Skip to content

Trandafir de la Moldova

Martie 31, 2011

Eram prin clasa a şaptea, o zgâtie de copchil, neastâmpărată şi agitată ca şi acum, că nu m-am schimbat prea mult decât fizic. Aşaaaa. Şi nu ştiu cum se face, că deşi mă comportam copilăreşte, în sensul că alergam cât era pauza de lungă şi călăream toate băncile din clasă – că nu degeaba maica-mea-mi zicea „Caprina” – se îndrăgosteşte de mine cel mai deştept şi mai cu simţul umorului băiat din clasă! şi ca să vă faceţi o părere de cam cât de deştept era, am să vă zic că-n timpul orelor plictisitoare citea Procesul de la Nurnberg.
Dar hai să vă povestesc cum mi-am dat eu seama că băiatul ăsta – să-i zicem Florin – s-a amorezat de mine, pentru că nu mi-a fost deloc uşor, eu stând mai mereu în preajma băieţilor,  că deh! întotdeauna i-am considerat mult mai sinceri decât fetele.
Ajung într-o dimineaţă la şcoală, dau să introduc ghiozdanul în pupitru şi peste ce dau? Nici mai mult, nici mai puţin decât peste un trandafir mare,  frumos, roşu … A fost primul moment din viaţa mea de până atunci când mi-am simţit inima şi pulsul, când am avut senzaţia de plutire în gol, de pământ fugit de sub picioare… Preţ de câteva minute am rămas blocată, nu mă uitam nici în stânga, nici în dreapta de ca şi cum mi se întâmpla ceva reprobabil. Îmi era jenă la gândul c-ar fi putut vedea toată clasa trandafirul ăla pentru ca mai apoi să fiu ţinta miştourilor. N-aveam nici cea mai mică bănuială de la cine-i. Ţin minte că-n ziua aia am fost tare fericită şi orice coleg îmi adresa o vorbă era bănuit de  mine ca fiind  presupusul şi misteriosul pretendent.
A doua zi, se repetă povestea, numai că de data asta în pupitru am găsit o pudră franţuzească! Nu ştiu la ce mi-ar fi putut folosi, dar el asta găsea la maică-sa, asta-mi aducea! A treia zi un parfumel şi tot aşa, până-ntr-o zi când, subtil, mi-a băgat în palmă un bileţel cu mesajul: „vrei să fii prietena mea”? semnat – Florin. Nu l-am cetit atunci ci în drum spre casă şi cu mari emoţii! Cu mersul ştrengarului, am ajuns acasă şi l-am sunat să-i zic că DAAA! A urmat o perioadă foarte frumoasă, mă conducea în fiecare zi până la colţul blocului deşi el stătea în capătul celălalt al oraşului, vorbeam ore-n şir la telefon, dar totul se limita la atât. Cum spuneam, eu chiar eram o inocentă! Nici măcar un pupic nu mi-a dat, deci ca să zic aşa, eram cei mai buni prieteni! Asta până într-o zi când … cum veneam noi aşa veseli de la şcoală, undeva pe la începutul bulevardului care ducea spre casa mea, mă uit în spate şi-l văd pe frate-miu! Haiţ! Şi fraţilor, o iau la fugă e puţin spus! pur şi simplu înghiţeam pământul! (minte de copchil prost). Florin, neştiind ce se întâmplă, sau crezând undeva in sinea-i că-i vreo joacă de-a mea, o ia şi el la fugă în spatele meu. În spatele nostru – frate miu, campion şi el în ale alergatului!😀 Aşadar, alergam toţi trei în şir indian, dar dintre toţi, numai Florin săracul nu ştia de ce. În cele din urmă, frate-miu-l ajunge din urmă, îl ia de guler şi-i zice că dacă se mai apropie de sor-sa, jar mănâncă! Nici nu vreau să-mi imaginez cam ce figură o fi făcut bietul om, cert este că de-a doua zi lucrurile n-au mai mers deloc bine, iar în timp s-a stins şi flacăra „iubirii” mele dintâi. Bineînţeles că frate-miu m-a şantajat cu chestia asta mult timp de atunci încolo şi practic i-am devenit un fel de slugă. Scrâşneam din dinţi şi făceam tot ce-mi cerea: micul dejun, patul, prânzul, dusul  gunoiului, spălatul vaselor etc.  Toate până într-o zi când mi-am luat inima-n dinţi şi i-am povestit mamei toată faza! Cu sufletul eliberat, am aşteptat venirea următoarei dimineţi când frate-miu, ca un paşă, cocoţat în vârful patului avea să-mi comande micul dejun. Şi-a venit. Şi-a primit un răspuns negativ! Fireşte c-a început iar şantajul, dar de data asta eu eram Şefa! Doamne, câta eliberare am simţit atunci! Din clipa aia am avut grijă să nu-i mai dau niciodată motive să mă aibă la mână cu ceva! Nasol cu fraţii ăştia mai mari cărora au avut grijă ai tăi să le zică că atunci când nu sunt ei acasă, ei ţi-s tată, ei ţi-s mamă!

Voi ce amintiri aveţi vis a vis de prima… să-i zicem ” iubire”? Sau vis a vis de iubirea de frate? ha?

17 comentarii leave one →
  1. Martie 31, 2011 13:59

    🙂 la mine s-a ridicat un idiot in picioare sa zica: „Tovarasa invatatoare, sa stiti ca Ratatouille o iubeste pe Madalina si invers!” la care invatattoarea mi-a zis ca sunt anormal. Pe atunci nu stiam ce inseamna „anormal” … credeam ca-i ceva foarte naspa. Si poate fi, numai ca nu cred ca era cazul in contextul ala …

  2. Martie 31, 2011 14:37

    ioooi, the big brother?😆 păi draga mia, cred că nu mi-ar ajunge bloaga să înşir minunăţiile pe care le făceam cu frate-meu, cum îmi mânca bunătăţurile şi lăsa ambalajele goale, cum mă enerva simpla lui iegzistenţă doar pe motivul că suntem extrem de diferiţi sau cum mă pocnea mila de el în cele mai inspirate momente, spre enervarea lui taică-meu.
    astăzi, după ani de tortură (şi eu eram sora mai mică) nu mi-aş imagina viaţa fără el. cu el am fost alături în mai toate momentele frumoase ori triste ale vieţii mele şi… astăzi îmi este cel mai bun prieten. ne tachinăm şi acum de ne sar fulgii, dar ţin la el ca la ochii din cap, iar soţul meu nu prea înţelege această relaţie (el e singur la părinţi) în care părem să fim de fapt ca un câine şi o pisică în aceeaşi căldare…

  3. Martie 31, 2011 16:31

    baiatul destept si cu simtul umorului s-a indragostit de fata care sarea peste banci???? offff, la noi, astia se indragosteau de fata cu batista roz, cu danteluta, cu guler crosetat, penar chinezesc cu pasarea paradis si gume parfumate cu miros de capsune.

  4. Martie 31, 2011 17:05

    ratatouille, mentalitatea comunista, deh! S’acum intre noi fie vorba, chiar o iubeai pe Madalina?😛

    Psi, exact la fel e si cu noi! dar exact!! hai sa ne traiasca si sa fie sanatosi!😀

    Dr. Lecter, de cand ma stiu tot o irezistibila sunt!😀 am rupt toate barierele conventionalului!

  5. mishulake permalink
    Martie 31, 2011 17:50

    Georgia ! in ultimele postari tot dai cu nostalgeala pe noi ! Si chiar de e postarea de fatza mai pentru fete, zic si io ca io tot p’intr-a 7-a , in trimestru’ 3, aproape de SanChetru & Paval am dat trandafiru’ unei fete intru imprietenire, zau zic ! Da’ ea nu fugi si de la cat de afumat eream ramasei corigent la muzica , pe toamna!
    Cu fratelo m-am inteles minunat, n-aveam diferente, colectii de timbre, cutii cu chibrituri, anvelope de lame de ras , capace de bere, poze cu Sarita Montiel, Brigita Bardot, Sofia Loren…
    Pentru cutiuta cu „Vulcan”e si „Buterfly”e avea chiar respect deosebit, ma proteja, rezista tentatiei de a mi le suti.

  6. miki permalink
    Martie 31, 2011 18:12

    Eu n-am frati nici mai mari, nici mai mici, insa il aveam pe tata. Si ma pune pe mine aghiuta sa accept invitatia la film a unui baiat care-mi placea. Eu sweet sixteen, el vreo 20 siii… lucra! Va dati seama ce flatata am fost de atentia pe care mi-o acorda un baiat mai mare care lucra deja? Phuui! Si ne ducem noi la cinema Republica la un film din care nu-mi amintesc nimic, nu ca ne-am fi ocupat cu altceva, ci ca eram asaaa emotionataaaa. Si la iesire, in imbulzeala care s-a produs, cei de la cinema au deschis si usile din fata pentru a iesi si hop si noi pe acolo. Dar cine statea pe scarile care coborau de la balcon? Tata, impreuna cu Nicu Pintilie, directorul cinemaului, un bun prieten de-al lui. Am inghetat cand ni s-au intalnit privirile. Cum nu spusesem ca plec la film, mi-a fost o frica de am paralizat. Numai ca tata a fost diplomat. M-a lasat sa plec insotita de cavaler, el venind din urma. Aproape ca fugeam sa ajung mai repede. Ei, dar odata ajuns acasa, a agatat diplomatia in cui si a scos cureaua. Numa doua mi-a dat la cur, dar le-am tinut minte. Urmatorul prieten l-am mai avut la 20 de ani😀

  7. miki permalink
    Martie 31, 2011 18:15

    Aaaa, stiam eu ca tre sa mai zic ceva: eu n-am putut citi „Procesul de la Nurenberg” decat acasa ca era prea groasa si n-o puteam ascunde in banca. In schimb la scoala am citit „Am fost medic la Auschwiz”

  8. Martie 31, 2011 18:50

    ah,am si eu una..eram intr-a sasea…dar acum mi-ai adus aminte tu…si o sa o povestesc mai pe larg intr-o zi,la mine! Si chiar nu am cum sa o uit,ca era sa o patesc rau…:))

  9. Martie 31, 2011 20:45

    Știu precis că-l chema Marius și că eu eram Cenușăreasa în piesă și el, prințul. Eu voiam ca alt coleg să-mi fie prinț, unul Dorin, dar învățătoarea o ținea pe-a ei. Și când a venit prințul îmbrăcat ca la Versailles (nu vă mint, tatăl lui era actor la Naționalul clujean), m-a dat gata. Ce-i drept, era un băiat foarte frumos și îl prindeau hainele alea de epocă. Am și ceva poze de atunci..Într-una din ele, mă uit la prinț în loc să zâmbesc, absolut fermecător, aparatului foto!😉
    Cu frate-meu mă înțeleg foarte bine. E Taur, ca tine. Și foarte frumos, dar ceva mai retras. Are și o meserie sobră, care nu-i permite să fie foarte exuberant. Și nu suportă să vorbim despre el!😉

  10. Strigo permalink
    Martie 31, 2011 22:02

    Io mi-am dorit dintotdeauna un frate, care sa ma apere si pe mine. Am numai o sora mai mica, nu-i bai ca e bataioasa si ea si cand ne puneam impotriva cuiva nu razbea cu noi, dar mi-as fii dorit.

    Prima iubire? La mine o fost banala: toata gasca de gagici il „iubeam” pe unul, care nici nu se uita la noi. Cel mult cred ca radea in el insusi de numa’ numa’😀 apoi a trecut de la sine. tot la toate odata =))

  11. Strigo permalink
    Martie 31, 2011 22:06

    Ba, dar pe mine m-ai emotinat cu Florin asta. Si numele mie mi se pare frumos, vine de la flori🙂

  12. Martie 31, 2011 22:31

    am doar sora mai mare, tata n-am avut prin preajma, dar facea mama cat 100 de tati. prima iubire a fost scurta si am visat mult timp la baiatul ala. l-am vazut dupa mult timp la tv isi insotea fetita la ceva concurs pentru copii. era…doar un strain cu o figura familiara😉

  13. Aprilie 1, 2011 1:47

    Happy Fools’ Day!… Caprina🙂🙂🙂

  14. Aprilie 1, 2011 14:23

    Prima mea amintire așa mai sexoasă… a fost când mi-a sărutat un tip mâna. Eu n-os ă-i zic Florin, pentru că mi-amintesc perfect cum îl chema: Vasile. Și era pontator la serviciul lui maică-mea. Vă dați seama ce mare sculă era! =))
    Oricum, întâlnindu-ne toți trei prin oraș, după ce a făcut maică-mea prezentările, ăla mi-o pupat mâna. Cred că aveam vreo 13-14 ani. Acuma, ori era idiot, ori avea simțul umorului, că politicos nu era defel. Adică, în ”Codul manierelor etc” zice că gestul ăsta nu se face niciodată pe stradă, dar ce să te aștepți de la un pontator!😀

  15. Aprilie 1, 2011 15:37

    @ all, v-as raspunde toturor in parte, dar zau ca n’am ce! Astea povesti ar trebui adunate si facuta o postare separata!!😀
    Va pupez tare, tare pe toti!! Sunteti niste simpatici si va iubesc!

    Pataphyl, sa fie!! desi nu m-a mintit nimeni pana la ora asta!! mai astept, poate totusi…
    Una peste alta, ma bucur ca ai revenit si esti bine!!
    P.S. In aprilie nu era vorba ca vii in tara??

  16. Aprilie 2, 2011 8:08

    Simpatica faza cu alergatul in sir indian, e primul zambet pe ziua de azi, asa sa-mi mearga toata ziua!…🙂
    Prima iubire… un miracol!…
    Am avut si eu parte, desigur. Dar baiatul meu nu era asa indraznet, sa-mi aduca flori sau cadouri. Doar ne priveam, intens, in fiecare zi. Mai dureros a fost cand ne-a trecut, iar mai apoi peste ani ne intalneam pe strada – el cu prietena lui, eu singura, si incropea conversatii amicale cu mine… Cum putea?…
    Frate-meu (si el mai mare ca mine cu 4 ani) era un lord, nu se baga in treburile mele. De fapt, n-a banuit niciodata ce-mi zbura mie prin capatana, si nici nu-l interesa. De santaj nici nu putea fi vorba. Mult mai tarziu si-a permis sa-mi dea un singur sfat: sa-mi asum toate deciziile, de una singura, si sa ma gandesc mereu la consecinte. A fost un sfat excelent venit de la „mutulica „(asa-i spuneam eu, ca era un taciturn), care m-a ajutat toata viata…

Trackbacks

  1. Noi! « Mirela Pete. Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: