Skip to content

La bunici (1)

Mai 28, 2011

Întotdeauna i-am invidiat pe cei care-şi petreceau vacanţele la bunici, la ţară. Cum venea vacanţa de vară, cum se făcea linişte în cartier, astfel că numai eu mă trezeam cu cheia atârnată de gât, bătând chetrele din faţa scării. Cică despre morţi numai bine, însă eu n-am avut nişte bunici (Dumnezeu să-i ierte) primitori, calzi cum le şade bine bunicilor în general. Bunica era casnică,  un fel de leidi în comună, că era soţie de dascăl. Bunicu’ pleaca dis de dimineaţă de acasă, că deh! avea serviciu: mai o înmormântare, mai un praznic, mai o pomenire şi se întorcea seara târziu, aşa că prea bine nu pot să zic că l-am cunoscut, dar nu numai de asta, ci şi pentru că vizitele mele la ei au fost aşa de rare că mi-ar fi suficiente degetele de la mâini şi de la picioare să le număr.
Despre una din dăţile astea vreau eu să vă povestesc azi. Aşadar, într-o vară, mă ia taică-miu de-o aripă, deci mai mult cu forţa, şi mă duce la ţară. Ca de obicei, bunica ne-a primit c-o atitudine glacială, de ca şi cum numai  ieri nu ne-a văzut. Ne sparge două ouă, le prăjeşte, scoate şi vreo doi cârnaţi din borcanul cu untură, ne aşează la masă după care-i trasează lui taică-miu ceva sarcini, că doar n-o vinit la ţară să şadă cu burta la soare. Şi-i dă vreo două kile de carne pe care să le toace. Îşi fixează taică-miu maşina de tocat pe masa din faţa bucătăriei de vară, îşi trage sub fund o băncuţă şi se apucă de dat la manivelă. Eu, în plictiseala mea, mă dădeam în leagănul făcut de nenea Mitică, Dumnezeu să-l odihnească, om bun, fratele mai mic a lu tăticu’ – leagăn ce atârna de craca unui păr bătrân care făcea nişte pere mici şi dulci dar niţel cam făinoase şi multă, multă umbră. Tăticu’ am zis? Şi cum mă bălăbăneam eu acolo în sictirul meu, numa-l văd pe tăticu’ că se albeşte la faţă, devine transparent şi cade cât e de lung (1.85 m) cu arcada de bordurica de ciment care făcea legătura între bucătărie şi casă – o bordurică îngustă, cât să încapă un om. Cinci centimentri mai la dreapta şi-o rata, că-n rest era numai pământ în toată curtea! Tăticul meu leşinase pentru că-şi prinsese deştele în maşina de tocat, tot îndesând la carnea aia. Sângele curgea valuri- valuri, tata stătea inert în leşinătura lui, bunica era spărietă tătă iar pe mine mă buşise plânsul, că tare sensibilioasă mai eram şi pe vremea aia şi tare-l mai iubeam pe tăticu’. Pentru că nu dădea semne de viaţă, bunica i-o turnat o căldare generoasă de apă-n freză şi uite aşa o înviat tăticul meu.
Mai pe seară, când deja eram bine cu toţii sau mă rog, aproape bine, că tata avea o figură tare comică – nu numai că avea ditai … era să zic o prostie… gaura în arcadă, dar i se umflase şi ochiul, ne-am aşezat iarăşi la masă. Şi-o scos bunica o ciorbă din aia grasă, de ţară, de găină crescută-n curte cu crupe şi iarbă verde, şi-am mâncat deşi nu-mi plăcea, că eu eram învăţată cu leşinături de pui de la avicola. După vreo jumătate de oră, băi fraţilor, mi s-o făcut un rău de mi-am vărsat şi sufletul din mine! Şi cum mă răsteam eu acolo la pantofi, în legea mea, o aud din spate pe bunica, draga de ea: „păi nah! dac-ai mâncat ca o vacă…”! Acum ce să zic, ca o vacă sigur n-am mâncat, că aveam 30 de kile doar dacă mi-aş mai fi îndesat şi nişte cărămizi prin buzunare – dacă nu mâncam deloc tot n-ar fi fost în regulă, că eram „sclifosită”, deci oricum aş fi procedat n-ar fi fost bun şi tot m-aş fi ales c-o „drăgălăşenie”.
Iote de aia nu mi-a plăcut mie la bunici niciodată!

Mai am ceva amintiri de genul ăsteia de mai sus, tot de la bunici, dar despre ele altă dată.

35 comentarii leave one →
  1. Mai 28, 2011 14:59

    Georgi, si eu eram invidioasa pe copiii care-si petreceau vacantele la bunici la tara. O aveam pe bunica din partea mamei, insa era asa de necajita (traia din ce-i trimiteau copiii, plus gainile si gradinita ei), incat numai eu lipseam de acolo. Verii mei, in schimb, isi petreceau vacantele numai acolo. Fratii mamei mele au avut cate 4 copii, iar surorile cate 2 si cum nu erau prea instariti si nu-si permiteau sa-si trimita copiii in tabere, ii trimiteau la tara si scapau de grija lor toata vara.
    Nici eu nu pot spune ca am cunoscut-o pe bunica de la tara pentru ca la ea am fost doar o data pentru 3 zile (am plecat de acolo suparata pentru ca verii imi mancasera toate bomboanele de ciocolata pe care le luasem la mine :D), iar in vizita la noi nu venea decat rareori si nu statea mult pentru ca, intre doua autobuze, vroia sa-si vada toti copiii.

  2. Mai 28, 2011 15:49

    😦 când aud sau citesc astfel de poveşti mă doare sufletul.
    eu mi-am petrecut toată copilăria alături de bunicii din partea tatălui care practic m-au crescut şi m-au învăţat toate alea, iar vacanţele le petreceam la bunicii din partea mamei, alt loc de huzur şi distracţii. singura bunicuţă care îmi mai trăieşte are 95 de ani, locuieşte cu mine şi este un om de o bunătate rară.
    copilăria mea a fost idilică, plină de poveşti pe care mi le spuneau bunicii, plină de rosturi şi tâlcuri pe care le-am deprins de la ei, i+am avut alături de mine mulţi ani şi mi-e dor de ei în fiecare zi. de-aş putea ţi-aş da şi ţie măcar un strop din dragostea imensă pe care mi-au dăruit-o mie bunicii…

  3. Mai 28, 2011 16:50

    Fata, tare mult mi-o placut povestea ta, si abia astept si pe urmatoarea. Lasa nu fi suparata ca nu ai fost la bunici la tara! Consoleaza-te ca acu’ ai prieteni la oras. Te pupes!

  4. Mai 28, 2011 20:28

    miki, şi verişorii mei (doi dintre ei, preferaţii bunicii) îşi făceau verile pe acolo. deci ea nu era aşa dură cu toţi. pe mine nu mă îndrăgea, banuiesc că din cauza maică-mii, pe care n-o prea avea la inimă😀

    psi, îmi pare rău şi mie că n-am avut nişte bunici iubitori, dar ştii cum e… nu-i pe alese.
    Bunicii din partea mamei erau buni tare, dar au murit cam pe când aveam eu 5, 6 ani.
    şi mai e ceva: să-mi fi petrecut eu verile la ţară… eheee… aveam acum subiecte de povestit aici, cu voi!😀 te pup darling si-ţi doresc un uikend liniştit.

    Minoki, mă bucur că ţi-a plăcut şi promit că vin şi cu continuarea, doar că-n ultimul timp mă urnesc cam greu… vara asta-i de vină! te pupez şi eu dulce!

  5. Mai 28, 2011 22:43

    Ce frumos scrii, imi place tare mult!…🙂

  6. Mai 28, 2011 22:48

    fata, saraca de tine, tot intr-un soc ai tinut-o, stiam eu ca avem puncte comune, si eu tot pe asfalt imi petreceam vacantele si tare ii invidiam pe ceilalti care plecau. cum zici, am crescut si noi astia cu cheia de gat…dar tot ascult cu jind ce bunici sfatosi si cat de rasfatati au fost unii.
    psi- dai doar jumate de strop si doneaza-mi mie cealalta jumate rogu-te😉

  7. Mai 29, 2011 0:08

    Imi pare rau pentru tine.Eu am avut momente frumoase si la bunici si la matusi,iar acum imi lipsesc.

  8. Mai 29, 2011 10:00

    Astea sunt cele mai frumoase amintiri..de la si cu bunici.
    Ps-seamana cu postul pe care l-am scris pentru luni pentru Provocare…
    te pup. :))

  9. Mai 29, 2011 12:19

    Acuarele, multumesc mult, fetiţă.😳

    red, eh lasă mamă, că ştii ce bună eram la şotroane şi la sărit aţa? „7 bomboneeeele a mâncat Irina ieri! una, două” , iar pe bătătorul de covoare mă simţeam mai ceva ca Ecaterina Szabo :)) am avut o copilărie frumoasă, chiar şi aşa!

    fosile, ai mei nu prea le-au avut cu neamurile… probabil că nici nu erau cine ştie ce:mrgreen:, dar să nu-ţi pară rău, c-am avut o copilărie foarte frumoasă şi lungă. În clasa a noua încă jucam „7 şapte pietre” şi „ţară, ţară vrem ostaşi”😀 spre deosebire de tinerii din ziua de azi care din fragedă pruncie îşi schimbă salivele pe la colţuri de bloc🙂

    scorpio, hai că abia aştept să văd ce-ai scris😀 la cum te ştiu eu… mă pregătesc de-o porţie de râs!! te pupez şi eu!

  10. Mai 29, 2011 14:44

    eu am avut bunici dar pe asfalt. Cum it spuneam, la Hala si in Podu Ros. Stetam toata ziua la coada cailor de la carutele care veneau in piata la hala.🙂

  11. Zazuza permalink
    Mai 29, 2011 17:46

    am ras cu lacrimi! esti o talentata! asa povestire faina n-am mai citit de mult!😆

  12. coralie permalink
    Mai 29, 2011 19:11

    ce nu-mi placea mie la bunica era faptul ca ma inchidea in curte sa mananc paine unsa cu unt si miere, cand eu cerusem paine uda cu zahar, ca aia vazusem la copiii de pe strada.

  13. Mai 29, 2011 20:16

    Fac si io ca Dan1: ce’alea crupe?

  14. Mai 29, 2011 20:23

    buna m-am mutat la o noua casa si te invit sa-ti lasi amprenta pe:
    http://www.pegas-motorizat.com/
    te rog, daca ai vrea sa schimbi si in lista:)

  15. Mai 29, 2011 21:35

    Lecterito, crupele sunt boabe de porumb macinate cam de marimea cafelei pt. espressor😀

  16. Mai 30, 2011 10:15

    Pacat pentru tine si pentru bunici…Nu sti tu ce bine era la munca-n „colectiva”, ca venea in fiecare dimineata „brigadera” si striga pe ulite: „azi merem la sapa in deal”, „azi merem la cules la cirese”, „maine tata lumea la strans de duhan” s-apoi sara cand ne intorceam la vatra, tati copchii la scaldat in vale.
    Tre’ sa recunosc ca am capatat multa experienta de viata si drag de munca, si acolo nu ma-ntreba nime’ dac-am mancat, unde umblu sara, la ce ora viu(da’ dimineata sa fiu in piciore).
    In rest lapte de la tzatza vacii, carne si legume cit cuprinde si aer frate, numa bun sa-ti faci plamani sanatosi.
    De une’ sa stie tineretu’ calculatorist sa faca ceva prin casa, daca n-o batut un cui in gard, n-o dat cu sapa-n pamant(sau in degete, ca sa opreasca sangerarea cu pamant udat cu pisu’- si nu te infectai neam) sau sa se urce-n copac dupa vre-un cuib de pasare sau dupa cirese pe gardu’ vecinului…
    Si ce ore de innot cu profesor sau taxa de strand imensa, cand te „tapau” aia mai mari in apa si dadeai din maini precum canele sa iesi la mal, oricum dupa cateva guri de apa numa buna daca deasupra se scaldau „dibolii” fara sa sti.
    „Nu stiu altii cum sint…” da maine m-as muta la tara…

  17. Clipe De Cluj permalink
    Mai 30, 2011 11:56

    Georgi, dacă n-ai fi tu atât de comică, m-aş întrista. Am avut nişte bunici de aur curat, poate i-am mai amintit când am vorbit de Paştile petrecute la ei, sau Sf. Maria, că bunica dinspre tată era Maria, cea mai bună „bună” din lume, nu exagerez. Odată au riscat părinţii mei, mergând acolo fără noi şi… nu crezi că bunica i-a trimis cale-ntoarsă la Cluj (erau la vreo 30 km) pentru a aduce copiii, că „voi n-aveţi valoare fără ei”! le- a zis-o răspicat acea femeie frumoasă, puternică, bună, extrem de corectă şi autoritară, până apăream noi, care putem să-i cerem orice s-ar fi încadrat în limitele decenţei, normalităţii! Bunicii…cele mai fericite clipe din copilărie le-am petrecut la ei. Azi e altfel, eu simt ca fetiţa mea e iubită de bunici, chiar foarte iubită, dar nu şi-ar strica ei tabieturile pentru a se ocupa de nepoţi. Nu e ca atunci, acum vârstnicii au programul lor, au viaţa lor, poate e firesc. Nici nu se compară! Frumos scrii tu Giana, felicitări!🙂

  18. Mai 30, 2011 11:58

    Georgi, ştii, cunoşti! Când scriu chiar Clipele, nu vin eu cu corectura, ti pup!😉

  19. Mai 30, 2011 23:09

    Dacă n-ai avea umorul ăsta simpatic, aş spune că-mi pare rău că nu ai simţit în inmioara ta de copil dragostea bunicilor. Ca şi Psi, am avut parte de prezenţa permanentă a bunicilor (materni) – oameni minunaţi, care ne-au înconjurat pe noi, nepoţii, cu toată dragostea şi bunătatea. Numai ce mă gândesc la dânşii şi mi se umezesc ochii de dorul dragilor bunici. Îi păstrez cu mult drag în suflet.
    Revenind la povestirea ta, am râs cu lacrimi de păţania tatălui tău, dar şi de „răsteala ta la bocanci”, deşi nu cred că au fost deloc „vesele” situaţiile. dar ştii tu să le povesteşti cu umor!
    Noapte bună, Georgi!🙂
    PS. Aşteptăm episodul II ?

  20. Mai 31, 2011 13:17

    cool, in podu ros? cunosc zona aia ca-n palma pen’c’am facut liceul la Cantemir. Iubesc Podu Ros!🙂

    Zazuza, multumesc frumos! mi-e crescut inima de abia daca mai incape in piept.😳 ti pup!

    Coralie, nu mai retin exact, dar cred am povestit de-o faza cand m-a inchis bunica-mea in casa… scleroza maica! oricum, asa socata am fost de gestul ei, c’a trebuit sa ma trimita cu un navetist, a doua zi de dimineata, acasa.

    Elena, acusica fac modificarile🙂

    Scorpiuto, am fost si mi-a placut. chiar ca se asemeana pe alocuri cu ce-am scris eu aici😀

    Gabi, mie mi-ar fi placut, dar nu erau primitori. Ai dreptate in tot ce-ai zis. Mare dreptate🙂 Si sa stii ca si eu m-as muta la tara!! sa am curte mare si s-o umplu cu floricele!

    Mirela, ce mult mi-ar placea sa pot si eu povesti asa…🙂 esti tu o norocoasa, asa, de felul tau!😉 ti pup, da?🙂

    Alex, tin minte ca mi-ai povestit odata de bunica ta glumeata. chiar acum mi-ai dat o idee de postare. o sa vezi la timpul potrivit despre ce-i vorba.
    Una peste alta, tare ma bucur daca am reusit sa te/va amuz pentru ca asta a fost si scopul.
    vine si episodul 2, numa ca si azi, ca si ieri, am fost cam prinsa cu ceva trebi. Pe maine, sper eu ca voi fi apta:mrgreen: Pana atunci, iti doresc o zi frumoasa si linistita!

  21. Una permalink
    Mai 31, 2011 22:51

    eu imi aduc aminte cu drag si emotie de bunica-mea, femeie harnica si vrednica.. dupa ce ne alerga de dimineata, ne infrupta cu bunatati numai de ea stiute la pranz, apoi ne punea sa dormim. sora-mea, un drac de copchil de 4-5 ani, cand auzea ca bunica sforaie , tusti din pat sa-i testeze somnul! ii ridica finut cu degetelele pleoapele sa vada daca chiar doarme, bunica isi oprea sforaitul, mustacea si ne lasa in voia noastra… noi, bucuroase, fuga in vie cu papusile si jucariile, pana cand aparea bunica-jandarm si ne mustruluia in felul ei… ce vremuri!

  22. Iunie 1, 2011 12:58

    la mulți ani copil cu zâmbet frumos. astăzi este și ziua ta.🙂

  23. Iunie 1, 2011 20:07

    La Multi Ani, da ziua copilului! :))

  24. Iunie 1, 2011 21:49

    Relatia mea cu bunicii a fost foarte strinsa. II vizitam cam o data pe cincinal, iar mai apoi la cite doua. De fapt, nici pe cele 6 verisoare, cu care am fost inzestrat de unchi si matusi, nu le-am vazut mai des. Asta ca sa nu spun ca ultima data a fost acum…4 decenii😆

  25. Traian permalink
    Iunie 1, 2011 22:26

    M-ai zapacit cu bunicii, asa ca plec putin in vacanta, pa!

  26. Iunie 2, 2011 0:16

    La mulţi ani de Ziua „copchilului”!😀 Numai bine, dragă Georgi!

  27. Iunie 2, 2011 6:57

    Buna
    Numele meu este Constantin Iacob si as dori sa facem un schimb de linkuri – 3 way link exchange – in sensul ca eu voi pune linkul dumneavoastra pe http://anunturi-iasi.blogspot.com/ iar dumneavoastra imi adaugati un link catre http://iasi365.com cu titlul Iasi (fara diacritice)
    Astept raspuns de la dumneavoastra indiferent daca acesta este pozitiv sau negativ
    Va multumesc anticipat si va doresc multa sanatate si toate cele bune.

  28. Iunie 2, 2011 12:24

    Una, asa frumos ai povestit ca ti-as face o propunere… nu vrei sa scrii un textulet pe care mai apoi, sa-l postez aici, la mine? hai ca ai talent si-mi placi :*

    psi, virusache si Alex, multumesc copchiilor! hai sa traiti si voi frumos! va pup dulci di tăt!

    Papa, in primul rand, bine-ai revenit! sper c-ai încărcat bateriile maxim, da? În al doilea rând, se vede treaba că nu-s singura care-a bătut pietrele oraşului cu cheia la gât. Idem şi la fel.🙂

    Traiane, concediu plăcut şi să ne scrii şi de acolo! aştept impresii de călătorie! şi încă ceva: să faci poze! multe poze!! da???

    • Una permalink
      Iunie 2, 2011 22:42

      Jorj, multumesc de apreciere si propunere, tot am mancarici la degete, deci de ce nu?🙂 Doar sa gasim o tema si momentul ala, „potrivit”🙂
      Pup iu si nu mai lipsi nemotivat, ca ne lipsesti :*

  29. Iunie 2, 2011 21:18

    Ei, v-am povestit atâtea despre bunicii mei încât n-ar mai avea niciun haz să mă repet. E vorba de cei din partea mamei. Dar am povestit și despre cel din partea tatălui, sectantul. Pe care l-am iubit, în ciuda ”defectului” lui de credință. Oricum, un lucru pot spune cu mâna pe inimă: n-a încercat să facă prozeliți în rândul familiei. Era mulțumit că era lăsat în pace să meargă la întâlnirile alea ale lor. În rest, era un om bun, discret și… cam zgârcit.😀 (Nah, că nu m-am putut abține!)

  30. Iulie 18, 2011 0:10

    Buna ziua,

    As dorii sa stiu daca sunteti interesat de un schimb de link/post.

    Indiferent de raspuns astept email la office@online-anunturi.com

    O zi buna.

Trackbacks

  1. La mulţi ani, Serafina! Miau! « Mirela Pete. Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: