Skip to content

Cum am „petrecut” de apocalipsă

Mai 22, 2011

Încă de la primele ore ale dimineţii a pus stăpânire pe capul meu o migrenă, apărută de niciunde – adică eu una nu i-am găsit factorii care-ar fi putut-o determina.  Ulterior, am înţeles că Cineva de acolo de sus nu se putea decide ce să facă cu mine şi deci în care parte să mă „arunce”. Dacă-s încă aici cu voi e clar ce-a hotărât, nu?:mrgreen:
Şi uite aşa, cu toată apocalipsa şi migrena m-am apucat de gătit şi de dereticat prin casă asta până când am căzut într-un somn profund de amiază de vreo două ore. M-am trezit în maşina personală, pentru ca ma apoi, să mă trezesc de-a binelea undeva pe un deal, la Bucium. A fost bine … aer curat, natură, verde. Până când au tăbărât pe mine tânţarii (apocaliptici si ei, că pişcau ca dracu!). Şi-am venit iarăşi acasă unde-i gălăgie!! să le fie de râs festivalul! Şi uite aşa am petrecut eu de apocalipsă.

N-am avut aparat foto la mine, dar am facut ceva-ceva fotografii cu telefonul.

Şi atâta a bântuit Gipsy al meu pe acolo încât a apărut la un moment dat aşa:

Premiantul mamei!😀

Şi, în final, am stabilit cum mi-ar plăcea să mă prindă apocalipsa: da, exact: în mijlocul naturii, cu berea la cap şi ţigara în mână!:mrgreen:

Voi cum v-aţi distrat de Apocalipsă?

28 comentarii leave one →
  1. Mai 22, 2011 10:37

    Haha, Gipsy cu coroana de „laur”! Iti trebuia un „intermezzo” la debandada care te impresoara-n cartier. Acuma, dimineata, mi se plangea mama ca au stat niste indivizi in peațavoievozilor si au baut si urlat pana pe la 3 dimineata si, bineinteles, se intreba retoric daca mai avem poliție

    • georgiana permalink*
      Mai 22, 2011 15:18

      miki, ieri am vazut politie pe aici. se plimbau alene printre tigani. am auzit c’au prins vreo doi care furau telefoane…da’ noaptea, na! tre’ sa faca si ei nani, nu?

  2. Mai 22, 2011 10:56

    Am facut un pic de ordine in casa…apoi am gatit mancare chinezeasca…am baut o bere si am iesit pe balcon la tigara.
    In rest net,pentru ca a fost frumos in reprize,ploaie-soare.
    Seara film -comedie si gata ziua ..uite ca n-am crapat.:))

    • georgiana permalink*
      Mai 22, 2011 15:16

      scorpio, nici tu n-ai crapat, observ! pai na, pe noi ne mai lasa sa ne mai chinuim😀

  3. Mai 22, 2011 11:49

    vad ca erai pregatita … just in case: berea la cap si tigara in mina🙂

    • georgiana permalink*
      Mai 22, 2011 15:15

      cool, eram pregatita, da… da’ n’o venit …. speram si eu sa scap de rate… mama ma’sii!

  4. Mai 22, 2011 14:18

    Georgi, vad ca se pregateste sa ploua😀

    • georgiana permalink*
      Mai 22, 2011 14:30

      miki, cam da! s’a innourat!! mai merjem??😀

  5. Mai 22, 2011 14:55

    avand in vedere ca a fost sarbatoare ieri, n-am putut presta decat mancare, am facut o lasagna asa in ciuda maselor si mi-am intins oasele la soare, macar sa crap bronzata. hmm, dar uite ca nu s-a intamplat! de ciuda ma duc sa mai prind ceva culoare, beruiala placuta!

    • georgiana permalink*
      Mai 22, 2011 15:18

      hai bronzaleala placuta si tie! te kiss kiss!

  6. Mai 22, 2011 16:26

    eu am ratat iesirea programaya in Poiana Narciselor, unde era si o sarbatoare populara, pentru ca a venit un potop sanatos, dar am petrecut la Bambuul local, pana la 3 noaptea. Cu o ora inainte de apocalipsa, am cedat, si am veint acasa, adormind porceste, fara sa intampin sfarsitul lumii, care, am inteles ca din motive tehnice s-a reprogramat =))

  7. Traian permalink
    Mai 22, 2011 16:48

    Ete ce soare a fost la voi; io am pindit pauzele dintre ploi, ca sa pot iesi din casa…

  8. klausen1976 permalink
    Mai 22, 2011 16:57

    am zis ca daca tot e Apocalipsa, oricum nu va mai conta nimic dupa aceea … asa ca am vazut niste filme. era pacat sa le fi ratat😆

  9. Mai 22, 2011 17:49

    Gipsy e de toată frumuseţea.
    Cu berea la cap nu poate fi decât bine, cu sau fără (încă o) Apocalipsă.
    Ţigările – gata, de vreo cinci luni şi ceva.
    Noi furăm cuminţi de Apocalipsă, ne-am spus (de şi mai multe ori) că ne iubim… Fără bere. Şpriţ.

  10. Mai 22, 2011 17:53

    măi, io eri am serbat sfânta lenuţa, nu apocalipse. zici tu că fuse ieri? pfaaaaaaaaa… am ratat-o!😆
    tot eri: soare, lectură, miros de liliac şi bujori. şi că tot ne etalăm ce-am avut în blide, la noi a fost behri meze, în traducere liberă carne îmbătată, porcării în vin, de-astea…

  11. Mai 22, 2011 18:55

    Eu am si uitat de apocalipsa. M-am luat cu traba si am uitat.

  12. mishulake permalink
    Mai 22, 2011 21:50

    Fain di tat petrecerea ta !
    Io ieri am fost NapocaLipsa, m-am aciuit p’in GilauCapus unde am petrecut cu ceva palinca irlandeza d’a lu’ Jameson bunbunuca !
    Jenna J o fo lipsa ! asa fara nici o jena, hmm !
    http://www.wallpapergate.com/wallpaper16466.html

  13. Traian permalink
    Mai 22, 2011 22:22

    Lasa Mishulake, nici nu stie ce-a pierdut…Jena, asta !

  14. Mai 22, 2011 22:47

    Sambata „ne-am bucurat” de pregatiri pentru musafiri, dar astazi… Pregatesc poze sa vezi si tu!

  15. Mai 23, 2011 0:47

    io-am incurcat zilele fratica, eram sigura ca e luni, asa ca am pierdut-o! Damn! Nu stii pe cand e programata urmatoarea?

  16. Gregorie Casă permalink
    Mai 23, 2011 14:52

    Am sperat până la sfârșit… dar nuuuuu, nu se putea o galerie foto fără tine.

  17. Mai 23, 2011 16:02

    senzatia cu care plec de la tine de pe blog e ca viata ar putea avea parte de mai multa lumina.
    te salut cu drag !

  18. Mai 23, 2011 22:23

    Fain tablou post-apocaliptic!
    Cu berea și țigara. Să tot mergi în Iad așa!😀

  19. Mai 23, 2011 22:47

    Ce simpatic este Gipsylică! I-ai pus şi coroniţă!😀
    Halal „Apocalipsă”! Prin parcarea de sub fereastră, am văzut o groază de „apocaliptici”! Cred că de necaz că n-au crăpat de sfârşitul lumiii, au crăpat de la băutură!
    Eu am „petrecut” mai domestic!

Trackbacks

  1. La cererea prietenilor: povestea parfumată dintre bloggeri. Explicaţii! « Mirela Pete. Blog
  2. E timpul pentru îngheţată! « Mirela Pete. Blog
  3. Miercurea fără cuvinte. Aluzii « Mirela Pete. Blog
  4. Cele mai dulci cofetării din Cluj « Clipe de Cluj

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: