Skip to content

Hachiko: A Dog’s Story

Septembrie 22, 2010

Auzisem de el, mi-a fost chiar recomandat, dar citindu-i recenziile n-am îndrăznit să mă apropii. Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu-s tare „păcătoasă” când vine vorba de animale şi de suferinţa lor. Trebuie să recunosc, că mai tare mă mişcă suferinţa unui animal decât cea a unui om, poate şi pentru că de-a lungul timpului, posesoare de câine fiind, am observat că-i mult mai credincios un câine de exemplu, decât un seamăn. E posibil să nu fiţi de acord cu mine la faza asta şi nici n-am pretenţia. Asta sunt eu, aşa gândesc. Cam pătimaşă, poate.
În fine, am văzut şi eu filmul acum două seri şi vreau să vă zic că e foarte bine realizat din toate punctele de vedere, inclusiv coloana sonoră este una de excepţie. Doar că e foarte trist. Foarte. Am plâns de mi s-a scuturat cămaşa pe mine! Recunosc că m-a marcat tare!
Povestea lui Hachiko, deşi este una simplă, este cu totul şi cu totul deosebită şi specială…Câtă dragoste, câtă fidelitate şi loialitate poate încăpea într-un suflet de câine? Putem noi oamenii înţelege asta? Mai mult ca sigur, mulţi dintre oameni nu se ridică din aceste puncte de vedere la nivelul unui câine…Numai cine iubeşte cu adevărat animalele, în cazul de faţă câinii, poate pricepe cu adevărat esenţa poveştii… N-am să vă zic mai multe decât că este un  remake al filmului japonez „Hachiko Monogatari” din anul 1987 şi este inspirat dintr-o poveste reală petrecută în Japonia. „Hachiko: A dog’s story” urmăreste relaţia specială creată între un  profesor de muzică  şi un câine din rasa Akita pe care bărbatul îl găseşte întâmplător pe peronul unei gări. Cam atât. Restul îl veţi descoperi voi.

52 comentarii leave one →
  1. Alexandru permalink
    Septembrie 22, 2010 14:45

    Georgiana,daca ai avut catei nu aveai nevoie de filmul asta,pentru ca ai povestile (amintiri) tale si stii.
    Stii cum te intimpina catelul,absolut de fiecare data si cum o face un apropiat al tau.Stii cum,daca il doare ceva,se ascunde,sta deoparte sa nu te deranjeze,sa nu-l vezi asa,vinovat parca de a-ti produce suparare.Stii ca numai cind nu mai poate se manifesta,dar si atunci isi cere iertare.Stii ca te iubeste indiferent cum esti,indiferent ce faci,te iubeste si-i fericit in preajma ta.Stii cum poate sa moara daca-l dai.El,ciinele,animalul,inferiorul moare de dor.In cite cazuri noi,astia oamenii,umanii,civilizatii,cerebralii si cite alte despre oameni,citi sintem in stare de asa ceva?
    Toata lumea ar trebui sa vada filmul.
    Scuze,m-am ambalat!

    • coralie permalink
      Septembrie 22, 2010 21:48

      mi-e foarte clar ca eu nu ma pot uita la filmu’ asta. merci georgiana ca m-ai avertizat ca-i de plans. stiti, sunt un suflet sensibil, care plange si la o reclama bine facuta.

  2. Septembrie 22, 2010 14:56

    Am caine! E maidanez, dar nu l-as schimba cu nici o alta rasa!

  3. Septembrie 22, 2010 15:11

    Alexandru, asa este! Numai cine nu are caine, nu intelege! Personal, dacă aş avea posibilitatea, i-aş aduce pe toţi în casă…
    Fixeru, brava la tine! Eşti un rarisim, crede-mă! Cîinele meu, deşi este de rasă, e găsit pe stradă. Era un amărât şi un jigărit. L-am adoptat şi de atunci nu-i moment în care să nu-mi arate recunoştinţă!! Sunt adorabili şi nu se compară cu niciun alt animal. Părerea mea.

  4. mishulake permalink
    Septembrie 22, 2010 16:00

    ” Auzisem de el, mi-a fost chiar recomandat, dar citindu-i recenziile n-am îndrăznit să mă apropii.”
    Nici io nu m-apropii, ma duc sa beau o bere si ma-ntristez cand vaz partea goala a paharului !

  5. Alexandru permalink
    Septembrie 22, 2010 16:06

    Misulache,de ce nu bei din sticla colorata,sa nu se vada cind se termina?!
    Si daca e si neagra…

  6. Septembrie 22, 2010 17:23

    Mishulake, apropie-te şi ia si nepoţelul lângă tine. E frumos şi tare educativ filmul, parol! Dacă-l găseşti, e de musai să-l vedeţi împreună : )

  7. Carmen Negoita permalink
    Septembrie 22, 2010 17:41

    Chiar m-ai făcut curioasă. O să-l caut şi poate în weekendul acesta mă uit la el. 🙂

  8. Septembrie 22, 2010 18:02

    dragut, Richard asta.

    • coralie permalink
      Septembrie 22, 2010 21:49

      whaaat? vrei sa zici ca-i mai frumos decat travolta?!

      • Septembrie 22, 2010 21:51

        sau decât Russel Crowe????

      • coralie permalink
        Septembrie 22, 2010 21:59

        travolta, stie corina de ce. eu as fi zis kevin. costner, sigur ca da. si cand era tanar si acum.

  9. Septembrie 22, 2010 19:06

    Carmen, o sa-ti placa sigur!
    Corina, eu vorbesc aici despre loialitate si tu? te uiti dupa richard, na poftim! unde dai si unde crapa!

  10. Septembrie 22, 2010 19:15

    Pe mine m-a muscat un maidanez tocmai cand voiam sa-i dau de mancare! Aveam 6 ani si m-a muscat de fata, am si acum semnul. Dupa care am stat 3 saptamani in spital, la contagiosi, mi-au facut injectii in burtica ( aveam 6 ani!) , antitetanos si antirabic, iar cand am iesit am facut pana am ajuns acasa boala serului, adica in 30 minute muream daca intarzia salvarea! Nici acum nu am voie sa fac anumite seruri din acelasi motiv, ca mor! Asa ca eu cu cainii,mai usor, sper ca ma intelegeti…

    • Septembrie 22, 2010 19:20

      Alexo, si mama mea o fost muşcată de faţă de către câinele ei pe care l-a hrănit cu biberonul. Are şi acum cicatrice în barbă, dar ei tot îi plac. Na, nu-s toţi câinii la fel… ai avut tu ghinion… Ia-ţi câine şi-o să-ţi treacă, ai să vezi! Oricum, merită să vezi filmul. E fain tare. Pupicei!

    • oblio permalink
      Septembrie 22, 2010 23:56

      Alexandra,
      Maidanezul ala era un câine. Un animal – domestic, cum spunem noi.
      Cred că pot să înţeleg trauma prin care ai trecut după ce ai fost muşcată de maidanez, dat fiind faptul că şi eu am fost muşcat de Fetiţa (femelă de câine lup, scoasă la pensie din efectivele Miliţiei, odată cu dresorul, bunicul meu). Cam tot pe la 5-6 ani ai mei se întâmpla … am intrat în cuşcă să mâncăm împreună. De atunci îmi aduc aminte doar că boceam să n-o bată…

      Anii au trecut (30) şi am realizat că pot să dau un şut unui câine, cât de turbat sau de flămând o fi el.

      Cu dorinţa de a nu jigni pe nimeni, analizează situaţia de atunci cu mintea de acum.
      Încă o data, ceva s-a întâmplat rău atunci şi din păcate ai fost tu.

      Şi ca să fiu mai concret, te întreb:
      Eşti de acord cu omorârea (a se citi eutanasierea) câinilor maidanezi?

      Sincer aş dori să aflu părerea ta.

  11. Septembrie 22, 2010 19:52

    as da orice pentru citeva minute de „loialitate” cu Richard Gere, hmmm.

  12. Septembrie 22, 2010 20:13

    Da, dar eu eram copil, iar din copilarie ramai cu trauma pe viata. N-am ce face, e acolo, undeva in creier teama de caini.

    • Septembrie 22, 2010 20:16

      da mami, înţeleg… şi mama mea era tot copilaş. Îţi vine să crezi că eu în copilărie mă speriam şi de un bibelou care reprezenta un cîine?😀

      • coralie permalink
        Septembrie 22, 2010 21:46

        eu ma sperii si acum. am auzit ca trece cu hipnoza da’ nu mai am bani de sedinte, ca mi-am facut revizia la masina.

  13. Septembrie 22, 2010 20:25

    Cred ca pe mine m-a speriat mai mult spitalul! Poate daca nu ma internau n-aveam nici pe dracu, dar am stat izolata 3 saptamani, nici parintii nu aveau voie la mine. Tin minte ca am plans incontinuu…Asistentele imi ziceau ca turbez daca plec acasa!

    • Septembrie 22, 2010 20:28

      Daaaa, e clar!! Ce idioate bai! Lasa ca si eu am stat internata la izolare la vârta de 5 ani pe motiv ca as avea hepatita cronica si cand colo aveam infectie cu stafilococ auriu…. Au un dar sa te bage in boala ceva de speriat… Îţi dai seama cam cum s-au simţit şi-a mei ştiind că-s la un pas de ciroză (după spusele lor)…

  14. Septembrie 22, 2010 21:10

    Daca atunci era asa, iti dai seama acuma ce e in spitale!

  15. Septembrie 22, 2010 21:47

    Coralie, ha! ha! sau nu era de râs?😛

  16. coralie permalink
    Septembrie 22, 2010 21:51

    defel! era si este foarte adevarat. si ca mi-e frica organica de caini si ca mi-am golit buzunarele la service.

    • Septembrie 22, 2010 21:55

      Am o amică, care o ia la fugă şi urlă cât o ţin plămânii dacă-i arăţi un şarpe de jucărie… N-am văzut aşa ceva…😀 Nasol cu fricile astea. Singura mea frică este aceea de cutremur!!

      • coralie permalink
        Septembrie 22, 2010 22:01

        fericito! dac-as incepe sa le enumar pe-ale mele ar trebui sa-mi fac blogu’ meu, ca sa nu abuzez.

      • Septembrie 23, 2010 6:45

        Fiica-mea are atacuri de panica ori de cate ori vede o ganganie, in special paianjen!😦

        • Septembrie 23, 2010 19:26

          adevarul e că-s şi urâţi, nici eu nu pot să zic că-i mângâi pe creştet!😀

  17. Septembrie 22, 2010 22:10

    Coralie, abuzează că-mi eşti dragă!

  18. coralie permalink
    Septembrie 22, 2010 22:13

    no, spune-mi de unde iei emoticoane ca ti-as fi trimis acum unu’ zambaret da’nu stiu cum.

  19. Septembrie 22, 2010 23:09

    e frumoasa povestea aceasta. Am vazut prima versiune, un film regizat prin anii ’60. Si pot sa spun ca am ramas impresionata, mai ales ca se apropie de perioada reala in care s-a derulat povestea.

  20. Septembrie 22, 2010 23:21

    MIe mi s-a părut un film superb. L-am văzut acum vreo cinci luni şi am rămas marcat. Un gest extraordinar al acestui animal, iar suferinţa lui a fost cumplită. Un erou, aşa cum a fost considerat şi la vremea lui!

  21. Septembrie 22, 2010 23:22

    Coralie, se obţin cam din aceleaşi caractere ca şi pe messenger!
    Gabiţa, să-l vezi şi pe ăsta! O să-ţi placă muuult!

  22. Septembrie 22, 2010 23:59

    Filmul este foarte bine facut, foarte convingator. Chiar merita vazut!

  23. Alexandru permalink
    Septembrie 23, 2010 8:13

    Filmul asta a fost transmis la TV in 1990.Cum nu erau alte posturi,inca,l-a vazut toata tara si a plins toata tara.Atunci inca erau sensibilosi oamenii.S-au schimbat,din pacate.

  24. Septembrie 23, 2010 14:22

    Nici nu auzisem de acest film. Fiind vorba despre Richard Gere, am să-l caut şi eu… O zi bună!

  25. Alexandru permalink
    Septembrie 23, 2010 14:40

    Alexandra,daca te injura un om esti suparata pe el nu pe toata omenirea,nu?
    S-a simtit amenintat acel ciine.De unde sa stie el ca tu vrei sa-i mai dai de mincare,nu sa-i iei ce i-ai dat?El,care este obisnuit sa primeasca picioare,sa fie alungat,batut sau care,daca nu-si apara mincarea si nu o maninca repede,risca sa-i fie luata de alti ciini mai mari,mai puternici.
    Normal ca ramii cu spaima sau cu retineri,mai ales daca dupa acea experienta nefericita nimeni n-a incercat sa-ti explice si sa te ajute sa intelegi,sa te ajute sa treci peste acest episod.
    In plus,multi copii-tot din cauza parintilor-dau cu piciorul.E drept,poate sa fie doar un gest din partea copilului,dar pentru ciine este o amenintare directa.
    Sau:”Nu pune mina pe el ca e murdar!!!”
    Noroc ca pe jos,pe balustrade,in mijloacele de transport etc.este curat…si inca nu s-a inventat robinetul ,apa si sapunul pentru spalat?!
    Scuze,iar m-am ambalat!

  26. klausen1976 permalink
    Septembrie 23, 2010 19:09

    in absolut toate comentariile legate de acest film am gasit verbul „a plange” … he he he …
    in cazul meu, la final, cand cainele a deschis ochii si si-a zarit stapanul, m-am ridicat si m-am carat la baie ca imi stricam imaginea🙂🙂
    si da-i , si da-i …🙂🙂

  27. Septembrie 23, 2010 20:02

    am auzit de film, dar n-am vrut să-l văd. pe mine mă sfîşie aşa ceva🙂

  28. b.d. permalink
    Septembrie 23, 2010 20:34

    Eu nu am vazut filmul si nici nu doresc sa-l vad…:(
    Cred ca n-as rezista, dupa scurt timp (din ce-am inteles
    despre film, din descrierea voastra), cred c-as ”da apa
    la soareci”, fara nici o jena…(acompaniata bine-nteles,
    de a mea jumatate, care la acest subiect este si mai
    sensibil ca mine)😉

  29. Septembrie 26, 2010 2:32

    de acord cu ce spuneai de suferinta animalelor. eu, in general, nu dau 2 bani pe oameni.

Trackbacks

  1. Năbădăiosu` şi grijile… « Cristian Dima
  2. Despre blogul lui Cristian Dima – o ruină cu parfum romanţat « Blogul lui Teo Negură
  3. Răpciune | Ioan Usca
  4. MUZEUL SATULUI DIN SIBIU (14) « Carmen Negoiţă FOTOGRAFII ŞI GÂNDURI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: