Skip to content

Primii paşi

Februarie 18, 2010

Acum zece ani mi-am cunoscut soţul. N-a fost dragoste la prima vedere (nici nu cred în existenţa ei), ci totul a decurs lin dar sigur. Primele trei luni ale relaţiei noastre au fost mai degrabă de cunoaştere reciprocă. Ne plimbam de nebuni ore-n şir, ascultam muzică, sporovăiam, cu alte cuvinte – ne cam îndrăgosteam. Ne-am îndrăgostit destul de bine, pentru că la finele acestor trei luni, am decis c-ar fi momentul să ne mutăm împreună, unde mai pui că eram şi destul de copţi (oare? eu aveam 25 de ani şi el 30).  Zis şi făcut. Trec peste peripeţiile căutării unei locaţii (care trebuia să fie una ieftină). După vreo săptămână, ne-am mutat undeva pe lângă centrul Iaşului, la o casă. Dar nu în casă. Era un fel de dependinţă improvizată de proprietar, destul de insalubră, în sensul că unul din pereţii exteriori nu se usca niciodată astfel respiram un aer destul de umed, iar hainele aveau in permanenţă un iz de mucegai. Această dependinţă se vroia a fi amenajată. Avea în dotare un pat, o masă şi un dulap, toate vechi şi cârpăcite. Pe atunci privirea mea nu vedea decât roz şi chiar nu avea absolut nicio importanţă că pereţii erau veşnic umezi, că ne spălam la lighean, că florile din curtea casei erau înlocuite de tot felul de fierătănii şi ciuveie! Eram mai mult decât modeşti, salariile ne erau mici tare şi nici acum nu-mi dau seama cum şi ce făceam de totuşi ne ajungeau banii de la o leafă la alta. E drept că nici pretenţiile noastre nu erau din cele mai ridicate şi ţin minte că fumam ţigări Zet, iar cafeaua ne-o cumpăram de la un chioşc cu vracuri (fireşte cea mai ieftină dintre cafele). Prima investiţie am făcut-o după o lună de mâncat rece – ne-am cumpărat un aragaz cu două ochiuri, moment în care mi-am început cariera de „artistă în ale gastronomiei” drept pentru care, soţul meu s-a convins (dacă mai era cazul) că voi putea face faţă cu succes şi carierei de „soţie mirobolantă”. Problematica bucătărelii fiind rezolvată, atenţia noastră s-a îndreptat către un alt aspect musai de luat în seamă: spălatul rufelor. La vremea aia spălam rufele la propriu în familie, manual. După o vreme, soacră-mea profund înduioşată, ne-a dăruit o maşină de spălat, ce-i drept fără storcător, dar de care noi ne-am bucurat precum se bucură copiii când primesc o jucărică nouă. Pe post de televizor stătea un calculator Pentium,  la care am conectat un tv tunner (primul model, cred), iar monitorul era unul de 13 inch, cel mai mic cu putinţă. Ce să vă mai zic, eram sărăcuţi tare, hainele în marea lor majoritate erau procurate de la second hand, iar încălţările…oh! da!… era iarnă deci zăpadă, apăraie şi ghetele noastre destul de purtate, trăgeau apă până ne-a venit strălucita idee cu pungile! Era un adevărat ritual dimineaţa dinaintea plecării la serviciu: întâi incălţam pungile şi mai apoi ghetele… După nouă luni ne-am căsătorit şi ne-am mutat la socri (cu insistenţe), unde-am stat aproximativ un an. Am decis c-ar trebui să ne recăpătăm intimitatea, aşadar am apelat iar la varianta chirie. De data asta ne-am mutat undeva la bloc, unde-am locuit până acum trei ani când ne-am luat căsuţa noastră de care v-am povestit ieri.  În concluzie, a fost o perioadă frumoasă, de care-mi amintesc cu plăcere şi poate de asta acum apreciez şi mă bucur de tot ce mi-a dat Dumnezeu! La voi cum a fost startul?

Anunțuri
7 comentarii leave one →
  1. lejournaldecorina permalink
    Februarie 19, 2010 8:53

    noi ne-am cunoscut in 89, la o nunta. adica mai degaba m-a cunoscut el pe mine, pentru ca eu, recunosc, nu prea l-am observat 🙂 5 ani mai tirziu eu ma mutasem in Cluj si o prietena comuna, pe care o chema tot Corina, i-a povestit de mine iar el mi-a transmis numarul lui de pager. Aici a fost o poveste foarte simpatica, pentru ca eu nu intelegeam cum se face cu pagerul. Am sunat la centrala si am zis, „vreau sa vorbesc cu 122”, sau ce numar avea el atunci. Nu intelegeam, ba chiar o suspectam pe prietena mea ca si-a batut joc de mine si m-a pus in legatura cu vreun taximetrist. In final am reusit si i-am transmis: „vino pe la mine, miine, la ora cutare”. Culmea e ca el s-a dus la o alta Corina, pe care o stia, dar care evident nu era acasa! Noroc a fost ca si-a adus aminte de conversatia avuta cu prima Corina, ca a doua Corina nu statea departe de mine si asa a ajuns apoape la timp si a evitat sa-l trec pe lista neagra 🙂
    si asa, un an mai tirziu ne-am casatorit…

  2. Februarie 19, 2010 15:58

    Pot sa imi spun si eu povestea chiar daca nu sunt (inca) insurat? 🙂

  3. Februarie 23, 2010 12:34

    Intamplarea s-a petrecut undeva in secolul acesta :P. Sa se tot faca vreo 5 ani (cum trece vremea domle’). Fusesem invitat la ziua unei foste prietene (din moment de „o fosta” m-a invitat deduc ca sunt un baiat de aur). Nu prea aveam chef sa merg si a trebuit sa insiste si cativa alti invitati sa imi fac prezenta. Motivul era unul fotbalistic, nu insist. Intr-un tarziu mi-am facut aparitia dupa un buchet de flori cumparat in graba de la colt de strada. Lipsa de chef a continuat si se pare ca mi-a conferit un aer „interesant” pentru o anumita persoana :P. Lucru observat oarecum de mine. Ajunsi la un restaurant, banuielile mi-au fost confirmate. Dar eu tot inabordabil. Adica cam toata lumea de la masa isi dadea seama ce se intampla, eu ma faceam ca nu pricep.
    Intr-un final, dupa schimbarea din nou a locatiei si cateva beri in plus, am revenit la sentimente mai bune fata de noua mea „fana”, ajungand sa discutam pana dimineata (suna cam gay imi dau seama) si sa schimbam evident din nou locatia (pentru micul dejun nu va ganditi la altceva). Dupa despartirea inevitabila de dimineata, mi-am dat seama ca nu ii cerusem numarul. Si aici a intervenit din nou fosta. Restul e istorie.
    Fata nu mai e blonda, are parul mai scurt, dar eu tot pe „inabordabilul” fac. Atat de mult incat diseara mergem sa vedem un local de nunta 🙂

    Multumita?

    • Februarie 23, 2010 12:46

      Daaaaa, frumos…sunt mulţumită acum! felicitarile mele! Vă doresc din tot sufletul sa aveti o viata in doi reuşită şi cât mai lungă! Casnicia e o loterie! Eu una, am tras lozul câştigător! Să fie într-un ceas bun! Btw, în luna iulie voi fi naşă…cine mai este ca mine? 🙂

  4. Februarie 23, 2010 13:11

    Gracias

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: