Skip to content

Vreau şi eu o veste bună! Se poate?

Februarie 3, 2010

Chiar n-am nicio şansă s-aud că se întâmplă şi lucruri bune-n ţara asta? Chiar n-am nicio şansă să ies din starea asta de revoltă? Ce naiba? Păi na, conform  statisticilor, peste două milioane de români sunt înregistraţi ca depresivi în acest moment, ce-ar mai conta unul în plus? Uite hal de ştiri ce aud eu azi: „prefectul Bucureştiului, Mihai Atănăsoaie, vrea modificarea Legii privind protecţia animalelor, pentru ca maidanezii bolnavi să poată fi eutanasiaţi;  în toată ţara, peste 50.000 de angajaţi din primării, consilii judeţene şi alte instituţii publice sunt, astăzi, în grevă de avertisment timp de două ore; Andreea Esca şi-a rupt un picior;  Vedeta Antenei 3 şi-a condus soţul pe ultimul drum, strigându-l plângând „nu pleca, nu vreau să pleci”, alături de ea a fost Tudor, fiul de 15 ani al cuplului; Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului a trimis sesizări oficiale Ministerului Sănătaţii şi Agenţiei Naţionale a Medicamentului pentru a afla în ce condiţii se face testarea vaccinului âmpotriva virusului AH1N1 pe copii” etc. Am toate şansele să fiu optimistă, nu? Damn it! Dacă aveţi vreo veste bună, capabilă să-mi schimbe substanţial starea,  vă rog nu ezitaţi….

Anunțuri
4 comentarii leave one →
  1. cristiangheorghe permalink
    Februarie 3, 2010 20:42

    hai, mă! Parcă tu erai regina optimiștilor! De ce vrei să ne păcălești cu textul ăsta? 🙂

  2. viatanomada permalink
    Februarie 3, 2010 21:03

    maicutza,acu’ vine primavara,da coltzu’ ierbii,apar urzicile,stevia,spanacu’ las’ ca -ti trece,la mine am pus Shukar Collectiv daca-ti place,ca tot cu nervii capului si eu,nu te mai uita la tv,pe bune ,asculta muzica ,fa miscare,da-i la dreaq pe toti.Eu m-am tuns radical , de atatia nervi,am noroc ca mai creste ca altfel ma dadea fiicamea fara din casa,am shocat copilu’.

  3. viatanomada permalink
    Februarie 3, 2010 21:04

    fir-ar ,iar am gresit adresa si-am intrat la moderare

  4. Februarie 3, 2010 21:08

    esti o draguta nomado! ai dreptate, am avut un moment, acum sunt bine, mi-am linistit stomacul, cred ca de la foame mi s-a tras….Maine am program de iesit cu mamuca la Carrefour, shopping-ul ştii ca ajută…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: