Skip to content

Idiotăn

Iunie 9, 2011

Dimineaţă m-am trezit în miros de motorină, strănuturi de câine şi mult, mult fum! What the fuck? vorba cântecului!
Acuma nici nu ştiu pe cine să înjur mai cu foc şi fizic nici n-am puterea, pen-că mă ustură căile respiratorii şi am o greaţă de  tot emetiralul din lume n-ar putea-o tăia! – dar am să încep în primul rând cu preşedintele asociaţiei de locatari şi-am să termin cu cei de la primărie. Că ce credeţi? Au dat c-o soluţie împotriva ţânţarilor, nu ştiu ce draci de soluţie şi cu ce draci de pompă de-o putut scoate aşa un fum albastru si des într-o scară de bloc ca a mea, atenţie! – fără ferestre! De câtă minte ai nevoie să faci aşa ceva? oare chiar nu există alte metode de deratizare pentru spaţiile astea închise? aaaa şi ce credeţi? mă şi costă toata distracţia asta, că doar nu-i moka! Vor vedea banii pentru căcatul ăsta de deratizare, când mi-oi vedea eu ceafa fără oglindă!
Nah! că între timp s-a declanşat şi un scandal în faţa scării. Se pare c-a apărut preşedintele! Îmi fac urechile pâlnie, încerc să-mi dau seama ce zice, dar mi-e foarte greu pentru că mai toată lumea tuşeşte!! Mă duc şi eu să-i zic ceva de mamă! Revin.

De aia zic:

30 comentarii leave one →
  1. Iunie 9, 2011 10:38

    Georgi, nu s-ar zice ca n-ai probleme in blocul acela. Si nu ma mir ca te enervezi pe tantalaii aia. Ia masuri, fii barbata, ameninta-i ca scriem TOTI pe bloguri! Apropo, noi te sustinem, daca te hotarasti. Concepe un articol us-tu-ra-tor, da un semn si se face! Fa o postare dura si completa, iar noi o preluam , ar fi bine cat mai multi. O zi…respirabila, cu AER, mult aer curat!😉

    • Iunie 9, 2011 10:48

      Mirela, merci mamă. Să ştii că şi eu mă gândesc că tre să fac ceva. Nu se poate. În primă fază am decis să nu plătesc. Tâmpiţii naibii! un astmatic cred că murea dacă ieşea pe casa scării, pe bune măi, nu exagerez cu nimic. Ne-au deratizat ca pe ŞOBOLANI! îs foarte nervoasă!!😦

      • Iunie 10, 2011 15:24

        Echipa Clanway te invita sa participi la un concurs de provocari.Te asteptam!Pentru mai multe detalii intra aici

  2. Iunie 9, 2011 10:57

    De parca mosnegaraia aia de la asociatiile din Alexandru stiu ce-i ala blog ca sa fie deranjati de asa ceva… Bag-un mail la astia http://www.dspiasi.ro/index.php?loc=contact si vezi ce-ti raspund.

    • Iunie 9, 2011 11:05

      Ai dreptate, Miki. Si daca le scriu astora de la dsp ce crezi ca se intampla? dar o sa le scriu, macar ma racoresc. faptu’i consumat oricum… li se rupe lor ca lumea tuseste înecată în fum! bătaie de joc…
      L.E. am trimis mesaj. sunt foarte curioasă ce-mi vor răspunde.

      • Iunie 9, 2011 11:31

        Poate nu mai foloseste la nimic acum, insa la anul sau peste 2 ani cand vor mai face dezinsectii, vor avea proceduri clare emise de astia de la dsp, incat sa nu se mai işte asemenea situatii.

        • Iunie 9, 2011 11:36

          Miki, sa dea Domnul să fie aşa! nu mai încredere în nimic, cu tăt pozitivismul meu!

  3. Iunie 9, 2011 11:06

    Pfoai! Io zic că metodele astea fine nu „ţine” la moşnegii-şefi-de-asociaţii -de-bloc. Deci, leagă-l fedeleş, bagă-l în casa scării, încuie uşa şi ţine-l până dă scris că se căieşte şi că-n viaţa vieţişoarei lui nu mai omoară ţânţari cu fum de ăla periculos-înecăcios =))

    • Iunie 9, 2011 11:17

      Arcadia, zău că aşa aş face, doar c-o mică adăugire: aş da cu fum şi după aia l-aş inchide în casa scării!
      măi, n-ai idee cam câte înjurături am tras de la ora 8 până acum! şi încă n-am terminat!:mrgreen:

      • Iunie 9, 2011 11:25

        Ia şi tu nişte vitamine, ceva, nişte lecitină, să nu-ţi pierzi elanul şi să nu uiţi niciun cuvânt suculent dintre cele inventate de neamului nostru cel românesc, menite a-i însoţi în viaţă pe asupritori şi ticăloşi :))

        • Iunie 9, 2011 11:34

          Arcadia, stai nu ma intrerupe! am ajuns la litera F!
          No, aşa se întâmplă când eşti veşnic nemulţumit! Aseară eram terminată de mirosul de dulceaţă de căpşuni care venea de la vecina! Iaca mi-o dat necuratu miros de insecticid, să-mi ajungă!

  4. Iunie 9, 2011 13:43

    Ca la noi, la români! Parcă mai poţi să zici ceva? Rămâi cu zisul şi atât! Orice s-ar dori să se facă, trebuie să iasă prost şi fără cap! Nu ştiu ce să mai zic, dar pe zi ce trece este tot mai greu de trăit în ţara asta!
    O zi bună, Georgi! Să ai parte de linişte şi mai puţină „gazare”!🙂

  5. Carmen Negoita permalink
    Iunie 9, 2011 17:55

    Ce doreai să pună la uşi flori de levănţică? Ce mai contează o tuse, două? Au murit toţi ţânţarii? Care au mai scăpat, sigur mor de la atâta tuse din jurul lor.😀 Îi îmbolnăviţi pe toţi.😆
    Fii happy!!! Mâine cine ştie ce va mai fi.😀

  6. Iunie 9, 2011 20:42

    Măine vă dă cu praf de căpușe.😀
    De la ăsta n-o să tușiți, ci o să vă scărpinați, așa că ține-te tare!😀

  7. Iunie 10, 2011 11:22

    Totusi, poti sa-i spui si ceva care sa tina de tata….
    ca sa inteleaga!

  8. Zazuza permalink
    Iunie 10, 2011 13:54

    da-le in cap! te ajutam daca e nevoie!😀

  9. Iunie 10, 2011 13:54

    Măcar eu îţi trimit ganduri bune şi frumoase….

  10. Iunie 10, 2011 18:59

    Fitz-ar dansu’ ploii. Tocmai ai castigat o vizita prelungita a celui mai iubit dintre pamanteni. Sa imi zici cat de devreme sa vin, ca sa plec cat mai tarziu.

  11. Iunie 10, 2011 19:54

    oh my god! fum albastru, aer irespirabil…scara intunecoasa…suna horror! nu m-ar mira sa fie mai multi tantari ca de obicei dupa aceasta „solutie” inteligenta. eu daca as fi in locul tau, i-as recomanda presedintelui asociatiei de locatari ceva antipaduchi. te pup:* las’ ca solutia trece repede si nu vei fi nevoita sa cumperi 100 de sticle de autan, ci doar de 50.

  12. Iunie 11, 2011 10:39

    Anu’ trecut dadura in oras .Cu solutzii anti-tzantzari..Anu’asta ,nu crez..Asa ca-si facura aparitia si intrara in incaperi,chiar de avui plasa la geamuri.Nu stiu pa unde,da’ intrara.Si bazaira pa la urechi,mai ales cand incercai sa adorm.Daca mai putui.O varianta fu sa aprind festila si sa-i cat.Nu-i gasii ,decat cand fura satui.Ca avusei noroc si poposira in loc vizibil.Da’ somnu’ se duse,fu clar.Pa altu-l asteptai sa se aseze.Undeva pa mine.Nu se potoli ,decat cand gasi o buca’ de piele.Si p-asta-l ratai .Asa ca incercai sa adorm si-i lasai sa suga.Din deget, fu jale. Imi luai un rand de piele, scarpinandu-ma.Mai bine le lasam un picior,altceva(ma gandii io ca numa tzantzaroaicele sug si le-as fi oferit altceva,sa faca ochii siclamen).Dadui si cu spray si..nica.!Ale reacu insecte!ps/Acu ceva zile, luai un Electronical Mosquito Killer..Il bag in priza muma-sii si cica ar atrage la lumina lui pa dansii ..Si-i coace..Vaz io…

  13. Iunie 14, 2011 14:06

    drept e ca daca dai cu bomba atomica mor toti tintarii …

Trackbacks

  1. Revin cu forţe proaspete « Cristian Dima
  2. Un blog cu năbădăi
  3. Gata! Avem concurs! « Gradina visata
  4. Să-mi fii tu eroină… (PAfoto) « Cristian Dima
  5. Un semn de viață… « Cristian Dima
  6. Pași pe zăpadă… « Cristian Dima
  7. „Iubesc, respir, dar nu pot avea copii. Discriminarea nu ma mai doare” | Pinguinul >> Cel mai citit blog din Prahova
  8. Ne dați ori nu ne dați?!?! « Cristian Dima
  9. LA MULȚI ANI, IUBITO! « Cristian Dima

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: