Ce mai gătesc eu când gătesc

Mă loveşte duminică seara cheful de gătit. Aveam în frigider nişte ficăţei de pasăre pe care, nu ştiu ce mi-a căşunat, dar voiam să-i gătesc altfel decât o fac de obicei adică la ceaun cu 3, 4 cepe călite. Şi mă apuc de căutat pe tata gugăl – reţete. Găsesc repede o reţetă care corespundea la fix cu ingredientele de care dispuneam. Aşadar, hai să vă zic reţeta aşa, în linii mari.
Se iau 500 de grame de orez, se pun la fiert în apă cu sare. După ce orezul a fiert, se ia de pe foc şi se amestecă cu 300 de grame de caşcaval şi 3 ouă. Toată treaba asta se pune la cuptor într-o tavă unsă în prealabil cu unt. Când chestiunea asta prinde-o culoare aurie, se scoate din cuptor şi peste ea se pune următoarea combinaţie, pe care, ai pregătit-o în timpul cât a stat orezul la cuptor. Deci 500 de grame de ficăţei de pasăre, 3 cepe, un ardei, rosii în bulion, 300 de grame de ciuperci, condimente, bla bla, se călesc la foc mic. Eh, amestecul ăsta se pune ulterior peste patul ăla de orez de care v-am zis şi se dă iarăşi la cuptor pentru vreun sfert de oră. Toată treaba asta arată cam aşa la final (fotografia nu-mi aparţine):

Nu arată rău, nu-i aşa? Măi copii, nu arată rău dar la gust este oribilăăăăă!! N-am mâncat în viaţa mea ceva mai dezgustător! O combinaţie absolut nefericită de ingrediente, ca să nu mai zic de costuri. În concluzie un mare rateu şi timp pierdut în bucătărie. M-am învârtit pe lângă toată drăcovenia asta de „budincă” cale de vreo trei ore!
Ruptă de foame şi nerăbdătoare, pregătesc frumos masa şi-mi invit soţul la marea supriză gastronomică. Iau prima gură, dau să vărs dar mă abţin, că mă gândesc că dacă totuşi lui îi place… Mă uit la el, săracu… un drăguţ… îi văd grimasele şi aştept să zică ceva. El, observându-mă vădit scârbită (se pare că totuşi n-am reuşit să-mi ascund prea bine sila) îmi zice:
– Ţie nu cred să-ţi placă foarte mult pentru că ştiu că nu eşti mare amatoare de orez! 😀
dar nici n-a zis că nu-i place. Sinceră să fiu, nu ştiu cum de-a reuşit să mânânce toată porţia aia generoasă dehais-oalintămşisă-izicem „budincă”, cert este că mai târziu, spre seară mi-a mărturisit timid că i-a lăsat un gust tare naşpa-n gură şi c-aş face bine s-o arunc 😀 😀 Eiiii, cum s-o arunc, nu mai bine dăm la căţel o porţioară? Zis şi făcut. Gipsy al meu a mâncat aproape instanteu maglavaisul din castron, ba în mărinimia-mi, am dus o porţie zdravănă şi la prietenii mei- căţeii pripăşiti prin jurul blocului. „Un vis, o nebunie”, mi-am zis! am făcut o excelentă mâncare pentru câini, deci totuşi a meritat efortul. Asta până a doua zi când Gipsy al meu a vomat în trei reprize de mi-a rupt sufletul tot de atâtea ori.

Ca o concluzie: nu mai fac în viaţa mea experimente culinare cu reţete luate de pe internet!

Anunțuri