Skip to content

De ce? Iote de aia!

Mai 22, 2010

Motto: “ Îmi plac copiii care plâng pentru că vine imediat cineva să-i ia de lângă mine.”

Zilele astea belind ochii în calculator am făcut o constatare: toţi amicii, prietenii, foştii colegi de liceu ori de facultate, practic absolut TOŢI cei pe care-i am în lista de messenger, au copii! Toţi au la avatar poză cu progenitura. Am ajuns în faza în care să stau pe invisible doar ca să scap de grijile  şi de întrebările lor idioate de genul: „de ce n-ai făcut copil până acum”? sau „cuuum? încă n-ai făcut copil”? Nu.  Eu n-am făcut copil (deşi procesul tehnologic nu-mi displace) pentru că sunt egoistă şi imatură, pentru că-mi place liniştea, pentru că am câine, pentru că nu mă dau banii afară din casă, pentru că nu sunt adepta ideii că e de musai să faci un copil ca să aibă cine să-ţi aducă o cană de apă la bătrâneţe (absolut FALS), pentru că nu-mi plac sporturile extreme şi nici nu-s kamikaze, pentru că-mi place să-mi păstrez sănătatea mintală (măcar la stadiul la care se află acum),   pentru că nu consider că ţara asta e potrivită pentru a creşte copii, pentru că sunt fumătoare, pentru că îmi place cum îmi stă cu abdomenul plat şi din multe alte motive. Aşadar, dragi prieteni şi colegi am răspuns cu această ocazie întrebărilor voastre. Iaca de aia n-am dat încă naştere unui pui viu! Ca să muriţi voi de ciudă înglodaţi în datorii şi-n griji şi duşi cu creierii capului! A fost destul de satisfăcător răspunsul? Dacă nu, revin cu adăugiri.

Anunțuri
20 comentarii leave one →
  1. Mai 22, 2010 15:12

    Simt frustrare,unde-i oala sa-mi bag nasu’? 😀

  2. viatanomada permalink
    Mai 22, 2010 15:21

    stai fatah cum te simti tu bine,nu-i musai sa faci ce face toata lumea,dar si daca te apuci si faci se gaseste careva si-ti zice: da’ ce-ai draga ,pana acum ai stat degeaba si acu’ te-ai gasit sa faci copii? Asa am patit eu,nu-i bine nicicum cu lumea,faci cum simti tu ca-i bine.Pupaciuni si inveseleste-te! Hai ca am facut o prajitura de la Zana,o postez acusi.

  3. raducuf permalink
    Mai 22, 2010 15:29

    Georgi da’ cin’ te-a suparat asa rau?

  4. Mai 22, 2010 15:35

    @all: eiii, nu-s suparata, mai exagerez si eu cateodata… Clar ca la noi grija de dabija e la ea acasa!!

  5. Mai 22, 2010 17:07

    Georgie, în privinţa asta sunt adepta zicalei: „Cine-i are, să-i trăiască; cine nu, să nu-i dorească!”
    Şăzi blând, că nu eşti mai puţin femeie dacă n-ai născut până acum! Noi te iubim oricum! 🙂

  6. Mai 22, 2010 17:12

    Saru’mana Melami! Da’ parca toti si-au terminat toate grijile, eu ramanand ultima lor grija… 😀

  7. raducuf permalink
    Mai 22, 2010 17:34

    Georgi si tu nu stii ca poti trai si fara sa-i bagi in seama?? Te vad fata seriaosa si frumoasa, asa ca te rog. Treci peste ei si lasa-i!

  8. Mai 22, 2010 18:50

    Nu e musai să facă toată lumea copii, dar din păcate pe cei mai mulţi îi face cine nu trebuie. În ultimii ani, i-au făcut pentru bani şi alocaţii, ajutoare sociale, că de cînd s-a mai înfrînat traficul de copii şi organele lor, e greu maică, greu!

  9. klausen1976 permalink
    Mai 22, 2010 21:39

    stii bancu’ ala cu mosu’ care a ajuns in ziua mortii ? … cica se aduna familia langa el … zece copii, o suta de nepoti etc etc …
    iar asta le spune …toata viata am muncit si v-am crescut , ca sa imi dea cineva o cana cu apa cand o fi sa mor … da si ? intreaba familia.
    pai acu’ nu mi-e sete 🙂

  10. Carmen Negoita permalink
    Mai 23, 2010 10:03

    Georgiana draga, nu mai pune atata la sufletel. Si pe mine ma bombardeaza prietenii si rudele cu intrebarile, dar nu despre copil, ca mai am un prag de trecut: maritisul. Le-am zis clar ca nu fug de casatorie, dar nici nu vreau sa fac pasul asta doar pentru ca am trecut de pragul de 30 de ani ori pentru ca ma bat altii la cap. Am ideile mele in ceea ce priveste o relatie si atata timp cat nu simt fluturii aceia in stomac nu merg mai departe. Stii Georgiana, fiecare ar trebui sa faca cum considera ca este mai bine pentru el, nu pentru rude sau prieteni… indiferent despre ce ar fi vorba: casatorie, copil sau orice altceva. Hai, fii mai vesela… Pupici…

    • Mai 23, 2010 11:06

      Carmen, sunt vesela nu-i bai! Oricum fac cum simt, iti dai seama… Doar ca chiar ieri m-au intrebat vreo 2 de ce nu pun de un copchil si cum eram in lipsa de subiecte pentru blog… 😀
      Te pup si io dulce!
      Raducu, hai maiiii, stii ca-s o tipa strong, nu te lua dupa aparente… 😛

  11. raducuf permalink
    Mai 23, 2010 10:58

    Bravo Carmen! Ma bucur ca o incurajezi si tu. Trebuie…Pana ala urma fiecare cu ale lui!

  12. Mai 23, 2010 17:45

    fata draga, nu fii suparata pe toti care au copii ca nu sunt toti nesimtiti. eu nu-mi intreb niciodata prietenele asa ceva. sensul vietii, zic eu in prostia mea, este sa fii fericit. daca tu esti foarte bine asa, nu-ti face sange rau pentru toti fraierii. eu sunt fericita sa am copii (si-mi pare rau ca nu mi-am putut perminte mai multi pentru ca ai punctat destul de bine ca un copil te costa destule). altul e fericit sa se urce pe himalaya s.a.m.d. sa fii fericita iti urez :). si ar trebui sa le spui (desi nici nu merita explicatie) ca tu asa esti fericita.

  13. Mai 23, 2010 17:45

    … bine că măcar te-ai măritat… cred!!! 😀

  14. crip 81 permalink
    Iunie 14, 2010 21:48

    eu l-am facut la 37 de ani , din pacate . Daca il faceam mai devreme aflam si eu ce inseamna sa fii fericit la o varsta mai tanara , nu acu spre batranete . Da e bine si acu , decat deloc .

    • Iunie 14, 2010 21:52

      crip, da , e bine. e bine si de mine, e bine si de tine 🙂 sa fie sanatos si sa te bucuri de el!!

  15. crip 81 permalink
    Iunie 14, 2010 22:06

    stiu cat de penibile sunt momentele astea cand te tot intreaba de copii . Am trecut si eu in prima casatorie prin asa ceva . Numai priviri banuitoare din toate partile . Ce sa-i faci daca nu ne-a dat Dumnezeu ?

Trackbacks

  1. MUSAFIR «
  2. Grădina Labirint « Cristian Dima

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: