Skip to content

Avertisment

Octombrie 30, 2010

Dragii mei,

Am lipsit câteva zile de aici din motive  de tot felul, nu intru în amănunte, cert este c-au fost şi bune şi rele în egală măsură. Îmi cer scuze de la voi, recunosc  şi mă căiesc că v-am ignorat, chestie care se întâmplă foarte rar. Mi-a trecut prin cap să renunţ şi la blog pentru că am realizat că nu-mi mai arde de scris, nu-mi mai stă mintea la nimic şi deja mi-e ruşine că vă tot bombardez cu fotografii (nici alea de mare angajament). N-am să renunţ totuşi, nu pot s-o fac şi nu din alte motive ci pentru că prin intermediul lui, al blogului care va să zică, v-am cunoscut pe voi! – o mână de oameni deosebiţi, care mai de care mai pitoreşti!😀
În speranţa că n-am fost patetică, vă supun atenţiei un avertisment demn de luat în considerare care sună cam aşa:

În atenţia Directorilor de societăţi comerciale:

Vă informăm prin prezenta că aveţi obligaţia să dispuneţi măsurile necesare pentru echiparea corespunzatoare a angajaţilor societăţilor în condiţiile grele care se anunţă pentru iarna 2010-2011.
Echipamentul de protecţie este obligatoriu şi va fi subiectul controalelor de la ITM teritoriale.
Echipamentul de protectie este decris în normele aprobate şi intră în vigoare de la data publicării.
P.S. Prezentăm modelul solicitat, la care se poate adăuga opţional şi fular.

 

21 comentarii leave one →
  1. Octombrie 30, 2010 18:11

    Foarte buna masura, presupun ca sindicatele au luptat din greu pentru aplicarea ei.M-ar interesa actul normaiv unde este prevazuta aceasta masura, pentru ca eu una am vreo doua neclaritati si anume:
    1. Persoanele care vor avea in dotare acest echipament de protectie, vor trebui sa-si declare masura in momentul cand il vor primi. Tare mi-e teama ca asta va duce la oarece animozitati intre colegi, cand se va afla ce masura are fiecare , pentru ca una e sa ai ca barbat 37 la bocancii de protectie si alta sa ai un numar mic-mic la caciulitele astea.
    2. Caciulitele se vor folosi numai la serviciu, unde se presupune ca partea protejata se afla 8 ore in stara flasca, cam urmare si dimensiunile vor fi destul de mici ( ale caciulitelor). Ce se intampla daca printr-un accident ( nu neaparat de serviciu), bietul om, independent de vointa lui si fara stiinta sefului de echipa, intra in erectie?? Ce vreau sa intreb este daca echipamentul de protectie respectiv este prevazut cu extensii, ori ceva de genul…

    • Octombrie 30, 2010 18:31

      Alexo,
      1. masurile vor fi confidentiale, problema animozităţilor fiind deci rezolvată!
      2. extensii nu avem tovaraşa, dar e o idee ! Bravo tovaraşa! de aşa oameni avem nevoie în societate! cu imaginaţie şi simţ practic!
      În caz de erecţie, eu zic că n-o să avem totuşi mari probleme deoarecere căciuliţele sunt croşetate foarte larg, astfel că organul va avea libertate de mişcare…: D

  2. Octombrie 30, 2010 18:55

    Geo, daca e larg, intra vantul, daca e fix, impiedica circulatia si duce la impotenta . Cum o dai nu-i bine. Mai bine fara, cu tot riscul de gheata la mal! Tot izmenele lu tataie erau bune.

  3. Zana Eficientei permalink
    Octombrie 30, 2010 20:47

    fiind vorba de zile friguroase, presupun ca pot fi reciclate si niste degete de manusa… zic si io …

  4. b.d. permalink
    Octombrie 30, 2010 21:12

    Cred ca fular cu franjuri ar fi cel mai potrivit…

    P.S. Observ ca in ciuda motivelor ”rele” de care povestesti c-au fost
    in zilele lipsa la apel, te-ai intors cu buna dispozitie😉

    Bun revenit ! Si sa nu te gandesti sa renunti la blog ! :)*

  5. Octombrie 30, 2010 21:43

    Sunt curioasă pentru doamne cum arată echipamentul ăsta de protecție!😕

  6. Octombrie 30, 2010 22:16

    Mi-ar fi lipsit blogul.SI POZELE =))))

  7. Laura permalink
    Octombrie 30, 2010 22:32

    Nebuno =))

  8. Octombrie 30, 2010 23:05

    Are you ef-ing kidding me? Fotografiile sunt cele care m-au făcut să devin un cititor fidel al blogului. Dacă o sa faci o statistică ai să vezi că cele mai ‘like”-uite articole sunt cele care conţin frânturi din viaţa ta surprinse cu aparatul foto (sper că poza cu totoşeii croşetaţi în culorile curcubeului nu e o frântură din viaţa ta). Aşa că nu te mai frământa să scrii cam despre ce ne-ar place nouă să citim. Scrie despre ce îţi place ţie să povesteşti.
    Apropo de poza cu totoşei, în calitatea mea de bărbat (calitate, ce glumă bună) trebuie să spun că poza e nevizionabilă datorită faptului ca sunt cam prea multe „Dicks on the Dance Floor”:

  9. Octombrie 31, 2010 0:18

    Vai Giogi… rad de mă prăpădesc. Na de asta mi-a fost mie aşa de dor de tine >:D< Hai… Îmbrăţişare mare mare!

  10. klausen1976 permalink
    Octombrie 31, 2010 1:47

    am auzit ca din cauza conditiilor economice vitrege nu va mai fi nevoie de echipament de protectie … „articolul” respectiv o sa functioneze pe sistemul dopului de la colacul pentru la mare:mrgreen:

  11. mishulake permalink
    Octombrie 31, 2010 2:12

    Shazi ghinisor !
    Si dak rinunti la bluog ti-apushi di croshitat ?
    ( Vezi ! sa dai ceasu’n urma ! Ca vine iarna . )

  12. Octombrie 31, 2010 11:54

    :))) Gianuto! Cred ca e o buna afacere!

    P.S. Imi trec prin cap fel de fel de denumiri pentru aceste echipamente de protectie si rad de ma prapadesc!
    Mel,
    cred ca la femei tre’ sa existe capison.. pe langa manta!

  13. Octombrie 31, 2010 12:00

    @all: uite de aia vă iubesc eu pe voi!! :*

  14. Octombrie 31, 2010 12:01

    P.S. am scris comentariul la 12.00, deci e adevarat!😀 asa ziceam cand eram mai tineri, ca daca te uiti la ceas la fix, te iubeste!!😀

  15. Octombrie 31, 2010 15:16

    Te-a învăţat năşica să croşetezi ?😀

  16. maryanne permalink
    Octombrie 31, 2010 18:56

    nebuna mai esti !!!!!!ce-ti mai trece prin cap!

  17. Noiembrie 5, 2010 13:56

    cine o fi crosetat minunatiile alea? ce-ar fi sa le faca din lina netoarsa, din aia ASPRRRRRRA!😀

Trackbacks

  1. Poveste de vis (11) « Blogul lui Teo Negură
  2. Peron cu mireasmă de romanţă (1) « Cristian Dima
  3. Dedicatie « Gradina visata

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: