Skip to content

Se numeşte Tupeu şi învîrte lumea pe degete

Februarie 23, 2010

Nu, nu e vreun nume de pseudo-rapper din ‘96, care s-a pierdut în negura vremurilor post-comuniste din România. E doar tupeu. Nu ştiu dacă se numeşte stare de spirit sau dacă se cheamă atitudine, nu pot să îi fac o caracterizare. Dar, s-ar părea, e singurul atribut pe care trebuie să îl aibă un om ca să mişte ceva în România. Cu cît eşti mai rău de gură, cu cît înfigi mai adînc cotul în coastele celui de lîngă tine, cu atît mai repede îţi atingi scopurile.

Mi se pare fenomenal modul în care noi, românii, ne batem joc de noi. Vorbim despre bun simţ, facem campanii întru proslăvirea bunului simţ, ne etichetăm business-urile ridicate cu cărămizi de tupeu drept fanioane ale bunului simţ, ne simţim mîndri atunci cînd portarul, din plictiseală, ne deschide uşa, ca şi cum noi am fi nişte personalităţi ale bunului simţ, dar noi n-am deschide-o dacă am fi în locul lor. Dar sîntem mîndri de cît de mult am schimbat lumea vorbind despre bunul simţ.

Rahat! Bunul simţ asta e: un rahat. Nu faci nimic cu el. Dacă n-ai tupeu, dacă nu dai şuturi în fund, dacă nu dai coate în coastele celor de lîngă tine, eşti condamnat la resemnare. România este o societate construită pe frustrare. Se revarsă din toate părţile în cele mai felurite moduri. Unii se resemnează, alţii se enervează, iar unii profită prin tupeu. Onoarea românească se bazează pe cît de mult tupeu ai folosit atunci cînd ţi-ai propus să urci pe scara socială.

Ţopîrlani posesori de SUV-uri albe care te scuipă prin geam că nu le acorzi prioritate pe trecerea de pietoni, pseudo-intelectuali care te înjură ca birjarii cînd se simt depăşiţi de vremuri, puşti de bani gata care-şi permit să omoare oameni cu bolizii, că doar îi scapă tata, sărăcime cu coada ridicată, explicînd cum lor li se cuvine totul, fără să muncească, dar statul e condus de nişte imbecili care nu înţeleg cît de importantă e lenea lor pentru economia românească.

Ne amăgim singuri că progresăm, cînd de fapt stăm pe loc. Ne amăgim că sîntem importanţi în faţa celor cu care discutăm, crezînd că a fi cinstit e o calitate, cînd de fapt cinstea e defectul care te ţine pe loc, muritor de foame. Furăm cu neruşinare, amăgindu-ne că aşa vom fi mai importanţi, cînd de fapt caracterul nostru este infect. Elitele se numără în funcţie de banii de cont, iar inteligenţa se măsoară în funcţie de numărul ţepelor trase.

Tupeul este vîrf de lance în lupta pentru supravieţuire. Cu cît îndeşi mai mult cotul între coastele vecinului, cu atît mai repede poţi să-i furi capra. Nu ne foloseşte la nimic o capră moartă, ci vrem să strîngem o turmă de capre vii, luate cu japca de la cei din jur. Onestitatea nu contează, că n-aduce banu’ ori banu’ e prea mic. Noi vrem “the big thing“, contu’ gras care să ne propulseze în aristocraţia parvenirii şi a bunului simţ ipocrit: “Eu reciclez tot gunoiul acasă. De ce-am aruncat hîrtia pe stradă? Păi, n-aveam coş de gunoi sub nas“.

Sîntem o societate bazată pe cultul autoproclamatei deşteptăciuni proprii, nimeni nu mai e ca noi, sîntem cei mai viteji din univers, cei mai buni în toate, restul sînt proşti, bă, uită-te la nenorociţii ăia de americani cît de cretini sînt! Şi ce dacă la ei e bine? E din cauză că ne-au furat oamenii din ţară, românii le-au construit societatea, fraiere! Noi nu trebuie să muncim ca să ajungem departe, noi trebuie doar să ne concentrăm la ce vrem să facem şi se întîmplă de la sine, prin puterea minţii noastre!

Românii sînt cei mai inteligenţi. La dat ţepe şi la înjurat statul că nu le permite ţepe şi mai mari. Sîntem nişte mici găinari care îşi fură singuri căciulile. Ne amăgim că fără noi nu se mişcă lumea, dar n-avem tupeul necesar să mişcăm şi noi ceva. În schimb, avem tupeul să urlăm în gura mare că sîntem nedreptăţiţi. Sîntem o naţie în care frustrarea e o stare de spirit, manifestată prin tupeul ipocrit de a nu ne recunoaşte impotenţa de a creşte.

Ne-am obişnuit ca, timp de 50 de ani, să ni se dea totul de-a gata. Ne-am născut cu dreptul de a primi orice, avem dreptul suprem de a cîştiga fiecare în parte cîteva milioane de euro la loto, pe care să-i spargem repede, după care ne însuşim dreptul de a cere statului asistenţă socială. Sîntem inventivi peste măsură cînd vine vorba de tras capra vecinului prin cei zece centimetri de sub gard, dar nu sîntem destul de deştepţi încît să găsim soluţii pentru ridicarea unei industrii. Ne scuzăm că sîntem o ţară săracă şi că n-avem de unde.

Dar avem tupeul suprem de ne bate cu pumnul în piept că, după ce am dat două coate şi cîştigăm cu doi poli mai mult decît cei din jur, să le explicăm că ei sînt nişte fraieri care-şi merită soarta. Pe noi, poate n-ai înţeles bine, pe NOI nu bate nimeni, bă, sîntem cei mai tari din parcarea goală. Mi-e greaţă. Mi-e silă că trebuie să ne cerem dreptul de a chema primăria să ne scoată gunoiul din casă, de atîtea privilegii cîte ne însuşim.

M-am săturat de cît de serioşi ne lăudăm că sîntem, de cît “sigur că da” transformat într-un “nu” de care trebuie să te prinzi singur. Îi înţeleg perfect pe românii care au plecat din ţară. Îmi doresc tot mai mult să las tot ce fac aici pentru a spăla vase într-o cîrciumă din Barcelona. Acolo, n-am văzut ca Tupeul să conteze în halul ăsta.

Alex MIhăileanu

Anunțuri
2 comentarii leave one →
  1. Februarie 23, 2010 20:55

    Am crezut ca-ti scuipi plamanii de nervi… Dar am vazut ca pacientul e Alex Mihaileanu…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: