Skip to content

„Agramaticalități”

Iulie 8, 2011

Deși nu sunt un mare fan Bon Jovi, adică nici nu-mi displac, dar nici nu mă dau în vânt după ei, am participat zilele trecute la un concurs de ghicit piese, organizat de Ciuc Premium, pe pagina lor de facebook. Au fost 20 de piese din care eu, am nimerit 19. În fine, m-am calificat pentru tragerea la sorți. Premiul consta într-o invitație dublă la concertul lor, ce va avea loc pe 10 iulie, adică duminică. Normal că n-am câștigat, că doar eu am noroc doar în dragoste!😀

Dar nu despre asta vreau să vă povestesc, ci despre o fază care mi-a lăsat un gust amar. Așadar, aseară, intru pe pagina lor de facebook să văd rezultatele. Și ce-mi zgârie retina? – mesajul omului de PR de la Ciuc care habar n-are de limba „românia”. M-am întristat nițel la faza asta și n-am putut să nu mă gândesc la miile de tineri, deștepți și cunoscători de limbă română care n-au un loc de muncă și care și-ar da jumătate din viață pentru așa un post!

Dar hai să vedeți ce zice omul lor de public relations:

„In cazul in care cei 6 castigatori nu au primit mesajul cu detalii despre premiu, pe facebook (verificati va rog si in „other”), trimite-ti un email pe adresa promotii@ciucpremium.ro sau lasati un mesaj in cadrul acestui post”.

Imediat au apărut și reacțiile oamenilor:

„Ana Calin: sa-nteleg ca daca sponsorizezi muzica live nu mai e nevoie sa stii sa scrii? „Trimiteti” se scrie asa, in cazul unui verb la persoana a II-a plural, la imperativ

Andrei Logigan: draga ciuc premium, asa cum ai scris verificati si lasati fara cratima, asa trebuia sa scrii si trimiteti, adica fara cratima si nu despartit, pentru ca nu trebuie sa-si trimita el insusi un mesaj autoadresat. dar sunt convins ca toata lumea stie lucrurile acestea🙂

Ionel Verdes trimite-ti un abecedar! :))

Emanuel Emmii: Frustratii care nu au castigat dau acum lectii de gramatica(astept sa ma corectati:)

Ana Calin: ‎@Emanuel, fiind cu burta la gura, nici n-am participat. Si l-am vazut pe Bon Jovi in alta tara. As putea sa-ti corectez atitudinea de forumist la un ziar tabloid, dar, spune tu, are vreun rost?:)

Ciuc Premium: Ne cerem scuze pentru eroarea de gramatica, bineinteles ca stim limba romana, insa din graba de a posta cat mai repede informatii relevante pentru castigatori, s-a strecurat greseala”.

Mda, nu-i mare lucru și eram convinsă c-o să bage scuza clasică cu „graba”. Ce mai contează? Omul papă o bucată bună de pâine!

21 comentarii leave one →
  1. Iulie 8, 2011 13:50

    „Ciuc” este o bere bunbuuuunăăăă de tot ! Știu io ce zic ! Deci fiind „Ciuc” ,adică din Miercurea Ciuc sorginte, Csíkszereda.pentru cunoscători,Harghita, zic io că încă-i bine cu limba. Nu vă enervați inutil.

  2. Iulie 8, 2011 14:07

    Siiiigur ca da! Ei stiu limba romana, tu si altii nu stiti sa pierdeti…:D E de bine!😉

  3. Iulie 8, 2011 14:44

    Mishulake, ce are sula cu prefectura??? si chiar ma enervez si chiar am motive!

    Viviana, nu e drept! ma dor nervii capului!

  4. Traian permalink
    Iulie 8, 2011 15:43

    Daca luai belet, te mai impiedicai de’un …ciuc?!

  5. Iulie 8, 2011 15:58

    Traiane, asa ofticoasa ma crezi? hm….m’as fi sesizat oricum! sunt oameni multi certati cu gramatica, stiu, insa astia de ocupa niste functii n-ar trebui sa fie asa!

  6. Iulie 8, 2011 16:24

    Da’ poate omu chiar se grabea. Aavand in vedere ca „lasati” a scris corect.

  7. Traian permalink
    Iulie 8, 2011 16:25

    Nu-i vorba de oftica… dar nu mai erai asa atenta la detalii.

  8. Iulie 8, 2011 16:55

    minoki, graba e scuza totutor acelora care nu stiu sa foloseasca cratima! crede-ma, am mai intalnit cazuri😀 mie de ce nu mi se intampla? poti cel mult sa mananci o litera, sau sa inversezi niste litere, dar sa pui o cratima de aiurea, n-ai cum… cel mult, dar si asta cu greu, poti accepta ca nu te-a ascultat tastatura si nu „ti-a luat cratima” … In fine, cum spuneam, bine ca are job si este fericit. iaca eu nu-a asa norocoasa…

    Traian, ba-s foarte atenta la detalii! Mai, asta-i obiectul muncii lui: comunicarea cu oamenii pe feisbuc!! de aia e pus acolo! Uite asa trecem cu vederea peste toti prostii si analfabetii si uite asa ajung ei undeva sus… vezi Vanghelie, Mazare si multi altii!!

  9. Iulie 8, 2011 18:17

    🙂 I-a s-ă vedem cum e treaba cu gramatica…miemi place tare să comunichez cu mulţi oameni. De acu daca am greşit două trei – crătimele şi vro trei’ apostroafe no să mai fiu cel mai iubit dintre pamânteni? Cum zicea Mishulache, eu zic să îl inviţi la o bere pe autor şi să vă împăcaţi, că na’, fiecare cu norocu lui, de unde şi zicala…noroc să ai.
    Totul e împărţit, corect zic😀 Unia au ce îşi doresc, alţii nu, alţii cred că au, alţii cred că n-au. E simplu.

  10. Iulie 8, 2011 18:30

    Sunt atatea exemple de „personalitati” gen Eba, Marean Vanghele, incat cratima aia isi pierde din intensitate. Oricum, thumbs up Giana pentru ca si eu m-as revolta in situatia asta. :):*

  11. Zazuza permalink
    Iulie 8, 2011 19:01

    1. ma nush cum de se grabesc asaaa de tare toti un ultima vreme. azi am vazut imperativul lui a face scris „f-a”. inutil de spus ca mi-a zburat mausul cat colo. ma, mai mananci o litera, mai pui o litera, da’ nu nimicesti verbele. astia sunt pur si simplu agramati.
    2. desigur ca frustratii agramati se vor grabi sa ii faca pe aia educati frustrati😀. c-asa-i in tenis. e, ia sa vedem noi oare cum ar fi scris ei combinatia asta? incercam? „ca-s-ai”, „cas-ai”, sau „casa-i”😀😀 :D?!

    • Zazuza permalink
      Iulie 8, 2011 19:04

      mea culpa: rescriu o parte a mesajului ca sa fie inteles si de agramati (desi nu cred ca te viziteaza). „ma nush cum de se grabesc asaaa de tare to-ti un ultima vreme. […] inutil de spus ca mia zburat maus-ul cat colo. ma, m-ai mananci o litera, m-ai pui o litera, da’ nu nimices-ti verbe-le. astia sunt pur si simplu agrama-ti.
      2. desigur ca frustra-ti-i agrama-ti se v-or grabi s-a ii faca pe aia educa-ti frustra-ti. ca-s-ai in tenis.”😀😀😀😀😀 m-am distrat!

  12. Iulie 8, 2011 19:06

    Ar putea sa dea un rand la toata lumea in loc sa-si ceara scuze.

    • Zazuza permalink
      Iulie 8, 2011 19:14

      😀 cea mai buna solutie!! (sau „ce-a m-ai buna solu-ti-e”😀😀😀 )

  13. Iulie 8, 2011 20:07

    Acu’ Giani, ca sa-ti ineci amarul, mai ales pe motive de agramaticalitati, eu zic sa bei o bere, Ciuc sau altceva, si sa nu te mai gandesti. Acesta nu e primul si nu va fi nici ultimul caz de PR care poate fi acuzat de port ilegal de limba romana. Uita-te la Realitatea, la parlitii de muncitori angajati acolo, si ai sa contabilizezi greseli muuuuuult mai grave. Si aia , sa nu uitam, se pretind jurnalisti!🙂

  14. Iulie 8, 2011 22:08

    Bre, dacă ai fi câştigat premiul aveai ocazia să mi-l vinzi mie, pe bani grei, că mie-mi place tare Bon Jovi😀
    Da’ nu-i bai că n-ai câştigat, bine că ai noroc în amor :*
    WE fain să ai!

  15. Iulie 9, 2011 0:06

    Mi-ai adus aminte de Costiţă Ioniţă cu expresia lansată de el: „agramaticalităţi”!🙂
    Georgi, dar un „premiu de consolare” (un bax de bere) nu au dat ăştia de la Ciuc? Da’ ce zgârciţi, bre!
    Să ai un week-end frumos!

  16. Iulie 9, 2011 0:20

    :)) Io rad ca parca Ana Calin as fi fost eu aseara la Mel pe blog =)) (serios ca nu am citit, habar nu aveam).

  17. Iulie 9, 2011 12:59

    nu mai zic nica, ca m’am ofticat destul🙂 azi is relaxata…ceea ce va doresc si voua!

  18. Iulie 9, 2011 13:20

    Diriginta mea din generala ne spunea mereu: „Cand te grabesti, scrii urat! Cand nu stii, scrii gresit!” puuup

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: