Skip to content

Nişte amintiri

Aprilie 21, 2011

Copilaşi, e timpul să mă apuc şi eu de oarece treburi gospodăreşti, c-am realizat brusc că numai mâine nu-i poimâine şi vine Paştele. O să mă întrebaţi cum s-a produs trezirea asta. Astăzi, cum am ieşit pe uşă, m-a izbit un miros de cozonac de pe casa scării, de la vecinele harnice,  de-mi venea să fac stânga împrejur, s-ajung la frigider şi să-mi torn un pahar cu lapte!! adică, prizat – luat o gură de lapte şi tot aşa. Nu mă dau în vânt după cozonac, dar mirosul de cozonac aflat încă în cuptor este absolut demenţial, nu se compară cu niciun alt miros, poate şi pentru că-l asociez cu copilăria. Îmi aduc aminte cu cât drag pregătea mama momentul frământatului şi cum se lupta cu aluatul. Îl arunca şi-l trântea în vas cale de două ore până făcea băşicuţe – ăsta era semn că-i gata şi că-i momentul să fie lăsat la crescut. Să nu credeţi care cumva că eu nu-mi aduceam aportul! – eram responsabilă cu ţinutul vasului şi nu era deloc uşor, eu fiind destul de firavă pe vremea aia. În fine, făcea câte cinci-şase cozonaci şi sincer nu-mi aduc aminte ca în vreun an să se fi mâncat mai mult de doi. Eram nişte împieliţaţi de copchii. Eu personal mâncam doar când îl scotea din cuptor, deşi cică taman atunci nu-i bun, că ţi s-ar lipi de stomac, plus că-i ştiut faptul că aluatul de cozonac este cel mai complex şi plin de toate alea, deci e cam „greluţ”. Dar cum să-i explici unui copil pofticios aşa ceva? Şi tot apropo de asta, ţin minte că într-un an, de Paşte, făcuse maică-mea tot aşa, cozonaci, păscuţe cu brânză şi cu ciocolată, prăjiturele, şi vine frate-miu la ea şi-i zice: „mama, dă-mi şi mie cinci lei, că vreau să-mi iau „din spate” – adică de la chioşcul din spatele blocului – o gogoaşă”! Ce-a fost la gura maică-mii vă puteţi imagina şi singuri!😀
Şi acum ne pregătim de venirea Paştelui, întoarcem căşile cu fundu-n sus, vopsim ouăle, facem cozonaci, dar parcă nu mai este la fel ca atunci… Sunt la casa mea acum… Mă trezesc în prima zi de Paşte şi nu mai găsesc pe marginea chiuvetei paharul cu apă – apă cu care noi urma să ne spălăm pe faţă- în care mama punea un bănuţ de argint (cu Alexandru Ioan Cuza pe una din feţe). Îmi lipseşte, de asemeni,  masa de Paşte, atât de dichisită şi bine aranjată de mama… cu ouă multicolore pictate în fel şi chip cu mânuţele ei (ocazie cu care le şi pup), cu caş proaspăt, drob şi nelipsitul pahar care stătea pe post de vază şi-n care punea ceapa verde. Apropo de ouăle pictate, îmi aduc aminte că înainte nu se găsea vopsea pe toate drumurile, dar că noi aveam un vecin care lucra la o tipografie şi absolut în fiecare an, avea grijă de noi şi se înfiinţa la uşă cu vopselurile-n dinţi. Un drăguţ. Fac o paranteză mică şi vă zic că ouăle pictate de mama erau cele mai teribile pentru că pe vremea aia mama picta şi tablouri. Din păcate, cu timpul, prinsă de vâltorile şi grijile cotidiene, s-a lăsat de pictură. Păcat.
Cam asta-i dragilor… Şi acum ne întâlnim de Paşte, suntem împreună cu toţii, dar lipseşte ceva – ceva-ul ăsta poartă numele de copilărie.

Ar mai fi multe de povestit, dar, pentru că mă strigă nişte geamuri prăfoase, mă văd obligată să închei aici. Revin mai pe seară… dacă nu m-oi dişăla de tot!:mrgreen:
Spor la trebi s-aveţi şi voi!

17 comentarii leave one →
  1. Traian permalink
    Aprilie 21, 2011 14:10

    Ce frumos ai scris ! Nu stiu cum, dar amintirile astea sunt asa comune…multumesc pentru aducerea aminte !

  2. Aprilie 21, 2011 15:08

    io sunt în pauză de dișălare… casa e vraiște, pe sară pun de una sută oo colorate (se adună neamu la vopsit), mâine coc și sâmbătă mă lupt cu melu… dar am intrat ca să ti pup de …spor la trebi!

  3. Aprilie 21, 2011 16:13

    pai, draga Giana, desi copilaria mea n-a plecat inca (nu vreau obiectii), imi e dor si mie de cozonaci facuti de mama, care s-a cam emancipat si i-a comandat la o cofetarie/moara/fabrica. avem si noi un obicei asemanator, adica, mama pregateste un ibric cu apa si un pumn de maruntei, pe care ii ia primul care se trezeste (de-asta ma trezeam eu prima in dimineata de Pasti!) si ne spalam pe fata cu un ou rosu-rosu. e foarte dragut tot ce se intampla de Pasti. hai, te-am pupat si spor la treaba! :):*

  4. Aprilie 21, 2011 16:48

    fetele, hai spor la trebi, ca eu abia acum decolez de la munca! si dati nitel cu mirosul de cozonaci si pe aici, sa aromam atmosfera!😀

  5. Aprilie 21, 2011 17:53

    Pauza de munca si la mine. Intrat pe blog la tine si gasit amintiri si urari. Urez si eu spor la treaba, si sarbatori fericite!

  6. Aprilie 21, 2011 20:00

    Traian are dreptate…astea sunt amintiri comune,Geo…si oricat am incerca noi…nu mai iese ca atunci cand eram copii…
    Foarte frumos scris,m-ai iemotionat fata draga…

  7. Aprilie 21, 2011 20:01

    Frumos, frumos!
    Ne-am facut mari, Giorgi…nici nuca de pe cozonaci n-o mai furam…Asa e cum spui 🙂

  8. Aprilie 22, 2011 12:18

    Frumoase amintiri, Giana…asa era si la mine acasa si cred ca la mai toti cand eram copii, pi vremea aia…dar nu inteleg cine te opreste acum, chiar de esti la casa ta, sa te trezesti in prima dimineata de Pasti si sa gasesti pe chiuveta canita cu apa si ou, chiar daca banutul nu e de argint si doar de tinichea? Si cozonacul cald si proaspat? Sa-l duci tu la mama. Si ei chiar de nu sunt oua incondeiate, ca na..nu toti suntem talentati…dar niste oua vopsite cu vopsea moderna de la supermarket….. hai mai Giana ca nu e asa rau…:)) Paste fericit va dorim…

  9. Aprilie 22, 2011 13:02

    mai tu parca esti sora cu mine. Fix acelasi tablou!🙂

  10. miki permalink
    Aprilie 22, 2011 13:06

    Pentru ca nu avea moneda de argint, mie tata imi punea in cana cu apa si ou rosu o moneda de 3 lei😀

  11. Aprilie 22, 2011 20:54

    La noi nu e obiceiul cu moneda. Doar servirea pascăi, dimineața, pe stomacul gol…
    Iar faza cu frământatul cozonacului și la mine se petrecea la fel, cauzându-mi o plictiseală de zile mari, că eu trebuia să țin de lighean în timp ce alți copii se jucau de mama focului afară.

  12. Aprilie 23, 2011 1:53

    Frumoasă poveste, superbe amintiri🙂 M-am gândit și eu tare mult zilele astea cum mă întorceam de la Înviere cu mama și tata și frate-meu ne așteptau acasa să ne dea mama o bucățică de drob și să bem o gură de vin roșu. Și cum puneam a doua zi masa afară, pentru prima dată în an (dacă nu ploua), să ne bucurăm și de iarbă grasă și de floricele și de grădină înnoită. Acum câteva ceasuri le-am arătat alor mei pe skype ce drob am făcut (cu organe de miel luate de la un algerian), ce pască (cu cottage cheese din aia cu gogoloațe, că brânză de vaci cum o știam eu nu au suedezii) și ce frumos mi-au ieșit ouăle (cu vopsea primită de la ei, că nu prea găseam aici). Noroc cu tehnologia asta, că ne mai ostoim dorul🙂 Paște fericit, liniștit și cu oameni dragi alături, draga mea!

Trackbacks

  1. Sărbători fericite de Paşti! « Mirela Pete. Blog
  2. Sărbători fericite « Clipe de Cluj
  3. Miercurea fără cuvinte « Stropi de suflet la vedere
  4. ALFABETUL – CHEIA TAINELOR LUMII « Stropi de suflet la vedere
  5. Ariciul « Stropi de suflet la vedere

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: