Skip to content

M-am mutat, gata!!!

Septembrie 9, 2011

Heiiii! dragii mei!!

M-am mutat în căsuţă nouă şi vă invit cu drag să-mi călcaţi pragul. De acum ne întâlnim acolo şi ne facem de cap, aşa cum numai noi ştim, da? Poftiţi, deci!
P.S. Prezenţa este obligatorie!!

Adresa noii mele căsuţe este: www.aiureli.ro

 

 

Mă mut!

Septembrie 7, 2011

Copilaşi drăgălaşi,

Mi-am cumpărat căsuţă nouă încă din luna aprilie dar din varii motive n-am apucat să mă mut. Voi lipsi câteva zile de pe aici, dar voi o să mă înţelegeţi, da? Îs ocupată tare cu amenajatul😀

Vă pup şi vă mulţumesc pentru înţelegere.

Plătesc facturi, deci trăiesc

Septembrie 6, 2011

Şi nici nu ne-am revenit bine din euforia concediului, c-au început să apară facturile. Una câte una. Zilnic câte una după cum urmează: factura Orange, factura RDS, factura Eon energie electrică, factura Eon gaz, ba chiar s-a afişat şi întreţinerea pe luna august, ca să nu mai zic că tot la început de lună avem de plătit şi rata la casă (nica tătă – 400 de oiro) plus ceva dobândă (100 oiro) la un card American Express. Deci, toate se întâmplă de-a dracu, parcă să ne iasă pe ochi faptul c-am îndrăznit şi ne-am simţit bine vara asta. E ok, sunt ale noastre, ni le asumăm. Sănătoşi să fim, că de-o ţigară şi-o bere s-or mai găsi ceva bani.

Daaar,  da, există un dar,  o singură mare nemulţumire am şi anume aceea legată de factura la energie electrică.  Măi fraţilor, ce bine era înainte când te prezentai la ghişeele lor cu citirea! Plăteai cât consumai, ştiai pe ce dai banii. Acum, pe lângă factura lunară din care oricum nu înţelegi nimic, mai e şi chestia aia ce poartă numele de regularizare. Să mă bată jalea dacă înţeleg o iotă din noianul ăla de maculatură regularizată! Au un dar ăştia de la Eon să te facă de creierii capului mai ceva ca cei din sistemul bancar! Am ajuns în faza în care nici nu-mi mai bat capul… nu mai depun niciun efort încercând să-i înţeleg. Mă duc cu banii în dinţi la sediul lor amplasat undeva în centrul oraşului unde invariabil mă izbesc de un domn de la pază care se crede cel puţin director din moment ce te ia la perpules (să mă scuze doamnele) exact când  intri pe uşă cu întrebări de genul: ” heeeei, doamna! (pe un ton aşa, de ca şi cum am fi undeva pe tarla şi obişnuim des să ne tragem de brăcinari) unde vă duceţi?” Hm. Oare unde pot să mă duc?  – Merg să vă fac vouă curul mare deşi, mai curând aş merge să vă las o bombă! Adevăru-i că arăt a infractoare!, de aia nici nu mă întrigă  interogatoriul ăla de tip poliţienesc.  Ajung la ghişeu plină de draci şi de ca şi cum casiera aia ar avea vreo vină, îi arunc o privire crâncenă, îi bag factura ştiinţifico-fantastică sub nas, plătesc şi mă îndrept (regularizată de data asta) spre casă. Intru în scară, deschid cutia poştală şi ce mi-e dat să văd?-  factura Eon energie electrică! În prostia mea, văd partea plină a paharului şi zic mulţumesc, deoarece timp de vreo doi ani nu primeam decât avertismentul ăla care ne anunţa că dacă nu plătim în 3 zile, ne debranşează!! Mai fii normal dacă poţi! da, da, fii pozitiv, sigur că da! Eu nici nu mai tre să zâmbesc. Rictusul mă însoţeşte  peste tot.

Ş-acuma, vă întreb şi pe voi, că deh! eu-s blondă şi asta ar putea fi o cauză a incapacităţii  mele de înţelegere, – voi pricepeţi ceva din facturile alea de la Eon?

De ce nu intervine niciodată monotonia în căsnicia mea

Septembrie 5, 2011

La cererea expresă a Anei şi ca să vedeţi că am avut într-adevăr motive provocatoare de şoc, am să postez două fotografii cu soţul meu, proaspăt FOARTE tuns!!!

Mă tot întreabă de ce nu mă uit în ochii lui când mi se adresează…. Oare de ce???? Noa, ziceţi şi voi! Mă consolează cu vorbe de duh de genul: „gândeşte-te că facem economie! de acum până la anul nu mai cheltuiesc bani pe frizer!” sau că cică „asta-i ultima modă în materie de tunsori bărbăteşti”…
Mda, una peste alta, abia aştept s-ajungă acasă şi să-mi povestească cam care au fost reacţiile colegilor lui de birou la vederea grozăviei:mrgreen:

Apropo de tunsori şi de reacţii, mi-am adus aminte de-o fază din tinereţile mele, de pe vremea când stăteam la mama acasă. Pentru că avea o tunsoare simplă, respectiv tunsă drept la spate şi părul puţin ondulat spre interior dar nu mai lung de bărbie,  ca să evite coaforul, mă mai ruga pe mine s-o tund, adică n-aveam altceva de făcut decât să tund câţiva centimtri şi tot drept, deci nicio complexitate. Tot ce trebuia să fac era să ţin linia dreaptă. În fine, ca orice adolescent, mereu ocupat cu prietenii şi ieşirile nu reuşeam să-mi fac timp pentru biata mama. Se ruga deja de câteva zile bune de mine. O tot amânam aşa până când, într-o zi s-a enervat şi exact când eram pe picior de plecare s-a pus în faţa uşii şi m-a condiţionat: „nu pleci nicăieri până nu mă tunzi la spate!” Nervoasă că întârzii la super întâlnirea de atunci, am pus mâna pe foarfecă şi-am tuns-o! Am tuns-o e puţin zis! I-am lăsat ceafa goală! Acum râd, dar atunci n-a fost prea distractiv pentru că mama lucra la o bancă şi intra în contact cu oameni, unde mai pui că avea şi ceva funcţie de conducere. Colegii ei, mai ales subalternii, la văzul ei mustăceau şi-şi dădeau coate ba chiar îşi motivau ineficienţa la locul de muncă pe motiv că tunsoarea maică-mii îi stresează şi că nu se pot concentra :D  Ana Pauker – asta i-a fost porecla o vreme😀 A fost o întreagă nebunie …  dar de atunci niciodată nu m-a mai pus s-o tund!!
P.S. Mămica, dacă citeşti rândurile astea te rog eu să nu te superi, că doar ştii cât de mult te iubesc!🙂

Nişte gânduri

Septembrie 4, 2011

Realitatea este că trec printr-o perioadă (sper să rămână la faza de perioadă) de lipsă de inspiraţie, de chef când vine vorba de blog şi chiar am îndrăznit la un moment dat să mă gândesc să-l închid. În definitiv, dragul de el – blogul – şi-a făcut treaba cu vârf şi îndesat. Cu ajutorul lui am cunoscut oameni minunaţi pe care, mai apoi, i-am întâlnit şi în realitate – oameni cu care m-am  împrietenit, mi-au intrat la inimă, pe scurt:  fac parte deja din viaţa mea.  Dacă altă dată aşteptam cu sufletul la gură un comentariu venit din partea lor acum pur şi simplu pun mâna pe telefon şi-i sun. Sau le trimit un mail. Sau îi găsesec pe chat-urile de la Yahoo, Facebook etc. De aceea, îmi pare că blogul a devenit o unealtă niţeluş cam inutilă. Ce-aş mai putea să scriu? despre ce să vă mai povestesc? Cu ce v-aş mai putea surprinde? Mă cunoaşteţi cu toţii,  ştiţi ce-mi poate capul.  Şi ca să fiu obiectivă până la capăt, nici talentul scriitoricesc nu mă dă afară din casă.  Şi nici măcar fotografiile (vorba Melaniei- „care-s salvarea blogărului lipsit de inspiraţie”)  nu-s de mare angajament, ştiut fiind faptul că n-am o sculă performantă, ba mai mult, şi cea pe care o posed are niscaiva scame pe obiectiv! – iar dacă totuşi mă risc şi-o fac, acelea cu siguranţă mă înfăţişează pe mine (că doar ştiţi că-s narcisistă şi am probleme legate de ego) şi nu sunt făcute cu aparatul meu🙂
Cam astea-s gândurile cu care mă lupt de ceva vreme şi care, astăzi, mai mult ca niciodată, nu-mi dau pace.  Să fie de vină dorul de voi, începutul ăsta de toamnă sau şocul de l-am trăit la prima oră a dimineţii când m-am trezit cu soţul proaspăt venit de la frizerie, tuns aproape de zero – tip „mochetă” ?

Şi ca să nu închei aşa sec, vă las spre ascultare şi-o melodie tare dragă mie.

Hai s-aveţi o duminică frumoasă! Eu mă duc la ştrand!

Ibăneşti. Ză şuting

Septembrie 2, 2011

Tabără, distracţie, vreme bună dar unii mai tre’ să şi muncească, respectiv, eu! Ce să fac? profesia-mi e de aşa natură că niciodată nu pot avea vacanţă pe deplin! Mă sunau în disperare cei de la Vogue. I-am asigurat că mă voi ţine de contract şi că nu-i voi dezamăgi, nu de alta, dar graficienii au nevoie deja de material pentru coperta vară-toamnă 2011. Ştiţi cum e în domeniul ăsta? toate tre’ să fie gata ieri.
Aşadar, mi-am luat fotograful preferat (kekee „the hedgehog”), am tras uşa după noi şi-am început pregătirile.  Ce-a ieşit o să vedeţi şi voi…

deci am tras uşa!

… şi-am început pregătirile: o cafea mare, două pălinci şi două ţigări …

Intraţi în starea zen, am început şutingul:

am tot stat cu paiul ăla în gură, dar nici că s-a schimbat vremea!😀

În faţa bisericii. Chiar şi fotomodelele pot fi smerite:mrgreen:

Dragii mei, în loc de concluzie (1): grea viaţa de fotomodel! După o şedinţă din asta istovitoare, credeţi-mă pe cuvânt că în afară de multă palincă asezonată cu la fel de multă slană afumată, nu-ţi mai trebe nimic!😀
În loc de concluzia cu numărul doi: încă nu s-au hotărât cei de la Vogue ce fotografie să pună pe copertă, că cică toate-s reuşite!:mrgreen:

La multi ani, fratili mieu!

August 30, 2011

Astăzi e Sfântu Alexandru aşa că-i urez un foarte sincer la mulţi ani fratelui meu drag cât  şi tuturor acelora ce poartă acest nume. Să vă fie viaţa frumoasă, să fiţi sănătoşi, voioşi şi la pungă groşi!! Să vă fie bine, dragilor! Vă pup şi vă îmbrăţişez.

Aştept băutura şi poate şi-o feliuţă de tort! Acum să vă văd!😀