Skip to content

Primul meu televizor color

Martie 29, 2011

A apărut soarele iarăşi pe strada mea. Ocazie cu care am înviat. 😀

Astăzi, nu mai reţin exact în ce context, mi-am amintit de-o fază tare nostimă, de pe vremea copilăriei mele – şi, da, am fost şi eu copil – . Aha, îmtre timp mi-am amintit şi cum mi-a venit ideea postării mele de azi. Vorbeam c-un prieten despre sărăcia din Republica Moldova şi de aici am deviat pân-am ajuns la convertoarele pe care le ataşam la televizor, ca să prindem „ruşii”. Convertorul era o cutiuţă neagră –  practic un adaptor pentru recepţia undelor ultrascurte.
Dar nu despre asta vreau să vă vorbesc, asta a fost introducerea, că ştiţi că-s vorbă lungă.
Probabil, adică sigur aţi avut acasa televizor alb-negru, din ăla cu lămpi, de mergea cu pumni şi cu antenă pe bloc. Când bătea vântul mai tare,  se muta antena de la locul ei şi imaginea se umplea de „purici”. După aşa tragedie, tata urca pe bloc, începea s-o mute şi s-o potrivească, bineînţeles la îndrumările noastre –  băscăcăraţi, ieşiţi jumate din balcon şi dând din mâini asemenea unui poliţist în interescţie. Când însă problemele erau serioase tare, adică se ardea PL-ul 500 sau 300, trebuia chemat de musai depanatorul familiei. Ăsta era un tip la vreo 40 de ani, pilangiu, cam nespălăţel (ca să nu fiu prea dură) şi care de multe era uita de ce-a venit, în sensul că se întindea la poveşti mai mult decât era cazul. De câte ori venea la noi, maică-mea insista să nu se descalţe, vă imaginaţi voi de ce, dar el nu şi nu: „vai doamnă, dar cum să nu mă descalţ? eu vă respect munca”! 😀
În fine, într-una din zilele astea tragice în care se ardea PL-ul şi la naiba! pierdeam telejurnalul care se întindea pe două ore după care se şi termina programul şi apărea mira, vine mister depanatorul la noi, nu-ş ce face pe acolo, că noi nu stăteam să-l asistăm (noi, adică maică-mea, frate-miu şi eu), dar după ceva ore bune, apare taică-miu victorios în uşa bucătăriei şi ne zice: „copii, haidaţi în sufragerie că am o surpriză pentru voi!”. Şi mergem după coada lui, curioşi nevoie mare şi când colo ce să vezi?? Aveam televizor color!!! Ce făcuse meşterul nostru? Nici nu vă trece prin cap. Şi nu, n-a pus filtru din ăla fumuriu în faţa ecranului, care-ţi dădea impresia de teve color ci a vopsit frumos ecranul televizorului cu vopsea guaş după cum urmează: în partea de sus a dat cu albastru (cerul adicătălea), la mijloc cu roşu şi în partea de jos cu galben. Măi fraţilor, pe maică-mea au luat-o toţi dracii, în primul rând pentru că nea meşterul era beat turtă şi al doilea rând pen-că taică-miu i-a dat voie să tămăjească televizorul! În schimb, pe mine şi pe frate-miu ne-a apucat un râs nebun şi chiar şi acum, după mai bine de 25 de ani de la întâmplare, de câte ori ne amintim de primul nostru televizor color ne distrăm copios.
Aşa-i că voi n-aţi avut o asemenea mândreţe de televizor color? ha? v-am umplut de invidie, este? :mrgreen:

Anunțuri
20 comentarii leave one →
  1. Martie 29, 2011 16:21

    Fata, prima mea amintire cu tv color e mai dincoace de dupa revolucion, cam pe la una mine noua sute nouazeci si trei, da eu aminitiri cu tv -ul dus la atelier luat in cuvertura. Muream de placere cand ma lua tata cu patura si teveu in spinare. Si apoi cand mai avedema si pe altii pe strada ii compatimeam de numa- numa.

  2. Martie 29, 2011 16:38

    pfaaaa…. chiar îs invidioasă, cum nu! 😆 noi n-am vopsit tv-ul, da depanatoru era taică-miu. el se pricepea să smulgă lămpile taman în sara de crăciun, ca să ne poată expedia la bunici (locuiau la parterul casei) ca să poată extrage din dulap cadourile. într-un an însă n-a mers figura, am stat cu frate-meu înfipţi pe recamier aşteptând fie telejurnalu, fie cadourile. nu mai ştiu cu ce ne-a anesteziat maică-mea pe la vreo 11 noaptea, dar astăzi când ne amintim cu cosea maică-mea de 4 ore la aceeaşi şosetă şi deşuruba taică-meu lămpile alea, râdem de nebuni!
    ti pup! color, de musai!

  3. Martie 29, 2011 17:20

    pai astia veneau ca si instalatorul: mai intii la spritz si apoi la altele!

  4. miki permalink
    Martie 29, 2011 18:20

    Vai di mini ce amintiri mi-ai trezit! Si eu ca Minoki cu tv-ul in patura, cu tata biensiur, il duceam la atelierul depanari tv de pe coltu lui C.2 (acu e crasma parca acolo, langa atelierul de optica) pentru ca, al dracului tv, se strica fix inainte de revelion sau alte evenimente de genul asta, generatoare de programe tv umane. Numa ca domnul Racu – depanatorul (Doamne-Doamne sa-l odihneasca!) era un Domn. Mi-l amintesc totdeauna sobru, la cravata, fara spritzuri si alte alea. TV-ul nostru era hibrid (asa se numeau cele si cu lampi si cu tranzistori), dar PL 500 si PCL 85 tot se ardeau. Ajunsese tata sa vorbeasca cu niste prieteni care le traficau din Polonia (ca acolo erau produse) si aveam stoc 😀 Care stoc ne-a ramas si dupa ce am luat in martie ’91 primul color: un Samsung care mai functioneaza si acu pe la un neam la tara.

  5. Martie 29, 2011 19:11

    Oare cum se vede clipul din postarea trecuta la televizorul tau color?

  6. remik permalink
    Martie 29, 2011 19:26

    :)) Cred ca fiecare din noi avem amintiri cu PL500 :)) Iata si pe ale Alicei:

    http://alice-albinutza.blogspot.com/2010/12/pl500-lampa-copilariei.html

    La noi depanatorul era un vecin de la etajul 4, banuiesti tu cine, asa-i? 😉

  7. Martie 29, 2011 19:41

    Ehee, aveam şi eu un televizor, Venus 5 care se îmbolnăvea din când în când la PeLeu…
    Ce frumos explica depanatorul cum lucrează PeLeul şi ce importantă e acţiunea sa în economia funcţionării televizorului.
    Ştiu că odată era un campionat mondial care la noi nu se dădea (ca de obicei).
    Un amic m-a învăţat să mă sui pe casă şi să pun o plasă din metal cu ochiuri mărunte la antenă ca să prin ungurii. M-am suit pe acopriş, după ce de două ori an reuşit să nu cad din cauza alunecării, am reuşit să pun o plasă. Din sârmă de oţel. Am legat-o cu sârmă.
    Apoi, am coborât încercând să văd dacă „se prinde ceva”. Nu se mai prindea bine nici TVR, Acum avea un fel de imagine dublă.
    Urc televizorul în pod, îi aduc şi curent cu un prelungitor şi încep să mai învârt puţin câte puţin antena.
    E drept, n-am reuşit să văd nici un program unguresc, dar am reuşit să prind un canal care se numea TVE („TV Eger din Ungaria” – m-am gândit). E drept că tot ce am înţeles din imagine a fost logoul respectiv, imaginea ba.
    A fost mai greu după aceea deoarece pentru a putea să văd oarecum clar TVR trebuia să iau de pe antenă plasa respectivă deoarece începuse să plouă şi aluneca acoperişul.
    Am văzut şi vreo două meciuri. Pentru asta a trebuit să merg vreo 10 kilometrii pe şosea, încă vreo 5 pe drum desfundat până în vărful unui deal. E drept, era multă lume, cineva pusese un televizor sport pe o maşină, iar sunetul ieşea din nişte boxe alimentate de la o baterie de tractor.
    Nu vedeam mare lucru pentru că eram la vreo 25 de metrii, dar îl auzem clar pe comentator. Vorbea spaniolă. Tot TVE era dar nu însemna TVEger ci TVEspagna … televiziune occidentală.
    Mişto, evident că nu a fost că îl auzeam pe spaniol comentând că la incendiu. Aflasem că joacă Argentina cu Germania, şi înţelegeam că în teren e Maradona care le focea nemţilor mucii cravată.
    Mişto au fost micii care sau făcut şi berea care ungea gâturile… Da, a fost mişto. Ştiu că ar fi fost mai simplu să merg la cineva care avea „parabolică”, dar pierdeam excursia în peisaj.

    Interesant legat de televizorul ăla a fost că tata l-a cumpărat prin 70 şi a ţinut până prin 90… Bine, a halit nişte PeLeuri 500 la viaţa lui, dar a trăit destul să-mi arate şi Loviluţia şi împuşcarea lu Ceaşcă.
    Stiu că prin optzeci şi ceva, eram pe o listă unde după o perioadă e aşteptare puteam să cumpăr un tv color românesc. Emoţia îmi creştea cu trecerea anilor. Când am ajuns sus de tot pe listă, l-au împuşcat pe Ceaşcă şi lista a dispărut.
    Am reuşit să fac totuşi rost de un televizor color. Philips.
    Cum nu prindeam decât un singur canal (antena ptr. TVR 2 am făcut-o ceva mai târziu.) televizorul avea 15 canale libere… era ceva nu?
    Mi se părea că deşi nu avea telecomandă, era şmecher, cele 16 canale se formau făcând o combinaţie de numere şi cifre.
    Avea în acest sens patru butoane notate cu cifre de al 1 la 4 şi alte patru cu litere de la A la D. Canalul se selecta ca la şah. TVR era pe A1. Ştiu că mi se părea mişto şi butonul pentru OK.
    Era mare şi vernil-căcăniu. Ieşea în evidenţă. Şi mai era mişto ceva.
    Butoanele pentru contrast, strălucire şi sunet. Câte două pentru fiecare + şi –
    Nu le învârteai ci le ţineai doar apăsate. Eee? Marfă, nu?
    După vreun an de când l-am cumpărat, s-a întâmplat ceva. Era un meci de fotbal. Stiu că juca Steaua. Doi amici, beri mai multe. Sună telefonul, pe unul din amici îl căuta prietena.
    Gagica era cam nervoasă deoarece trebuia să se întâlnescă într-o staţie de autobuz cu iubitul ei şi dorea să ştie dacă nu e la mine pentru că nu putea să-l ucidă dacă nu-l găsea.
    Îl chem pe ăla la telefon, omul vine spăşit… cum televizorul era lîngă telefon, pune berea pe televizor şi începe să discute cu isterica. Degeaba încerca să îi explice ăleia că meciul era important. Ea o ţinea pe a ei: „Trebuia măcar să-mi zici, să nu stau aici să te aştept ca proasta”. Femeie deh…
    E bine, omul încercând să fie cât mai elocvent, îi trage din greşală un dos de palmă sticlei cu bere abia începută, berea, cf legii gravitaţiei, se revarsă şi o parte dinea intră direct în televizor. O bubuitură şi apoi mirosul de electronică germană prăjită ne anunţă că televizorul a decedat definitiv.
    În memoria lui am refuzat să încerc să aflu dacă Steaua a câştigat sau ba…

  8. Martie 29, 2011 19:41

    Daaa…chiar ca sunt invidioasa! Dar am avut si noi un televizoras cam de 80-90 de kilograme si multi centimetri diagonala, era din ala zdravan si costa la vremea aia cam 2 milioane de lei vechi.N-a tinut decat un film indian(interminabil, stii cum e…). Apoi si-a aflat sfarsitul, arzandu-se din cauza mamei care iubea astfel de filme.Si acum radem pe burta cand ne amintim…

    • Martie 29, 2011 19:54

      Ei … Philipsul meu avea kile cam cât mă-sa lu Zăvoranca, da’ avea un ecran de 75 de centimetrii. Iar carcasa avea pe el lipită un fel de muşama care imita lemnul natur.

  9. Martie 29, 2011 19:49

    Io am avut la inceput..Cristal…Cred ca si pa lumea ailalta, de ma-ntreaba cineva ce-i PL 500, stiu..Mama, da cate drame a declansat lampa asta…Iar faza cu coloratu e de coma…Chiar ca n-am mai auzit, e unicat.. :))

  10. Martie 29, 2011 19:53

    Blue, tare si textu tau! :))

  11. mishulake permalink
    Martie 29, 2011 20:07

    Pai si alb / negru tot colori se cheama , nu? Io am avut un Rubin de puteai sa faci si omleta pe el si p-orma Temp 6.
    Electronic si color numa’ de cand „……….soarele rasare”.
    Dupa unguri, pe bloc, am umblat de numa’numa’ , ii gaseam doar prin cele dealuri si paduri din jurul Feleacului.

  12. Martie 29, 2011 21:50

    Faină întâmplare, dragă Georgiana! La asta chiar nu mă gândisem! Sunt curios de ce era aşa de bucuros tatăl tău, că doar văzuse „opera” lui nenea „sconxul” 😀
    Şi noi am avut un Venus 2 la care veşnic se ardea PL 500 şi încă vreo două mai mici (PCL 86 şi…nu mai ştiu cum) Le păstrează tata printr-un sertar. Şi tv-ul mai supravieţuieşte prin pod, ca amintire. Astă vară, l-am luat şi l-am pus la o probă. Ştiţi ceva? Funcţiona!!! Cu imaginea aceea albicioasă şi cu sonorul înfundat plus ţiuitul ăla enervant de la tub. Era tata aşa de fericit că-i merge „dinozaurul”. Binenţeles, tot în pod l-am dus. Trebuie să-l arăt şi la nepoţi, păi nu? 😀
    Prin 1989 au luat ai mei, cu aşteptare pe liste şi „intervenţii”, un telecolor românesc. Mare şi greu de-ţi rupea oasele şi cu nişte culori care tot „dispăreau” dacă era semnalul mai slab. Şi…fără telecomandă! Făceam puţină mişcare dacă schimbam postul (nu prea des că şi-aşa nu vedeam decât românii şi bulgarii).
    Când mi-am luat eu primul tv, am găsit la un second hand un Philips de 100 de kile, cu ecran mare şi butoane şmechere, cum povestea mai sus Blue. Vedea oglindă şi avea nişte culori minunate. Era şi stereo, cu nişte difuzoare de dădeai discotecă! Dar când s-a stricat, doi inşi era să ne dăm duhul ce greu era! A mers vreun an şi a lăsat loc la altul.
    Şi câte ar mai fi de povestit…. Georgi, uite aici, altă vorbă lungă! 😀

  13. Strigo permalink
    Martie 29, 2011 21:54

    =)) =)) =))

    Da ce invidie inca :))

  14. Martie 29, 2011 21:54

    Georgiana, am o sugestie: poate te gândeşti tu şi la un post despre „primul calculator”. Sau „primul telefon mobil”! Că matali te pricepi mai bine! 😀

  15. Una permalink
    Martie 29, 2011 22:15

    aveam un coleg de serviciu care imi povestea ca la prima transmisie tv color in Romania el cu niste amici, toti pusti, s-au strans la unul din ei acasa in fata tv-ului (alb-negru) si asteptau sa vaza minunea colorata. si dupa o vreme, dupa atata concentrare si asteptare, au inceput sa aiba vedenii:”bai, uite a aparut un pic de verde, asa, pe margine”, „da, bai, parca e si oleaca de albastru, mai inchis ” :))

  16. Martie 29, 2011 23:49

    Doamne, ce-am mai râs. Cu lacrimi! Mi-au curs până-n chi…șere!
    TV color!
    Existau pe vremea aia niște filtre, într-adevăr, care dădeau iluzia asta. Dar era numai o iluzie. Tv color avea doar puțini, că se dădeau pe listă, și aveau întâietate fruntașii în întrecerea socialistă… Ei, ce vremuri de rahat am mai prins… Și nici astea nu-s mai de cozonac…

  17. Martie 30, 2011 12:31

    Fain Georgiana!Cred ca toti cei de dinainte de ’90 au amintiri din astea.
    Nu mai vorbesc de Mihai care le are din anii’60 -Rubin-ul si Temp-ul.
    Noi am avut un Cosmos.Dupa ce si-a dat duhul-am avut si eu un aport la asta ca-mi trebuia difuzorul-normal,am luat difuzorul si l-am folosit la…o chitara electrica.
    Da faza cu vopsitul e chiar grozava.Si nu l-a batut tatal tau?Macar un picior undeva?

  18. Martie 30, 2011 13:36

    Dragilor, nu vă pot răspunde altfel decât tuturor deodată pentru că postarea mea a pălit în faţa comentariilor voastre de-a dreptul delicioase şi pline de tâlc!! 😀 Vă mulţumesc!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: