Skip to content

… pe munte, în pădure, lângă apă…

August 27, 2010

Mi-am permis să şterg comentariul lui Alexandru de la postarea precedentă pentru că-i prea frumos ca să rămână la faza de comentariu.
Aşadar:

„Eram undeva în Munţii Metaliferi. Normal, după pietre.

Ajuns lângă o cascadă mică m-am aşezat  să mă bucur de sunet şi privelişte.

În primă fază s-a făcut linişte în jur. Doar apa susura printre pietre. Apoi, păsărelele au început să strige şi să se agite.

Încet, încet s-au liniştit păsărelele si normalul s-a instaurat încet peste acel loc. Făceam parte din acel mediu.

Linişte. Asa cum este linişte în pădure, când frunzele copacilor se agită la câte o boare de vânt de parcă ar fi aplauze într-o sală plină.

Şi văd cum se miscă pădurea, stâncile fac parcă poze cu mici flaşuri de raze, apa se miscă cu valuri când mai mici, când mai mari şi, aud paşi…

Poate e o vietate, poate e un om …

E sunetul paşilor celor trecuţi pe acolo şi plecaţi  spre alte timpuri…

Mă uit spre cer şi-l văd în diferite nuanţe de albastru şi totul se miscă, tot împrejurul se miscă în timp ce eu stau pierdut, uitat.

Cu cât stau mai mult imi dau seama că văd ce altfel nu pot, n-am timp să văd… Poate umbre, poate imagini sau numai păreri…

Aud şoapte, voci – îmi întorc privirea jur-imprejur – sunt doar eu..

Pomul de care sunt rezemat îmi dă căldură, apa îmi masează picioarele, păsărelele îmi încântă auzul şi ochii mi se opresc pe o piatră pe care nu am vazut-o până atunci. O piatră care poate are ceva să-mi spună sau doar să văd cât este de frumoasă…

Sunt acasă, mai acasă decât în apartamentul în care locuiesc. Sunt acasă şi am fost întotdeauna.

Un câine se apropie cu mare precauţie de mine. Mai stă şi miroase de jur împrejur, să vadă ce fac, ce vreau, cine sunt. Se mai  apropie şi, cu capul în altă direcţie se uită cu coada ochiului…

După multe ture, s-a apropiat de mine, m-a mirosit gata să o ia la fugă, mi-a tras o limbă pe mână şi a plecat în treaba lui.

Apa continuă să curgă ca şi cum n-aş fi, pădurea freamătă ca şi cum n-aş fi, frunzele continuă să se agite ca şi cum n-aş fi, păsărelele cântă, iar eu sunt aici, nu sunt aici…

Am găsit atunci o gramadă de pietre frumoase care mi-au arătat frumuseţea lor adevărată doar după ce le-am şlefuit, dar ce e mai important, ştiu că acum fac parte din acel loc botezat cu apa zonei.

Toată suflarea m-a înregistrat, iar câinele a marcat recunoaşterea mea. De acum şi acolo voi fi acasă.

M-am simţit fir de iarbă printre firele de iarbă din padure, picur de apă din pârâu, stâncă şi copac, frunză şi şoaptă.

Eram eu pe urmele paşilor celor plecaţi…

Şi mă întorc acolo, mereu, ca şi toţi cei care au trecut pe acolo de-a lungul timpului.

E o reluare, o perpetuă reîntâlnire …

Daca veţi trece pe lângă o cascadă mică din Munţii Metaliferi, să staţi puţin – cât să beţi o gură de apă, cât să fumaţi o ţigară – şi mă veţi cunoaşte sau mă veţi recunoaşte din alte multe întâlniri.

Pe munte, în pădure, lângă apă găseşti energia în forma cea mai pură.
Cuvintele sunt zgomot aşa că, Taci si-ascultă!
… pe munte, în pădure, lângă apă …

Poate că după asta îi vine  Georgianei cheful să ne povestească ce, cum şi pe unde a mai fost înainte să ajungă acasă.”

8 comentarii leave one →
  1. August 27, 2010 16:41

    Da, stiu, e un mare dar (cadou) pentru noi aceasta frumusete de om. Imi place cand alege sa vorbeasca, sa ne spuna… Acum gandul meu alearga inspre o alta frumusete de om, foarte aproape de sufletul meu, care in ultima perioada prefera sa taca. Il iert si astept ca indemnul sufletului sau sa se schimbe si cand o avea el chef sa reinceapa sa vorbeasca cu noi. Ciao, Paul 🙂

  2. Carmen Negoita permalink
    August 27, 2010 17:00

    Nu ştiu ce ar mai putea fi de adăugat. Am învăţat să spunem ACASĂ celor 4 pereţi care ne înconjoară. Şi cât pierdem stând între ei.

  3. August 27, 2010 18:17

    Geo, esti acasa? Ai ceva pe mail.

  4. August 27, 2010 18:44

    Foarte frumos. O sa stam sa bem o gura de apa, dar parte cu tigara parca nu da bine in natura.🙂

  5. August 27, 2010 21:42

    Imi plac atat de mult lucrurile simple ale vietii!
    Povestea poate fi plasata oriunde altundeva.

    De multe ori, desi este altceva, pentru mine, acasa este aici.

  6. Alexandru permalink
    August 28, 2010 20:11

    Multumesc!
    Am sa incerc sa raspund fiecaruia .
    Lora,cred ca mi-ar sta bine cu fundita in par-asta apropo de cadou-nu?
    Carmen,acel „acasa” cu care ne-am invatat este inconjurat de tot felul.Daca privim pe geam sau ridicam privirea cind iesim pe usa constatam ca nu sint doar cei patru pereti,acestia raminind „cutiuta cu bijuterii” din marea casa a imprejurului.Multumesc!
    Gabriela,sa presupun ca nu fumezi si de-aia nu stii ce inseamna ca dupa o catarare grea,ajuns undeva pe un virf,te trintesti pe jos rupt,dar fericit si-ti aprinzi o tigara.Abia atunci realizezi ce-ai reusit…si zici ca ardeleanul:No,am ajuns!
    Kidule,daca ai avea leptopu cu tine ar fi bine si in padure,nu?

  7. August 28, 2010 22:11

    Ia sa ma gandesc… Aveti si acum parul lung?

Trackbacks

  1. DINCOLO DE TĂCERE « Carmen Negoiţă FOTOGRAFII ŞI GÂNDURI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: