Skip to content

255

Ianuarie 26, 2011

Lacul Wolfgang

Mă veţi întreba probabil de unde-s imaginile de mai sus? Iar eu, vă voi răspunde: din Austria şi sunt făcute cu mânuţele mele, anul trecut, în iulie.
Ce-mi veni? o să mă întrebaţi iarăşi. Şi eu iarăşi vă voi răspunde: într-una din căsuţele de le vedeţi în fotografia a doua, s-a născut Mozart! Când s-a născut el? pe 27 ianuarie 1756, adică mâine ar fi împlinit matusalemica vârsta de 255 de ani!😀 Şi cum mi se pare de-o reală şi mare importanţă, m-am gândit să-l sărbătorim începând de astăzi.🙂
Dragii mei, voi mă cunoaşteţi cât de cât şi ştiţi că-s consumatoare cronică de muzică rock, dar, ca orice intelectual pârât ce mă aflu, mai ascult şi ceva muzici clasice. Dacă ar fi să fac un top al preferinţelor mele în ale muzicilor clasice, vă asigur că Mozart e în top! Îmi merge la suflet absolut orice-a compus şi orice este legat de viaţa lui.  Mi-a plăcut la nebunie şi filmul Amadeus pe care nu mai ştiu de câte ori l-am văzut.
Ar fi interesant de ştiut că în scurta sa viaţă (35 de ani) a compus 626 de opere muzicale (wow! ce prolific!)  respectiv: 41 de simfonii, 27 concerte pentru pian şi orchestră, 7 concerte pentru vioară şi orchestră, concerte pentru clarinet, pentru harpă şi flaut, pentru corn şi orchestră, 2 simfonii concertante, divertismente, serenade, 6 cvartete pentru coarde, sonate pentru pian, sonate pentru vioară şi pian, trios pentru vioară, violoncel şi pian, cvartete pentru instrumente de suflat, 17 opere, dintre care cele mai cunoscute, jucate şi astăzi pe scenele tuturor teatrelor de operă din lume, sunt: Răpirea din Serai, Nunta lui Figaro, Don Giovanni, Cosi fan tutte, Flautul fermecat, 19 mise, cantate, motete pentru soprană şi orchestră, oratoriul Die Schuldigkeit des ersten Gebots şi, în fine, Requiem-ul.
În fine, n-am să mă apuc acum să povestesc toată viaţa lui pentru că nu-i aşa, wikipedia avem cu toţii, însă sunt câteva aspecte care chiar merită precizate cum ar fi, de exemplu, că la vârsta de 5 ani, înainte de-a şti să scrie, a compus câteva piese pentru pian, sau că taică-su, Leopold Mozart, reticent la tot ceea ce făcea fiu-su (c-aşa-s unii taţi), este încântat să audă din gura lui Joseph Haydn: „Fiul Dumneavoastră este cel mai mare compozitor pe care l-am cunoscut„.
Eu zic c-ar fi frumos să urmărim împreună o secvenţă din filmul ce-i poartă numele, respectiv aceea în care Salieri (rival al lui Mozart) este „mâncat” de invidie şi despre care se bănuieşte şi astăzi că ar fi fost implicat în moartea lui Mozart, deşi marea majoritate a muzicicologilor specializaţi în epoca respectivă sunt de părere că suspiciunea este total nefondată.

Şi un Rondo alla Turca care sper eu, vă va da o stare de bine!🙂

Şi pe final, vă las pe urmele lui Mozart, în Salzburg:

Râul din imagine se numeşte Salzach şi are o lungime de 225 km, fiind cel mai lung afluent al Innului din Austria şi Germania. De aici şi numele oraşului: Salzburg (salz = sare, burg = oraş).

Închei aici, cu speranţa c-am reuşit să vă provoc o bucurie pe ziua de azi! Viva Mozart!

30 comentarii leave one →
  1. Ianuarie 26, 2011 13:46

    frumos

  2. Ianuarie 26, 2011 13:55

    Salzburgul este prima localitate după Viena (din Austria) care îmi place la nebunie.
    La câțiva km de Salzburg se află Bechtesgaden (Germania) o localitate la fel de superbă unde se spune că Hitler avea un buncăr imens în munții din zonă.
    Am fost și eu în zonă și pot spune că e una din cele mai frumoase din Germania, chiar merită vizitat!

  3. kekee permalink
    Ianuarie 26, 2011 14:36

    Şi când te gândeşti că a fost îngropat iniţial în cimitirul săracilor.

  4. Ianuarie 26, 2011 14:46

    Alice, cam este!

    The goddess, am stat o vreme in Bad Durrnberg, care-i forte aproape de buncarul lui Hitler, dar din pacate n-am apucat să-l vizitez, în schimb o s-o fac la vară! Şi mai este un obiectiv turistic acolo: fabrica de bere Kaiser!😀

    kekee, da… trist!

  5. Traian permalink
    Ianuarie 26, 2011 15:40

    Tot ce-ai postat azi, e super!
    Multumim !!!

  6. Ianuarie 26, 2011 15:45

    fratsica, te-a lovit dorul de caldura bag sama😀

  7. Ianuarie 26, 2011 15:51

    Nu degeaba Mozart este numit copilul minune al muzicii…

    • Georgiana permalink*
      Ianuarie 26, 2011 23:19

      i4ever, bine-ai venit la mine acasă!

  8. Ianuarie 26, 2011 15:51

    Traian, cu mult drag!!

    Angela,
    frăţică, te-ai cam prins!😀 te pup!!!!

  9. Ianuarie 26, 2011 16:04

    georgi, ce calatorie frumoasa! imi aminteam rasul ala zapacit din film. un real geniu, pacat ca nu a fost apreciat la adevarata lui valoare in timpul vietii. e o rusine sa scrii atatea piese geniale si sa mori sarac lipit!

    • Georgiana permalink*
      Ianuarie 26, 2011 23:22

      da… n-am vrut să fac referire la moartea lui şi la felul în care a fost îngropat pentru că nu-i prea onorant pt austrieci, plus că na, am zis că-i ziua lui de naştere!

  10. Ianuarie 26, 2011 16:08

    pe suflet m-ai uns. am şi eu un post în care vorbesc despre salzburg si vacanta mea de acolo. ai fost la casa unde s-a nascut? dar în cea unde a locuit şi predat muzică? mozart este încă extrem de prezent în viaţa oraşului şi e chiar plăcut să vezi cum ştiu alţii să îşi promoveze trecutul şi valorile. singurul meu regret este că în casa natală nu se poate filma- fotografia. dar dacă ai fost acolo ştii despre ce vorbesc…

    • Georgiana permalink*
      Ianuarie 26, 2011 23:24

      Psi, n-am vizitat nimic dar o o voi face la vară! din păcate am fost decât în interes de serviciu până acum şi n-am apucat decât să casc gura el fugitivo prin oraş🙂
      Chiar vreau să-ţi văd postarea aia!!

      • Ianuarie 27, 2011 10:58

        dacă vrei să mergi în vară îţi recomand cu drag şi pensiunea unde am stat noi.🙂 găseşti vacanţa, cu tot cu casa lui hitler şi detaliile în „călătorii reale şi imaginare”… sunt patru posturi. şi pentru orice alte detalii, dacă ştiu, dă un strigăt! nici eu nu am apucat să vizitez tot ce mi-aş fi dorit, din păcate.

  11. cristiangheorghe permalink
    Ianuarie 26, 2011 17:28

    Aha, deci burg înseamnă oraș, adică burger înseamnă orășean, cum ar veni. Cheesburger ar fi orășean brânzos. Interesant. Da de ce nu ai zis nimic de bomboanele Mozaaaaaaaart?

    • Georgiana permalink*
      Ianuarie 26, 2011 23:25

      Cristi, ai înţeles tot şi nici eu n-aş fi putut explica mai bine😀 Cât despre bomboanele Mozart… despre alea nu-i de vorbit decât cu gura plină! de ele. bomboanele😀

  12. Ianuarie 26, 2011 17:54

    Sa fii iubita si pentru postarea asta!

  13. Ianuarie 26, 2011 18:01

    Nais! Cladirea din antepenultima fotografie e o copie a Mitropoliei =)))
    Ce nu m-as mai intoarce de acolo. Peace!

  14. Mirela permalink
    Ianuarie 26, 2011 18:43

    Abia aștept să văd și eu Salzburgh-ul. Mozart ascult foarte des, așa că mi-a picat la marele fix postarea ta minunată! Țuc u!😉

    • Georgiana permalink*
      Ianuarie 26, 2011 23:27

      Mirela, de musai sa te duci acolo!! o frumusete de oras! Te ţuc şi eu, dulce fată!

  15. Ianuarie 26, 2011 18:48

    Frumoase poze, frumoase locuri! O încântare să le vizitezi! Uite-aşa ne faci şi nouă „pohtă” de plimbare, dragă Georgiana! Bag seama că îţi place mult Austria! Adevărul e că e o ţară minunată cu nişte oameni minunaţi! Am fost pe-acolo în 1997 şi mi-a plăcut mult de tot. Toate frumoase, iar berea Gosser…delicioasă!

    O mică întrebare: ai vizitat fabrica de bere?😀 Un reportaj de acolo…?

  16. Ianuarie 26, 2011 21:02

    Mi-ai readus muzica verii.
    Multumesc,Georgiana!

  17. Ianuarie 26, 2011 21:25

    Bai, asta-mi aduce aminte de copilarie, cind ai mei au incercat sa scoata din mine un Mozart, apoi un Chopin, ca pina la urma sa-si dea seama ca n-a aveam cu clapele si ca eram mai mult inclinat spre coarde😉😀

  18. Laura permalink
    Ianuarie 26, 2011 21:48

    Mozart… mmmmmh!
    Mie mi-ai trezit amintiri … Chiar acolo sus in cetate e o sala superba unde se dau concerte. Si doar pentru sala aia se merita, daca nu esti fan Mozart.

  19. andruska permalink
    Ianuarie 26, 2011 22:44

    Minunat!
    La mine a ajuns direct: Eine kleine Nachtmusik 🙂

  20. Georgiana permalink*
    Ianuarie 26, 2011 23:32

    Alex, e buna Gosser dar mai buna-i Kaiser!😛 la fabrica n-am ajuns, dar am in plan!! o sa beau bere de-o sa-mi fac o burta de popa! promit!!!😀

    Fosile, cu mult, mult drag!!

    Papa, nebun esti!😆

    Laura, la vara am in plan sa merg acolo si, apropo, sa fii pregatita c-o sa vin sa te vad si pe tine! de data asta nu mai scapi!😉

    Andrucu, ma gandeam eu c-o să-ţi placă!😉

Trackbacks

  1. 27 Ianuarie « Ioan Usca
  2. Noapte misterioasă « Cristian Dima

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: