că dă-i bătăi cu mâncatul la ce oră pofteşti! eşti un caz fericit!
    Kekee, nici eu n-am nica cu ei – doar că-s dizgraţioşi…
    Ciprian, da băi, fete tinere de liceu… şi mai poartă şi blugi cu talia joasă! când văd cum le atârnă şuncile in locul unde ar trebui să fie talia…pfoaaaaa! urât!

  6. mai 26, 2010 12:28

    Kekee, românii merg pe principiul :”să mănânc cu pâine ca să mă satur”! de aici şi îngrăşatul ăsta… că dacă ar mânca numa cărniţă firul ei, nu s-ar face cât casa poporului!

  7. mai 26, 2010 12:33

    @kekee
    Mancam ca prostii. Si cei slabi si cei grasi. Eu de exemplu nu ma ingras ca nu mananc, mi-e lene sa mananc ori daca am ceva de lucru prefer sa-mi termin treburile si apoi mananc, nu prea-mi plac pauzele. Micul dejun in zilele libere de cele mai multe ori se muta la pranz si masa de seara pe la miezul noptii.
    Altii mananca orice ar face, vorbesc la telefon, stau pe mess, intocmesc rapoarte, ceva de rontait tot au langa ele. Si am exemple din astea dintre colegele de facultate, cele de la munca. Si mereu is hamesite. Sau merg la sala dupa serviciu si dupa ce ies de la sala se duc sa-si ia pizza, shaworma, ca “simt ca lesina de foame”.

  8. Carmen Negoita permalink
    mai 26, 2010 14:05

    Ai dreptate, Georgiana. Urat imi mai e de cele grase si care poarta blugi cu talia joasa. Dar si de barbatii cu burta… si observ ca varsta lor scade simtitor. La 20 si ceva de ani sa ajungi sa iti mangai cu mandrie burtica… deja nesimtirea e in floare. Ba mai au si pretentia ca iubita sa arate ca o miss… pe ei nu se vad.

  9. mai 26, 2010 14:45

    Am avut sansa desi mi-a placut totdeauna sa maninc(totusi cu limite) si sa gatesc ca foarte multi ani m-am mentinut;acum de trei ani cam…pufoasa!greu ,greu sa dai jos de la o vreme!he,hei!!!
    Daca de tinar esti cu multeee kg. in plus e dizgratios si la fete si la baieti!
    Simpatic articol!
    Nu mi-au placut extremele niciodata,asa ca intelegi nu ?si la tinerete si la batrinete!
    Paaa !!!

  10. mai 26, 2010 14:46

    Capodoperaaaaaaaaaaaaaaa! Cel mai tare articol pe care l-am citit pana acum!
    Scriu de la ora de TIC si toti ,absolut toti colegii au ras si au gustat glumele,cele mai plinute au ramas resemnate..

  11. mai 26, 2010 14:54

    @Carmen Pai si multi chiar reusesc sa-si ia fotomodel langa ei, “reusesc sa aiba o relatie echilibrata”. Cred ca multe dintre ele s-au obisnuit cu ideea ca intr-o zi, ori acum ori dupa casatorie, tot o sa aiba burta. :))
    Eu crescand in jud Vaslui, pana pe la finalul liceului nu prea am vazut cupluri din astea, unul cat casa si altul cat piciorul mesei. Din pacate am facut o vizita pana la Galati la finalul clasei a 12-a si am ramas putin socat si acum oi mai fi avand sechele ;))), de obicei ei erau inalti si slabi (ca lastarul de brad :))) ) si ele bursuci, mici de inaltime si cu fundul mare. Intr-o plimbare de cateva ore pe acolo numai cupluri din astea am vazut. Acum le vezi pe orice trotuar cum se plimba gingas tinandu-se de mana, unul taraind pe celalalt.

  12. mai 26, 2010 15:00

    Eu ce să mai zic… Doar că Georgiana mă copleşeşte şi nu-s sigură că merit atîta admiraţie. Nu pot decît să-i mulţumesc ei pentru reclamă şi vouă pentru aprecieri. Na, că mi s-au înmuiat “telescoapele” de emoţie!
    Georgiana, te îmbrăţişez cu drag :)

  13. mai 26, 2010 15:08

    Angelique, ce sa fac daca’mi place cum scrii? Nu ma pot bucura singura lecturand nebuniile alea de texte de la tine de pe blog! Chiar nu pot! Si nu te lasa coplesita, ca si asa n-ai mai scris nimic de vreo patru zile! Na! Ca ti-am zis-o!
    Si eu te imbratisez, si tot cu drag!

  14. Carmen Negoita permalink
    mai 26, 2010 15:33

    @Ciprian Mai rar mi-a fost dat sa vad genul de cuplu descris de tine. De obicei, ei sunt cat malul si ele cat scandurica (din ce am vazut eu la Braila). Pana la urma este chestie de gust, nu neaparat ca “ori acum ori dupa casatorie, tot o sa aiba burta”. Chiar cunosc pe cineva care mi-a zis ca ei ii plac baietii mai pufosi, cu burtica, gen ursuleti… iar ea chiar arata bine. Oricum eu prefer al gen din punctul asta de vedere. Asa ca pana la urma… fiecare cu gusturile lui. Trebuie sa fie cineva pentru fiecare, nu? :)

  15. mai 26, 2010 15:40

    Pe principiul “sacul şi peticul”, Carmen: eu sunt mică de exemplu şi mi-au plăcut întotdeauna bărbaţii înalţi… Există o lege a compensaţiei în toate :)

  16. mai 26, 2010 15:41

    Georgiana, gata şefa! M-am executat şi mai urmează :D

  17. chat noir permalink
    mai 26, 2010 15:58

    mda, amuzant articol, desi, pe alocuri, destul de taios. cred ca angelica a avut parte de ceva experiente neplacute cu sefele. :)
    totusi, ce ma mira, ca pana la mine, nu a comentat nici un vacul, nici o vacula.

    in fapt, altceva am vrut sa spun. uitandu-ma la grecoaice, inteleg de ce au grecii atat de multi homosexuali. :)

  18. chat noir permalink
    mai 26, 2010 16:16

    Giana, io te-am mai vizitat, insa, din cauza religiei, nu am postat nici un comentariu.

    • mai 26, 2010 16:21

      Chat, ma simt onorata, sincer! Acum că tot ai comentat, ce să inteleg? ca ţi-ai schimbat religia? Dă Doamne! Că poate mai comentezi şi altă dată! Recunosc, nu-s subiecte la fel de captivante ca cele ale Simonei, dar oamenii care mă vizitează sunt de nota 10! cu +

  19. chat noir permalink
    mai 26, 2010 16:41

    in fiecare an, pe 26 mai, eu imi schimb religia.
    cum isi schimba lupul parul, asa si io religia.
    in alta ordine de idei, eu ma simt onorat de onoarea ta. si, ca sa n-o mai lungim mult in politeturi, iti zic ca am sa mai comentez si alta data. daca o sa am inspiratie, cine stie, poate fac si vreo scriere care sa merite a fi data in vileag, ca cea a angelicai. poate si mai buna. :))

    apropo, si la tine se gasesc subiecte captivante. depinde de ochii care le citesc. unii sunt verzi, altii albastri sau caprui.
    mie-mi place sa plang la filmele mute. :)

  20. mai 26, 2010 16:46

    Chat, ok! Merci si te astept, asta e ceea ce se cheama feedback!

  21. mai 26, 2010 18:54

    Acuma trebuie să te hotărăşti, Georgie, că ne-ai derutat de tot. Ieri parcă le cam luai apărarea durdulielor, în postarea aia cu multe poze!…

  22. mai 26, 2010 18:57

    melami, una e să fii numa bine, şi alta e să fii slăninoasă! Femeia trebe să arate bine, asta nu înseamnă că tre să fie ciolănoasă dar nici cât China!

  23. mai 26, 2010 19:26

    am citit si eu postarea angelei, intr-o seara cand n-am mai dormit, tot rasfoindu-i tot blogul. super talent literar are :).
    eu nu mananc nimica toata ziua si n-am nici o problema. probabil de-aia sunt asa de slaba. in realitate n-am nici un merit decat ca probabil am niste arderi ca la nasa. eu n-am nimica cu cei grasi. dar am foarte multe cu cei care isi etaleaza grasimile cu mandrie si ostentatie. incep sa cred ca nu mai stiu eu cum ar trebui sa arate un om frumos…

  24. mai 27, 2010 7:18

    RE-posted :D

    Ce mi s-a intamplat aseara!(acum 2 seri)

    Veneam cu tata de la Pitesti si mergeam la pas,cu 55 km/h.La intoarcere aceiasi viteza si prin Mioveni.La o trecere de pietoni , un mamifer “durduliu” pune piciorul pe zebra iar tata franeaza brusc adaugand : ” Firi-a dracu’! Imi omoram motoru’n tine,spargeam aeru’ conditionat’,la care eu cu multa intelegere : ” De cand au frate voie pe uscat?”

    Cum zicea si The Mighty Al Bundy ,4 cuvinte trebuie memorate de catre toate aceste vietuitoarea : Nu multumesc,sunt plin/a!

  25. iunie 30, 2010 19:47

    Georgiana, de unde-i scoti, surioara? M-ai spart! Am ras cat pentru trei zile, cat am plans. Mi-am revenit, gagico, sunt back in business!! Iti povestesc in august cand o sa-mi faci vizita promisa. Hai sa traiesti!

    • iunie 30, 2010 19:54

      Alexa, nu stiu cum ii gasesc, probabil exista pe undeva un magnet…. culmea este ca nu-i caut! Cred ca Dumnezeu mi’i scoate in cale!! Ca si pe tine! ;)
      Ma bucur muuuuult ca esti bineeeeeeee! Vezi cum are grija cineva de noi?… asta doar pentru ca suntem buni! sunt sigura!

  26. iulie 1, 2010 7:43

    da Georgiana, cel mai mult mi-a placut concluzia. Sa inteleg ca micimea caracterului unei femei este invers proportional cu dimeniunile ei? :)

  27. bogdan permalink
    septembrie 2, 2010 13:57

    mi se pare un articol defaimator la adresa unor categorii de persoane.
    tu, georgiana, la cei probabil 35 de ani ai tai, cum arati?

  28. septembrie 27, 2010 17:55

    savulll…termina cu glumele:)):))=))
    pana la urma toti suntem oameni:)):))
    si cei grasi:X:)):))=))
    asa k NU mai GLUMI!=))
    k am ras 1 ora:)):)):))
    dar am stat 1 sapt. sa ma gandesc cum un om poate sa gandeasa asa cv:)):)):)):))
    ADIO!

  29. StefanBv permalink
    iulie 5, 2011 21:20

    Aici gasiti un articol funny despre grasi si grase dar si despre alte subiecte  http://stefan-despreorice.blogspot.co­m/

Trackbacks

  1. VISE DE VÂNZARE « Carmen Negoita PHOTOGRAPHY BLOG

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 35 other followers

%d bloggers like this: