Skip to content

Help, I need somebody help!

Mai 26, 2011

În timp ce lumea se confruntă cu chestii de genul:  Dinamo a luat bătaie, Mircea Banias e adus la DNA, Dmitri Medvedev critică dur instalarea sistemului antirachetă în România iar Chivu se retrage de la naţională, eu mă zbat precum peştele pe uscat în încercarea-mi disperată de-a găsi răspuns la întrebarea: să mă? sau să nu mă? vopsesc!
Aşadar, mă duc duminică la coafor, v-am mai spus, şi ies de acolo aşa de blondă încât şi acum, după cinci zile mă şochez pe mine de câte ori trec prin faţa oglinzii. Aseară decid să-mi cumpăr o vopsea de păr, fără amoniac, mai light aşa, ca să nu omor de tot perişorul meu şi aşa greu încercat. Ajung la magazin, cer vopseaua şi-n secunda doi, vânzătoarea, foarte drăguţă şi sfătoasă îmi zice: dar de ce vreţi să schimbaţi nuanţa? vă stă foarte bine aşa! hmm! Nu mă las eu aşa uşor şi insist cu argumente de genul – că nu se mai poartă blondul ăsta alb, că-i stil vamp etc… Se lasă cu greu convinsă, de ca şi cum pe ea urma s-o vopsesc, îmi dă vopseaua, achit şi plec la mama- care speram eu, în naivitatea-mi că mă va ajuta în demersu-mi – adică voiam s-o rog să mă ajute la vopsit-. Intru în casă şi mă primeşte cu un zâmbet larg şi-o exclamaţie de genul: vai, ce bine-ţi stă cu nuanţa asta! te deschide la faţă, eşti mai radioasă, parcă. Frate-miu, care niciodată nu şi-a dat cu părerea vis a vis de aspectul meu exterior, de undeva din spate, o aproba şi-i susţinea spusele. E clar, îm zic, e vorba de un complot aici! Mă uit dezamăgită la vopsea, îmi pare rău de banii investiţi, respectiv 14 lei (deci cât un pachet de ţigări:mrgreen: ) şi asta fac şi acum.
Am decis să vă spun şi vouă, ca să vedeţi cu ce probleme existenţiale mă lupt, în speranţa că măcar voi mă veţi ajuta…

Asta-i văcsaua, mai natürlich, zic eu!

Deci revin: să mă? sau să nu mă? Ai nid help! habar n-aveţi ce greu ne este nouă, blondelor!😦

27 comentarii leave one →
  1. Mai 26, 2011 14:38

    Oare ce-au mamele astea cu „te deschide la fata”? ca si-a mea zice la fel si m-ati vazut ca nu-s chiar o „intunecata”😀
    In problema cu vopsitul eu zic sa nu. Daca chiar nu-ti place culoarea asta , vopseste-te, dar lasa sa treaca macar 2 saptamani. Sa ai in vedere ca blondul ala roscat de pe cutie o sa iasa mai intens la tine pentru ca deja parul e decolorat.

    • Mai 26, 2011 15:38

      Aham. deci zici să mai aştept. în două săptămâni sper să nu mă şochez chiar di tăt😀
      Cât despre mame, nişte drăgălaşe. ele ne iubesc oricum🙂

  2. Mai 26, 2011 15:44

    mie îmi place enorm nuanţa de păr pe care o ai acum. indiferent dacă se poartă sau nu… este pur şi simplu tare frumosă. şi mai deosebită decât naturalul şi orice ai vedea pe stradă.
    iar de stat, îţi şade ghini, fată! îţi trimit io un pac di tiutiun, numa aruncă vopsaua ceia…😀

    • Mai 26, 2011 15:59

      psi, deci şi tu faci parte din „monstruoasa coaliţie”, e clar!😀

      • Mai 26, 2011 19:28

        io n-am zis cum că te-ar face cosânzeană sau ileană! da e faină coloarea şi îţi şade ghini. şi dacă tre să fac parte din monstruoasa coaliţie, atunci fac…🙂
        nu te vopsi! se audeee?😆

        • Mai 26, 2011 23:26

          ok, sugar! nu mă! gata, m-ai convins. o să pun vopsaua în vitrină.

  3. Mai 26, 2011 16:09

    sa-mi dau si eu cu parerea: eu zic ca in fiecare saptamina alta culoare de par. Sau chiar mai des. Deci da, vopseste-te!😀

  4. Mai 26, 2011 18:46

    Greu mai e cu problemele voastre femeieşti!😀 Tocmai de-asta vă iubim noi, bărbaţii! Pentru că sunteţi simpatice!
    Cum ar fi să ne auziţi vorbind despre creme de ras, lame, after-shave-uri şi loţiuni contra cheliei? Ha?
    Georgi, citeam pe o revistă că anumite ceaiuri schimbă nuanţele părului. Fă şi tu din frunze de nuc şi se mai închide blondinul-rozaliu! Io, acuma, nu ştiu dacă e chiar aşa, dar îţi dau sfaturi cu drag!😀 Uite, vezi, eu nu sunt din „coaliţie”. Ha, ha!
    O seară frumoasă.

  5. Carmen Negoita permalink
    Mai 26, 2011 18:59

    Coaliţie sau nu, eu zic să nu te vopseşti. Sau dacă tot ai chef, fă-te roşcată. Îţi dai seama ce faină ai fi. Nu că n-ai fi deja. Dar roşcată cu ochii verzi… mai rar pe acest pământ. Hai, ti ţuc şi vezi să nu-ţi arzi părul.😀

  6. Mai 26, 2011 19:46

    Uite de-asta nu m-am vopsit io niciodată!😆
    La ce să-mi fac asemenea probleme?😀
    Oricum, dacă nu eşti hotărâtă, te sfătuiesc să dai cu banul🙂

  7. Traian permalink
    Mai 26, 2011 21:40

    Mai Giani, si era cu merisor…io zic s-o dai mai departe si sa te gindesti la combinatia roscat – verzui, deci daca te, te faci asa !

  8. Mai 26, 2011 21:57

    Lasă, bre, să se odihnească o țâră și părul ăla, ce te grăbești ca fata mare la măritat!?
    Alex are dreptate: încearcă cu un decoct de frunze de nuc. Se va închide puțin la culoare.
    Și hai că nu-ți stă rău, doar eu sunt mai reticentă la schimbări.🙂

  9. Gregorie Casă permalink
    Mai 27, 2011 8:48

    Probleme… probleme… mai bine rezolvă și tu un sudoku.

  10. mishulake permalink
    Mai 27, 2011 10:51

    Da, da! Te minca-n freza ! Umbla numa cu fel de fel de feshtele de cap, poate ajungi ca Sinead O Connor!

  11. Mai 27, 2011 13:20

    Avind in vedere ca-ti sta bine cu orice culoare,nu stiu de ce mai intrebi pe altii.Schimba,daca asta te ajuta sa te simti mai bine,indiferent de parerile oricui.Cu atit mai mult cu cit,cred ca „omul” tau gindeste tot cam asa.

    Misulache,lasa fata in pace!
    Ai vazut ce scurt sint tuns eu?Este cind trebuie si-atunci tai (am taiat 20 cm ) sau in cazul Georgianei,vopsesti.

  12. Mai 27, 2011 15:36

    vopseste-te, fratele si mama te-au mintit, cu noua culoare te vei deschide🙂

  13. Mai 27, 2011 17:51

    geo..ia baga tu vreo trei picaturi de violet digentiana,sa capete o nuanta gri….
    sau alte picaturi de albastru si te faci fata verde cu parul padure…

    eu zic sa iei o pauza…ca urmatorul post poate fi despre papusa cheala…pe bune! :))

  14. Mai 27, 2011 20:30

    Ori stai blonda ori roscata. Ca ochii barbatilor is genetic formati sa se uite dupa blonde (aia care zic ca nu se uita is „vopsiti”). Si daca te faci roscata, o sa se uite(socheze) si „blonzii” si aia de zic ca nu se uita(cand ii vad brunetele lor). Depinde cui vrei sa-i placi, tie sau…

  15. Mai 27, 2011 22:21

    Dar trebuia sa pui si o poza cu nuanta ta de acum. Dar daca mama zice ca te deschide…poti sa o contrazici? Eu zic sa o asculti pe mamica. Seara buna!

  16. Mai 27, 2011 23:11

    Cred ca ceri pareri doar ca sa ai pe cine da vina in caz ca lucrurile scapa de sub control…

  17. Mai 28, 2011 10:20

    Sa traiti! Faceti cum va sade bine..Cu vopsitu.. :))

  18. Altcersenin permalink
    Mai 28, 2011 16:19

    hm, problema…
    eu zic ca-ti sta bine asa, iar vopseaua… o lasi pe alta data😉

  19. Mai 28, 2011 22:40

    eu zic sa mai stai, ca si restul audientei. mai respira si parul, iti mai trece tie de suparare si poate incepe sa-ti si placa… a,da! si trec mai rar prin fata oglinzii😀

  20. Zana Eficientei permalink
    Mai 30, 2011 21:40

    Georgiano, hai s-o dam la mijloc: fa-ti niste suvite mai inchise🙂

Trackbacks

  1. Poveşti parfumate ale… culorilor. Vara (I) « Mirela Pete. Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: