Skip to content

Ibăneşti. Prima parte

August 21, 2010

Cică nicăieri nu-i mai bine ca acasă. Ei bine, vă zic eu că nu-i aşa. Chiar nu! Iată-mă ajunsă acasă, unde-am găsit cutia poştală plină de facturi, vecinii de bloc în aceleaşi poziţii în care i-am lăsat (pe banca din faţa scării ori pe la geamurile domniilor sale – din motive de securitate), frigider gol – goluţ etc. Singurul motiv de bucurie a fost acela al revederii cu dragul meu Gipsy, care m-a primit c-o aşa bucurie de-am crezut c-o să-i cedeze inimioara lui atât de mică şi totuşi atât de mare! Ok, asta a fost o introducere din care voi ar trebui să înţelegeţi că m-am simţit excelent în concediu (ha! ha! de ca şi cum nu-s în concediu de un an, de când am rămas fără serviciu), bine, am să rectific – în călătorie!🙂 Cu greu mi-am desprins privirea ce se încăpăţâna să stea ţintită în tavan şi-am decis c-ar fi momentul să vă împărtăşesc şi vouă câte ceva din mult prea scurta mea călătorie, parcă aşa am decis c-o numesc, nu?

Am să încep cu începutul. Prima zi. Îmi propusesem să mă trezesc la 7 dimineaţa, să plec pe răcoare, dar de unde? M-am trezit frumos la ora 9.00, mi-am băut cafeluţa în tihnă şi-am purces în marea aventură. N-am să întind pelteaua prea mult şi am să ajung direct la Cheile Bicazului. Un peisaj de-ţi taie răsuflarea, cei ce-au ajuns pe acolo îmi vor da dreptate. Am făcut vreo două fotografii din mersul maşinii, n-am poposit, pentru că am trecut prin Chei de zeci de ori şi pentru că mă grăbeam foarte tare s-ajung la destinaţie: Ibăneşti.

Aşaaaaa, şi-acum pentru că n-am răbdare să intru în alte amănunte legate de traseu, am să mă opresc şi-am să ajung direct la Melania în curte! Dragii mei dragi, ce pot să vă spun decât că am întâlnit o minune de om şi că nu regret nicio secundă că mi-am făcut blogul ăsta, prin intermediul căruia v-am cunoscut pe voi! O mână de oameni adevăraţi. Hai că urăsc să fiu patetică, aşa c-am să las fotografiile să grăiască.

Primirea. Dragoste la prima vedere:

Vorba multă, sărăcia omului, aşa că Peştişorul ne-a mobilizat puţin. Ia fiţi atenţi aici, doi oameni cu adevărat implicaţi:

Şi acummmm, intră-n scenă, nimeni altul decââââât….. Peştişorul !! Oameni buni, eu aşa om priceput  la tăti celea n-am văzut! A gătit cu atâta migală şi cu atâta pasiune, cum rar mi-a fost dat să întâlnesc. Nu degeaba se spune că bărbaţii sunt cei mai buni bucătari. Condimente şi ingrediente, toate puse într-un anume moment, deci nu aşa, întâmplător. Fraţilor, n-a fost glumă, vă spun pe cuvânt! N-aveţi idee ce bunătate de tocăniţă din carne de ied a putut să iasă! Am mâncat până n-am mai avut aer! Ca să fac impresie bună, în primă fază, am folosit cuţit şi furculiţă, după care, am dat jos caracterul şi mi-am băgat gospodăreşte „mânuţele delicate” în ceaun şi-am tras un potol de puteai să zici că n-am mai văzut mâncare de cel puţin o lună de zile! Aaaa, am uitat să vă zic, că-n timp ce Peştişorul elabora ieduţul, alături se punea de un alt foc pentru mici din carne de căprioară şi slăninuţă afumată (cea de pe urmă, a fost făcută special pentru mine, ca să mă dau mare puţin).😛 Păi nu puteam ajunge în Ardeal fără să probez combinaţia slană + palincă, nu? Cuvintele sunt de prisos, în concluzie mi-e greu să descriu cât de bine m-am simţit şi cât de tare mi-aş dori să pot da timpul înapoi! Dar hai să mai vedeţi nişte fotografii, că bag de seamă că nu-s foarte coerentă😀

Eu, „observator federal”:

Între timp, gaşca „observatorilor federali” a crescut😀

Într-un final am decis să fac şi eu ceva, totuşi!😀

Da, aţi ghicit: să mă iubesc cu Lili🙂 Lili e o lipicioasă, n-ai cum să n-o iubeşti, nu-ţi dă voie, practic! te copleşeşte cu dragostea ei şi ţi-o arată ori de câte ori are ocazia.

Şi s-a făcut noapte, si-am mâncat, şi-am băut, şi-am stat la palavre până pe la orele 3. Peste două ore aveau să cânte cocoşii, aşa c-am decis să merem în pătucuri. Eu una, am făcut-o cu zâmbetul pe buze şi cu bucuria că ăsta n-a fost decât începutul unei lungi şi frumoase prietenii.

To be continued.

32 comentarii leave one →
  1. cristiangheorghe permalink
    August 21, 2010 17:16

    Bine ai revenit!
    Tare frumos! Așteptăm continuarea!

    • August 21, 2010 17:23

      Cristiane, bine ca te-am regasit!🙂 Vine si continuarea. Am fost poate cam telegrafica, dar inca nu ma pot aduna de pe drumuri!

  2. sailorman permalink
    August 21, 2010 17:51

    Frumoase locuri!Cat despre partea culinara…Rasfaţaţilor!
    Asteptam cu nerabdare continuarea.

    • August 21, 2010 17:56

      Sailor, asteaptati toti continuarea, stiu.
      Ce ma fac insa cu lenea care nu cunoaste limite?😀

  3. August 21, 2010 17:59

    Mda, dar despre felul în care s-a zborșit ”peștișorul” la mine că nu pusesem micii pe gătar, n-ai zis nimic! De parcă aș fi îndrăznit s-o fac, ca să mă critice după aceea o săptămână! Mă ghidez după sănătosul precept: ”Cine nu muncește nu greșește”!😉

  4. August 21, 2010 18:14

    Bine ai venit, Georgiana! Mai astept poze si impresii, sper sa-ti treca lenea! Sau ti-a trecut deja?

    • August 21, 2010 18:27

      Bine te-am regăsit, Alexo! Nu mi-a trecut lenea in proporţie de 100%, e uikend, probabil de aia. Dar am sa va povestesc tot, promit!

  5. August 21, 2010 19:00

    Soro, sunt in trepidatii, tre sa-ti zic ceva!Da nu aici, intra si tu oleaca pe mess.

  6. August 21, 2010 20:05

    Ma gindeam eu asa,de ce nu apare Georgiana?
    Bine ao revenit!
    Faine locuri,faini oameni ,fain catel…
    Astept si restul…mai ales Ardealul…!!!
    O seara placuta si pupici…

    • August 21, 2010 21:04

      Mariana, Ardealul m’a impresionat maxim! M’as muta si maine acolo!
      Te pup dulce si eu!

      • August 21, 2010 23:10

        Vino!da repede ca-i înghesuială…
        Si eu m-as muta la Iași pe trei zile!
        pa,pa!

  7. Carmen Negoita permalink
    August 21, 2010 22:47

    Bine ai revenit! Apoi văd că faină fu călătoria.😀 Mă bucur că te-ai simţit foarte bine la Melania, cum de altfel ne aşteptam cu toţii. Aşteptăm continuarea.🙂 Pupici!

  8. klausen1976 permalink
    August 21, 2010 23:38

    bine ai revenit …🙂
    pare sa fi fost o vacanta superba …
    ps. cainele ala o sa devina celebru !🙂🙂

  9. August 21, 2010 23:53

    E celebră deja! În familia mea! E prietena la cataramă a lui Ziurel! E nemaipomenit de blândă. Ușor prostuță aș zice chiar, fără să vreau s-o jignesc. O dulceață, ce mai!

  10. August 21, 2010 23:56

    Cine se leagă de Lili are de-a face cu mine . Ne-am înţeles ?
    Io cre’ că ai stofă de inginer, că numai ăia se uită când alţii muncesc.😀

  11. August 22, 2010 1:05

    @Carmen, bine te-am regasit, draghe! No, ai putintica rabdare ca mai urmeaza, asta-i doar inceputu’!
    @Klausen, a fost o calatorie pe cinste! Fain tare sa te dai cu masina pe unde vezi cu ochii! Bine te-am regasit! Sper ca si tie ti-a fost bine!
    @kekee, neeee! n’am veleitati de inginera, mi’era sa n’o dau in bara pe acolo. Treaba era prea bine organizata si lumea prea implicata, asa ca eu, practic, nu stiam ce sa fac!😀 Am preferat sa stau cumincioara.😛

  12. August 22, 2010 1:22

    da ! cu peştişoru’-n preajmă , nu prea e de comentat , şi nici de făcut prea multe că el e ” şhăf ” şi ştie ce e de făcut.

  13. August 22, 2010 9:11

    Ibanesti, Ibanesti…..
    capitala lumii esti!

  14. August 22, 2010 10:36

    Iooooi, ce rau imi pare ca nu am fost si eu acolo😦 Neaparat trebuie sa repetati chestia asta, dar si cu mine prin peisaj🙂

  15. August 22, 2010 10:40

    Blanche, vorba americanului: „pe cuvânt de cercetaş”! Reedităm că şi mie mi-a părut rău că n-ai fost şi tu. Te pup, dulce fată!

    Virtuale, lu matale pe unde-i mai steclesc ochii? Gata concediul?

  16. August 22, 2010 11:16

    Georgiana, plăcerea a fost și de partea mea. M-am simțit extraordinar cu voi. Abia aștept să vă revăd.

    • August 22, 2010 11:21

      Lino, Ioiiii! Asta da surpriză! You made my day! Nici dacă vedeam păsărica aia de pe tavan nu rămâneam aşa cu gura căscată, cum am rămas acum, c-aţi intrat la mine pe blog!😀
      Eu cuvinte nu prea mai am, mi le-am cam inghiţit, dar dacă totuşi aş mai găsi vreo două, acelea cu siguranţă ar fi la superlativ! Mă bucur nespus că v-am cunoscut şi la fel cum i-am zis şi Anei, abia aşteptăm să reedităm!
      O zi frumoasă s-aveţi!
      Şi dacă-mi permiteţi, vă trimit şi un pupic virtual!🙂

  17. andruska permalink
    August 22, 2010 21:06

    Sper ca realizezi ca ne-ai umplut de invidie ( pentru ceea ce ai facut in concediu ) si de nerabdare ( in ceea ce priveste remedierea accesului de „lene” si continuarea istorisirilor)! Daca vrei, poti sa pui si multe poze, numai sa nu te opresti!…

    • August 22, 2010 21:20

      Andruska, promit ca n’o sa ma opresc! Multumesc de vizita! Te mai astept aici, cu mult drag!

  18. Pataphyl permalink
    August 23, 2010 12:16

    Jorji, faina calatorie! Da-n Ieshi mai ajungi? Zi-mi pe i-miel🙂

  19. August 25, 2010 13:19

    Aaaa mi se părea mie cunoscută zona! Am fost acum câţiva ani la Bicaz.Am urcat pe baraj şi ţin minte că mi-am rupt sandalele ( ne-a fost lene să mergem pe drum).Ne-au cazat în nişte cămine iar apoi ne-au dus la Piatra Neamţ unde aveam tabăra. Foarte frumoasă zona!

Trackbacks

  1. ACORDURI « Carmen Negoiţă FOTOGRAFII ŞI GÂNDURI
  2. Două lumi « Cristian Dima

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: