Skip to content

Marea confruntare. Concluzii finale.

Decembrie 4, 2009

Si pentru ca Alex Mihaileanu, preferatul meu in ale comentariilor de tot felul a reusit sa sintetizeze perfect marea confruntare de aseara, o sa-mi permit sa postez articolul domniei sale:

Articol scris de Alex Mihăileanu si publicat la data de 4.12.2009.

Am urmărit dezbaterea dintre Traian Băsescu şi Mircea Geoană în două rînduri: la radioul din maşină şi pe TVR. Începutul, atît cît l-am auzit, mi s-a părut destul de uşurel şi, vorba lui Crin Antonescu la final, uşor plictisitor. Din faţa TV-ului însă mi s-a părut altfel. Candidaţii au avut timp suficient să se încălzească. Aşa că, pînă la final, am reuşit să trag nişte concluzii. Ajungem, imediat, şi la enunţul din titlu.

Trec peste ajutorul de care a beneficiat Mircea Geoană din partea lui Robert Turcescu (”Să-l lăsăm pe domnul Geoană să termine ce are de spus”, “Domnule Băsescu, timpul v-a expirat, vă rog să ne încadrăm în format”) şi peste filmarea TVR, care a împărţit ecranul în două, arătîndu-l pe Geoană cu vreo două degete mai înalt (aş intra în discuţii despre subtilităţi de acest gen, care sînt menite să lase impresia că respectivul este mai puternic, dar m-aş lungi inutil).
Geoană, superficial şi nepregătit

Pe scurt, Mircea Geoană a venit total nepregătit. A vota un om care nu este la curent cu realităţile ţării este ca şi cum ţi-ai semna biletul de sinucidere. Nu poţi să vii în faţa unei ţări şi să spui că dobînzile sînt de 18%, cînd ele – aici l-a corectat Băsescu – sînt sub 10%. La fel cum nu poţi să vii cu cifre fără nici o bază şi să le arunci la plezneală. Şi nici nu poţi să vii să propui programul “Rabla” pentru tractoare, neştiind că el a fost implementat şi va intra în vigoare de la 1 ianuarie. Şi astea nu sînt singurele exemple. Dacă mai vreţi, să luăm cazul medicilor rezidenţi: “Ce ne facem cu ei?”, întreabă Geoană, neavînd habar că problema tocmai fusese rezolvată.

Or, genul ăsta de afişare în faţa românilor nu face decît să scoată în evidenţă superficialitatea. Per total, 95% din discursul lui Mircea Geoană a fost învăţat pe dinafară şi spus precum îşi recită “poezia”, în faţa profesorului, un tocilar care nu poate să asimileze altfel decît prin memorare. De multe ori, mi-a părut că a încercat să-şi aducă aminte unde rămăsese cu discursul. Rememorarea de acest tip nu denotă altceva decît lipsă de imaginaţie şi lipsă de originalitate.

Nu poţi, în calitate de candidat la preşedinţie, să vii cu lecţiile neînvăţate. Asta în primul rînd. În al doilea rînd, nu ai voie, din postura de pretendent la cea mai înaltă funcţie în stat, să enumeri cu nonşalanţă mare parte din propunerile tale copiindu-le sau preluîndu-le, de-a dreptul, pe cele ale contracandidatului tău. Or, Geoană tocmai asta a făcut.
Constituţia nu e hîrtie igienică

Începînd de la cota unică, trecînd prin “dar eu am afirmat că este nevoie de reformarea clasei politice, aşa cum spuneţi dumneavoastră, încă din 2006″ (apropo de asta, ultima oară spusese că s-a întîmplat în 2005, asta dacă nu cumva am înţeles eu prost anul enunţat acum), după ce acum cîteva săptămîni blama referendumul cu neruşinare. Din senin, Geoană va pune în aplicare dorinţa românilor şi va cere modificarea Constituţiei întru unicameral şi reducerea numărului de parlamentari. Pe bune?

La capitolul “reformarea Constituţiei”, Geoană n-a fost în stare să spună nimic. S-a crezut amuzant şi a enunţat că cel mai important act al ţării nu ţine de foame. Dacă dumnealui asta consideră, înseamnă că nu îl interesează o Constituţie serioasă. A invocat-o pe cea din Statele Unite, veche de două sute şi ceva de ani. Diferenţa, pe care domnia sa a uitat-o, este că actul normativ suprem al SUA este foarte clar şi foarte concis, pe cînd cel românesc este interpretabil în funcţie de virgulele uitate la redactare.

Dimpotrivă – iar aici trebuie remarcată replica lui Băsescu: “Cartea aceea garantează drepturile românilor, domnule Geoană!” -, actul acela este temelia democraţiei româneşti. Şi poate Mircea Geoană uită de apariţia de acum cîteva zile, la Antena 3, faţă-n faţă cu Gabriela Vrînceanu Firea, unde ţinea un discurs sforăitor despre modificarea Constituţiei, respectiv unde regizorul de platou i-a făcut un pustiu de bine şi a ţinut în prim-plan, pentru cîteva secunde, să arate românilor cît de mult o respectă şi o preţuieşte candidatul social-democrat, tocmai broşurica pe care domnia sa o consideră irelevantă acum.

La întrebarea legată de autonomia locală, Geoană a dat din colţ în colţ. S-a prins că e vorba de federalizare şi, iarăşi, a uitat de primul articol din aceeaşi Constituţie, titlul I, articolul 1, aliniatul 1: “România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”. Răspunsul domnului Geoană, în calitate de fost diplomat, actual candidat la preşedinţia României şi actual parlamentar, care ar trebui să cunoască de-a-fir-a-păr actul normativ suprem al ţării pe care o reprezintă, trebuia să fie, din start, un NU hotărît. Nu poţi, în calitatea pe care o ai, să o iei prin bălării şi să baţi cîmpii.
Impotenţa domnului Geoană

Acelaşi candidat al PSD a reuşit să mă ducă la exasperare încercînd să copieze “I strongly believe“-ul lui Obama, tradus în româneşte prin “Cred cu tărie“. Mircea Geoană a crezut cu tărie la fiecare două-trei fraze. Nu ştiu ce a crezut sau în ce crede cu tărie, dar dacă mi se permite o glumă de autobază, aş spune că Mircea Geoană trebuie că-i impotent dacă are o obsesie atît de mare faţă de cuvîntul “tărie”. Dumnealui nu pricepe – şi nu e singurul – că degeaba are consilieri americani, realităţile din România sînt altele, care n-au nici o legătură şi sînt, de cele mai multe ori, în totală opoziţie cu ale americanilor, de exemplu.

“Cred cu tărie” că Mircea Geoană a abuzat într-un mod grosolan de această expresie şi “cred cu tărie” că nu sînt singurul care a fost exasperat de reluarea obsesivă a unei expresii inutile. Şi nu este singurul element de oratorie preluat din campania de peste Atlantic. Au mai fost cîteva. “Eu cred” şi “viziune”, la care se adaugă “viziune integrată” şi încă vreo cinci tipuri de “viziuni” m-au convins că programul lui nu include nimic concret.
“Vom găsi resurse!”

În sfîrşit, ajungem la ce m-a scos din sărite. La fiecare problemă explicată de Traian Băsescu, Mircea Geoană a trîmbiţat, fără nici un fel de reţinere, că “vom găsi resurse!”, că “guvernul Iohannis va găsi resurse!”, că “trebuie să găsim resurse”, că “vom descoperi resurse”. De unde? Şi mai întreb încă o dată: DE UNDE? Vor veni baronii locali ai PSD cu bani de-acasă? Va scoate PSD-ul bani din… fundul sacului pentru a-i da la buget?

Îşi va vinde Năstase casele pentru a plăti pensiile? Îşi va trimite Vîntu reporterii la muncă în locul asistaţilor social ca să le plătească ajutorul în fiecare lună? Va face angajări Voiculescu în Antene pentru a da de muncă şomerilor? De unde va scoate PSD bani pentru toată lumea? De unde va găsi resurse Mircea Geoană şi compania? Că partidul sigur nu va face nimic. Ori va mai pregăti vreo trei-patru mega-privatizări, ca “măsuri de urgenţă” pentru a aduce bani la buget?

Deci, repet: de unde va scoate bani? Unde va găsi resurse? Pentru că Geoană atît a spus: că va găsi resurse, dar n-a specificat şi de unde. Iar asta se numeşte inconştienţă. Astea se numesc replici de grădiniţă: “taică-meu e mai tare ca Jackie Chan!”, “Ba taică-meu e mai tare ca Bruce Lee şi-l bate pe taică-tău!”. Deci, încă o dată, de unde atîtea resurse, domnule Geoană?
Şi-o ultimă nesimţire de campanie electorală

Colac peste pupăză, Antena 3 transmite în direct o intervenţie a lui Crin Antonescu, “plăcut surprins” de talentele oratorice ale lui Mircea Geoană, cel care a venit nepregătit şi n-a spus nimic timp de trei ore. Sau asta nu s-a văzut de sub freza proaspăt tunsă a liberalului? De “sintezişti” nu mai spun nimic, deja au devenit irelevanţi şi repetă obsesiv aceleaşi două-trei plăci cu care ne-au obişnuit. Din cauză că nu au ce să laude la Geoană, au reluat aceeaşi poveste tîmpă a incidentului cu copilul de acum patru ani. Penibil.

Anunțuri
7 comentarii leave one →
  1. georgiana permalink
    Decembrie 4, 2009 9:53

    Vis a vis de cuvintele repetate in mod obsesiv,mi-as permite sa mai adaug unul care mi-a facut mie capul mare si anume: “militez”! Un discurs marca Iliescu (de pus R’ul ala sus), un discurs liniar, un ranjet tot marca Iliescu…jalnic si tare mi-e frica (desi fac eforturi sa gandesc pozitiv) ca va iesi presedinte…:( Si daca va iesi, oare ce-am putea face? Nu ca vreau sa instig, dar parca mi-e grelutz sa plec din tara asta “de 2 lei”, desi se pare, asta-i varianta….Si inainte sa inchei, as mai adauga o kestie demna de luat in seama: juratul ala patetic cu mana pe biblie a tovarasului Geoana..iti trebuie ceva tupeu, dat fiind faptul ca-i mason…pentru lamuriri click pe link-ul de mai jos:http://www.frontpress.ro/?p=963Asta la vista Beibi!Sa auzim de bine!

  2. Anonymous permalink
    Decembrie 4, 2009 12:05

    Program rabla pt tractoare-deja rezolvat, program pentru rezidenti- deja rezolvat,contracte cu Rusia necunoscute,dobanda data la banci-necunoscuta, note date la programe privatizare de surse necunoscute, locuri de munca la vandut taloane Bingo dupa aducerea tuturor romanilor din strainatate care mai aduc cat de cat bani in tara – un clar si superb program de guvernare pt. viitor. Asa ca VOTEAZA!

  3. Anonymous permalink
    Decembrie 4, 2009 12:25

    Aproape toti am vazut ca geoana este prostanac ad literam, sondajele il dau castigator tot pe el! Ceva nu e in ordine! Ori romanii nu stiu sa analizeze un discurs, ori sunt extrem de neatenti ori sunt dezinformati. Oricum ar fi, daca nu iese lumea la vot exista riscul ca geoana sa iasa presedinte…

  4. Anonymous permalink
    Decembrie 4, 2009 14:02

    intrati pe site-ul antenei3 si vedeti rezultatul sondajului online de acolo.Basescu conduce detasat pe teritoriul inamic!Geoana tot spune ca in ultimii 5 ani a fost numai scandal, sursa scandalului fiind Basescu.Daca Geoana castiga alegerile, sa vedeti atunci scandal. Geoana a realizat asa zisa uniune nationala dintre stanga si dreapta si toate cele, prin promisiuni catre toata lumea, de la stanga la dreapta si invers. A facut asta ca si cum si-ar invita 100 de prieteni si cunoscuti la masa, trimitandu-le invitatii frumoase si elegante, prezentandu-le un meniu bogat si rafinat si bauturi fine. Ei se bucura toti si onoreaza invitatia. Ce gasesc ? O masa mica, cu 4 scaune, inghesuita intr-un colt si pe masa o ciorba chioara. La masa nu au loc toti, cativa vor manca un colt de paine stand in picioare iar cei mai multi vor ramane la usa.Si va incepe scandalul, pe locurile de la masa, pe tacamuri, pe oala cu ciorba, chiar pe locurile in picioare. Cei de la usa se vor sfasia sa prinda macar o scobitoare, ca doar li s-a promis, asa s-au inteles, au semnat negru pe alb.Asa ca daca are cineva impresia ca scandalul se termina pe 6 cu Geoana presedinte, se inseala amarnic. Scandalul abia atunci va incepe. Din ciolan azi nu a ramas mare lucru, iar ce a ramas e insuficient pentru atatea promisuni, de toate culorile. Sper totusi sa nu vedem acest spectacol de saptamana viitore, sa nu vedem cine-si ascute coltii mai rau sa poata sa prinda o aschie de os, si nici sa nu vedem 5 ani un concurs "cine are mai multe oua va avea loc la masa"

  5. Anonymous permalink
    Decembrie 5, 2009 10:49

    interesante comentarii!!!!!!evident, ca nici unul nu are darul de a vedea realitatea!suntem noi un neam de scandalagii si e si normal sa ne placa Basescu…promotorul scandalului si a certurilor!!!Nu a facut nimic ca Ministru al Transporturilor, Primar al Bucurestiului, Presedinte al Romaniei….aaa,scuze….a facut ceva…scandaluri care ne-au tinut in "priza"!!!Nu sunt fan Geoana insa parca nu asi vrea asa de multe scandaluri.Prea multe scandaluri,multe dintre ele, ridicole.Dar …oricum,fiecare popor are presedintele pe care il…merita!Iar noi iubim , scandalul , manelele,trufia ridicata la rang de virtute,etc.Mergeti la vot si votati ce si cum vreti.Insa sa nu uitati ca oricine va fi presedinte…tu vei continua sa gindesti la fel!!!!!

  6. georgiana permalink
    Decembrie 5, 2009 11:07

    Nu exclud nici varianta ta, draga anonim, insa vreau un singur motiv pentru care Geoana ar merita sa fie presedinte (si sa ai in vedere ca si el, la randul lui a ocupat functii importante)…in rest….Doamne ajuta!

  7. georgiana permalink
    Decembrie 5, 2009 11:12

    si mai e ceva…am trait si 15 ani de liniste, timp in care industria a fost pusa pe chituci! In urma cu 200 de ani, un celebru pictor spaniol, Francisco Goya, lansa un avertisment care a marcat istoria umanitatii: "somnul ratiunii naste monstri"….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: