Skip to content

Buşteni

August 29, 2011

Pe la orele 22.30, după o zi de alergătură şi întâlnit oameni frumoşi, am ajuns la Buşteni. Ne-am cazat după care-am ieşit pe terasa pensiunii la o bere şi-o ţigară, că prea era aerul curat în zonă 😀 Frig, frig!

A doua zi, pe la orele 9 ale dimineţii am pornit hotărâţi, cu rucasul în spinare, spre marea aventură: jepii mici. După o ascensiune de o oră şi jumătate, cu limbile ieşite de 1 metru afară, am realizat că nu suntem bine echipaţi şi că n-are rost să ne riscăm vieţile. Traseul ales de noi era unul destul de dificil, de altfel specialiştii recomandă începătorilor să parcurgă acest traseu însoţiţi de cineva cu experienţă iar iarna acest traseu este închis. Bine, acum o fac pe-a înteleapta, dar atunci eram tare dezamăgită şi chiar m-am supărat o ţâră pe băieţi că au decis să ne oprim. Nu-mi plac chestiile neterminate :mrgreen: Am purces înapoi doar cu promisiunea făcută în sinea-mi, că odată ş-odată o să duc traseul ăsta la bun sfârşit.
În foto e locul unde s-a luat decizia de-a coborî. Se poate observa entuziasmul pe moaca mea 😀

Am coborât cătinel către baza telecabinei. Acolo, un rând de nedescris. N-am să înţeleg oamenii ăia de aveau atâta răbdare, respectiv 3 ore de stat la rând la bilete!! Dar cum românul scoate bani şi din piatră seacă, normal că s-a găsit şi-o altă variantă de urcat la Babele: jeep-ul. Plăteai cu 20 lei mai mult decât biletul la telecabină şi mergeai elegant cu maşina de teren, başca aveai parte şi de-o ditai adrenalina! Şi credeţi-mă c-am simţit-o pe barba mea 😀 Îţi trebe olecuţă de sânge rece ca să mergi cu jeep-ul printre pietroaiele alea, dar merită! Am trăit o senzaţie în premieră şi pe care n-o s-o uit prea uşor! Şi-am ajuns la Babe!

Nişte babe mai mici

Eu, desigur.

Aşa m-am enervat pe ăia de stăteau cocoţaţi acolo. Unii făceau yoga, alţii luau prânzul, alţii dormeau de-a dreptul. Eu aş interzice accesul acolo. Mi-au stricat bunătate de fotografie.

Aici mi-am probat muşchii.

După care a urmat un drum vreo două ore. lejer. peisaje de vis.  Obiectiv: Crucea de pe Caraiman (2200m)

Zăpadă.

Am ajuns la cruce! În sfârşit! Eram ruptă şi de picioare şi de foame! Acolo sus un vânticel şi nori mulţi. Treceam efectiv prin nori.

Bleojdită de vânt. După cum se poate observa, nu mai aveam volum la păr! dezastru!

De coborât, am coborât cu telecabina.

 

Buşteniul văzut de sus, adică de la cruce.

Un popas. S-o credeţi voi că-n sticluţele alea aveam apă! :mrgreen:

Pensiunea la care-am stat.

Crucea văzută de jos. Am zoom-at puţin, ca să se vadă cât de cât. În realitate apare muuult mai mică.

Gata. Am ajuns pe la orele 17.30 în Buşteni unde-am oprit la primul restaurant şi-am mâncat o ciorbă de văcuţă. Seara am ieşit pe terasă şi-am admirat stelele căzătoare.

A doua zi, dis de dimineaţă am plecat spre Ibăneşti! În drum, ne-am oprit puţin la Sighişoara. Dacă nu mă lenesc iarăşi, mâine vă arăt şi de acolo nişte fotografii. Pupilici!

Şi ca o concluzie: avem o ţară frumoasă, frumoasă!!

Anunțuri

Oameni şi iarăşi oameni. Frumoşi.

August 26, 2011

Duminică dimineaţă, ora 9.oo. Nerăbdători, decidem să plecăm spre tabăra de la Ibăneşti cu două zile mai devreme. Cu o haltă la Buşteni. Şi cum nu suntem genul „drum întins” de ce n-am face nişte halte mai mici dar cu greutate??? aşa căăăă…. Prima oprire: Oneşti. Nu puteam pleca de nebuni, pe coclauri, fără să ne luam la revedere de la finuţul şi nepoţelul nostru, Dănuţ.

Cu greu m-am despărţit de el şi el de mine. Era în braţele mele şi mă strângea tare, tare, mă pupa apăsat şi sincer – aşa cum numai un copil poate s-o facă 🙂 mda, mi-e cam dor de el, recunosc cu mâna pe inimă!

Şi acum urmează surpizele!!
Aveţi voi idee cine mai era la ora aia în Oneşti?? Hai că nu vă mai fierb.
Aşadaaaar, în Oneeeeeşti, venită în vizită la mama ei tocmai de la Timişoara era nimeni alta decât prietena noastră comună, Redsky! Eeee? Este că nu ghiceaţi? 😀 Şi uite aşa, ghidaţi telefonic, am ajuns faţă în faţă cu draga de ea. A fost o întâlnire pe cât de scurtă, pe atât de plăcută. Am avut ocazia s-o pup şi s-o strâng în braţe şi altfel decât virtual şi doar cine-a mai trecut prin asta poate înţelege. Red, cum îmi place mie să-i zic, este o râzăcioasă, o volubilă, e genul de om cu care ai impresia că te ştii de-o viaţă. Am un mare regret c-am fost pe fugă şi că n-am putut „profita” de prezenţa ei mai mult de un sfert de oră. M-a sedus, dacă vreţi, după care eu, cea fără de suflet, am abandonat-o în mijlocului drumului. Ne-am făcut din mână până când ne-am pierdut din priviri.  M-am mulţumit însă şi cu atât.  A fost un început. Ceva din interiorul meu îmi spune că vor mai fi ocazii şi îi promit pe această cale că voi face tot posibilul în sensul ăsta.

Şi uite aşa, cu toată părerea de rău şi cu un noduleţ pus bine undeva în stomac, am purces spre următoarea mică haltă: Braşov.
Eh, dragii mei şi aici am avut parte de-o întâlnire de gradul zero!! Măi, nu ştiu cum se face şi ce-am făcut să merit să cunosc asemenea oameni deosebiţi? Cum i-am găsit? Cum m-au găsit? Eu cred că cineva de acolo de sus are grijă de noi şi ne aduce faţă-n faţă, că altfel nu-mi explic.
Măi dragilor, hai să nu mai fiu vorbă lungă şi să trec direct la subiect. Deeeeci, la Braşov m-am întâlnit cu Psipsina, draga mia. A fost o nebunie! Cele două ţigări pe care ne-am propus să le fumăm în timpul în care stăm la cioace, s-au transformat în zece.  Jumătatea de oră s-a transformat în trei ore şi vă rog să mă credeţi că habar n-am cum a trecut timpul! 😀 Am stat de poveşti, ne-am hlizit,  ne-am bucurat una de alta.  N-au fost suficiente trei ore, clar! Are un talent de narator înnăscut. E-o enciclopedie ambulantă. Ai sta s-o asculţi zile şi tot nu te-ai sătura. Mie mi s-a lipit aşa tare de inimă încât mi-am jurat atunci în sinea-mi că-i de musai să ne reîntâlnim dar nu aşa – nu pe fugă. Mai multe nu pot să vă spun. Psipsina pur şi simplu trebuie cunoscută şi „savurată”.  E-o minunăţie de fată!

Ne-au fost făcute şi ceva fotografii întru posteritate. Faza faină-i că eram pozate cu două aparate, din direcţii diferite, aşa că nu prea ştiam încotro să privim 😀

Voilà şi dovada!

Aaaa! înc-o chestie faină: s-a nimerit de eram amândouă îmbrăcate-n roşu! 😀

Psi, te pup draghe şi-ţi zic încă o dată că mă bucur nespus c-am avut o primă ocazie de-a te cunoaşte!! „Primă” am zis, da?? 🙂

În uikend vă voi povesti ce-am făcut la Buşteni. Până atunci, rămâneţi cu bine! Vă doresc soare mult şi voie bună!
Pupicei.

Cum am devenit eu bogată

August 25, 2011

În cele patru zile care s-au scurs de la revenirea mea acasă ( să-i zicem transhumanță)  am fost asemenea unui heliofob (hai că v-am dat gata cu termenul ăsta, este?). Pur și simplu am tras jaluzelele și-am visat la zilele minunate petrecute alături de oameni frumoși – zile ce s-au scurs cu atâta repeziciune, că dac-o mai lălăi mult în stilul ăsta, iar mă apucă jalea și iar pun capacul pe laptop! Are cineva vreo idee de ce mi-e așa greu să vorbesc despre asta și de ce brusc mi-a fugit toată inspirația?

Am mai sorbit o gură de cafea, am tras cu nesaț un fum de țigară (Marlboro filter plus – hai să trăiești Andrucu!) și parcă, parcă simt că se pune de-o amărâtă de sinapsă. Și a fost tabăra! N-am să mă apuc să intru în amănunte, ci am să vă spun doar că am întâlnit oameni incredibil de frumoși care-au rezonat unul cu altul de-o manieră ce iarăși nu poate fi exprimată în cuvinte. Au fost șase zile pline de armonie, voie bună, cântec de chitară, dans, plimbări în natură și câte și mai câte! Am fost  o mare familie. Ne trezeam, mâncam, de băut nu zic nimic :mrgreen: că doar știți că-s o discretă, hlizeam, cântam, dormeam, ÎMPREUNĂ. M-am trezit într-o zi urâtă de luni – lunea oricum e o zi urâtă, dar asta a fost cea mai cea – și nu v-am găsit. Am oftat pentru ca mai apoi să zâmbesc. Cum am putut să cred că voi nu sunteți lângă mine?

Muamă câta nostalgia pe mine! Asta e, asta simt și degeaba încerc eu să mă dau Zoe cea bărbată, că nu-s!

Și ca să nu uit, de musai să vă zic, deși știu c-am mai făcut-o și cu alte ocazii, mă felicit și m-aș și îmbrățișa dac-aș putea că mi-am făcut blog! Fără el toate astea nu s-ar fi întâmplat și zău c-aș fi fost mult, mult mai săracă!

Tăbărașilor dragi, vă zic și pe această cale că mă bucur mult că v-am întâlnit și că a fost pentru mine o experiență așa plăcută, c-am băgat-o repejor într-un sertăraș la inimă. O țin acolo spre păstrare și vă promit că nimeni și nimic nu mi-o va putea lua!

Și acum, pe final, fac și eu ca la karaoke când intră partea cu instrumentalul – poze, deci! 😀

Instructajul dinaintea concursului de tras cu pușca.

Joi, la sosirea tăbărașelor cucuiete! 😛

Și- horă sărbătorească: moldoveanu cu olteanu și cu ardeleanu!!

Dimineața, la o cioacă pe terasă

Abia ajunși la domeniul de la Lăpușna al regelui Ferdinand

Voi reveni aici într-o postare viitoare.

Fotografia de mai jos face parte din șutingul care-a avut loc pe domeniul lui Ferdinand. Una din fotografii va apărea pe coperta revistei Vogue – ediția de vară.

Și-o fotografie de familie. Eu nițel cam ostenită după șuting. Grea viața de fotomodel! 😀

Cineva trebuia să pornească cascada, nu?

Marea pescuială de păstrăvi! Mulțumiri pescarilor! Buni au mai fost cu mujdei de usturoi!

Ufff, cât e de greu! Tot pun aici fotografii în speranța că voi putea să transmit celor ce n-au fost acolo măcar un pic de atmosferă, dar realizez că nu prea am cum, așa că închei aici nu înainte de-a mulțumimi încă odată organizatorilor, respectiv Melania, Pești și kekee, doamnei Lucreția la a cărei pensiune ne-am simțit ca-n Rai și nu în ultimul rând tuturor prietenilor mei tăbărași fără de care nimic din tot ce s-a întâmplat n-ar fi fost posibil. Vă sărut și vă îmbrățișez încă o dată.  Îmi cer scuze dac-am fost mult prea patetică.

Și-o fotografie de final cu pensiunea Lucreției:

Albena. Visul frumos continuă.

August 11, 2011

Probabil când veţi citi postarea asta eu voi fi deja pe drum, că doar v-am zis ieri că tre s-o iau iarăşi din loc. Şi pentru că v-am promis şi alte fotografii, m-am gândit să programez postarea de azi.  Am să vă rog să nu fiţi supăraţi dacă nu vă voi răspunde prompt, dar internetul de care beneficiez este de la RDS, adică am la mine un modem din ăla digi. Imediat ce-am să intru într-o zonă cu semnal şi-am să fiu „aşezată”, fiţi convinşi că vă voi răspunde.
Aşadar, să revin la scurta  mea poveste de vis numită Albena. Aţi înţeles deci de ieri că m-am simţit excelent şi că în niciun caz cu 1500 lei de persoană la hotel de patru stele, all inclusive, 9 zile, n-ai unde să te simţi la fel de bine pe litoralul românesc. Comparaţiile practic nu încap. Eu nu spun că n-avem o ţară frumoasă şi că nu-mi place, ba din contră, dar din păcate, serviciile fac diferenţa. O chestie care mi-a plăcut tare mult pe litoralul bulgăresc a fost că n-am stat cu grija hoţilor. Îmi lăsam la şezlong tot ce înseamnă lucruri: prosoape, aparat foto, ţigări etc şamd, plecam la masa de prânz, reveneam peste o oră şi totul era neatins. La fel făcea toată lumea, vă dau cuvântul meu! Mi-am adus aminte acum, cum într-o zi, cumnatul meu şi-a uitat la masa de pe terasa de la piscina unde-am beut oareşice, borseta cu tot ce înseamnă acte, bani, telefoane mobile, carduri. Peste jumătate de oră şi-a amintit c-a uitat-o acolo, s-a dus într-un suflet s-o recupereze şi, da, a recuperat-o. Era acolo, nemişcată, îl aştepta. Un alt stress de care-am scăpat cât timp am stat acolo. În prima zi, când ne-am văzut cazaţi la parterul hotelului, români fiind şi deci obsedaţi de ideea c-am putea fi furaţi, ne-am îngrijorat o ţâră dar, ulterior, toate temerile s-au dovedit a fi inutile.
Ş-acum hai să vă povestesc câteva faze haioase la care-am fost martoră pe acolo. Eram la masa de dimineaţă şi cum stăteam noi aşa amorţiţi de somn observăm cum pe una din mese se plantează la micul dejun un pescăruş. Mesenii erau în restaurant, probabil nu-si terminaseră de adus toată mâncarea, aşa că dragul de el, pescăruşul, a halit dintr-o îmbucătură o tartină unsă cu oareşice si o alta şi-a luat-o la pachet în momentul în care a observat că se apropie inamicii – respectiv familia care dejuna acolo – o fetiţă de vreo trei ani, fratele ei, un băieţel la vreo zece ani şi părinţii. Nu pot să vă explic cam cât de tare a început să urle fetiţa supărată că pescăruşul i-a şutit tartina şi cât de tare râdea frate-su! 😀 a fost o fază de camera ascunsă, ne-am amuzat teribil şi în acelaşi timp am regretat că n-aveam aparatul foto la noi, s-o imortalizăm.
O altă fază faină care ţine- zic eu, de norocul meu chior- a fost că într-a patra seară, stăteam ca de obicei pe plajă până apunea soarele când, deodată, mă trezesc c-o nemţoiacă care începe să-mi zică naiba ştie ce, da-n tot cazul persista cuvântul matratze. I-am zis în engleză că nu înţeleg, ea nu înţelegea engleză, aşa că la final am zis şi eu ja, ja! şi-o văd pe nemţoiacă cum se duce la şezlongul ei şi se reîntoarce c-o saltea din aia gonflabilă, mare, pentru adulţi cu mânere laterale de plastic. Familia ei, în timpul ăsta, se hlizea la mine şi aştepta să-mi vadă reacţia numai că eu, în prostia mea am primit salteaua cu gândul că poate m-a rugat să le-o păzesc cât pleacă ei o vreme de pe plajă. Eram total lipsită de reacţie. În secunda doi însă, realizez brusc că e seară, că pe plaja aia nu se pune problema hoţilor, aşa că-mi iau inima-n dinţi şi mă duc la ea să mă elucidez. Nu ştiu prin ce minune o întreb dacă e gift (si culmea, cuvântul ăsta l-a înţeles), îmi zice că ja ja şi atunci brusc mă luminez şi încep cu danke schön-ul şi cu urările de alles gute, că ei mâine plecau acasă. Ba chiar de bucurie şi în semn de mulţumire, Liviu le-a făcut şi nişte poze de grup cu marea-n spate. Ulterior, m-am amuzat când mi-a revenit în minte imaginea familiei ei nerăbdătoare să-mi vadă reacţia la primirea cadoului şi eu, ca o balegă, cu faţa lungă, n-am schiţat niciun gest. Ce şi-or fi zis? Iote dom-le, noi am vrut să-i facem o bucurie şi  ea nici măcar de complezenţă n-a zâmbit sau măcar un mulţumesc să fi zis 😀 Aşa că dragii mei mi-am tras o saltea pe cinste, de altfel o s-o vedeţi în fotografiile de mai jos! 😛
În rest, ce să vă mai zic… a doua zi am făcut o cistită de-am fost nevoită să iau cinci zile antibiotic, cu două zile înainte de plecare m-a apucat pântecăraia şi m-a ţinut până am ajuns acasă, o muscă imensă m-a pişcat de picior în timp ce-mi savuram un suc la terasa de la piscină – nu ştiu ce drac de ac avea dar s-a umflat instant locul şi mi-a provocat ceva usturimi şi mâncărimi- dar, cu toate astea eu m-am simţit bine. Am plecat setată de acasă că trebuie să mă simt bine şi că nimic nu-mi va sta în cale şi aşa a fost! Aşadar, toată treaba pleacă de la creieraş 😉

Vălei! ce m-am întins la vorbă! Eu zic c-ar fi timpul pentru ceva fotografii, nu?

Din ciclul :”mari descoperiri” – astăzi: crabul

Algele. Alge erau şi acolo, le aduceau valurile dar în niciun caz nu le vedeai adunate grămezi şi uitate acolo, pline de muşte cum se întâmplă la noi.

Şi mai apărea şi câte o meduză

În fiecare seară, în restaurant, apăreau noi şi noi modele făcute de maeştrii bucătari care se jucau cu pepenii 🙂

Zboară puiule, zboară!

Scoica pentru Miki – i-am promis-o!

Hotelul Gergana – unde-am stat eu.

X şi O pe plajă 🙂

Mă mai jucam şi eu cu aparatul foto 🙂

Cadoul de la familia de jermani

Şi două fotografii făcute în ziua aia de v-am zis c-a fost cam înnourat. Zic şi aici că-s norocoasă, că n-a plouat, astfel am putut sta pe afară 🙂

Dănuţ îmi aranja niţel părul zburlit de vânt. nah! îşi vrea nana frumoasă tot timpul 😀

Şi hai să facem şi nişte îngeraşi! hai!

În centrul Albenei

Şi niţel dans la discoteca în aer liber din incinta piscinei hotelului

Un rânjet din piscină, tot din timpul gimnatiscii. Domnul ăla cu păr alb nu e Irinel Columbeanu, să ştiţi 😀

În timpul step-ului aerobic

Eu şi Dănuţ – fotografie de familie 😛

La o partidă de french balls

La unul din spectacolele de seară care erau urmate de discotecă în aer liber. Cei din imagine sunt o parte din animatorii de care v-am povestit ieri.

Şi ultima fotografie este pentru Ana care era curioasă să-mi vadă costumul de baie proaspăt achiziţionat. E frumos, dar nu l-am purtat pe acolo decât vreo două zile, pentru că între timp am primit un altul de la cumnata mea, cu care m-am simţit mult mai bine 🙂
Faceţi abstracţie de moaca mea – mă întorceam de la piscină şi mă „pi” pe mine de frig :mrgreen:  Şi nici fizicul nu mai e ca la 20 de ani… ehh, bătrâneţile, maică..!

Cam gata cu Albena mea, că şi aşa cred că v-am făcut capul mare 😀 însă nu garantez că dacă-mi mai aduc aminte de ceva nu revin :mrgreen:

Vă pup dragilor şi vă doresc tuturor zile senine, cu muuuult soare!!

Albena. Un vis frumos.

August 10, 2011

Am ajuns acasă. Nu-mi prea găsesc locul, recunosc. Mă învârt pe aici  ca o curcă beată. Îmi lipseşte soarele, marea, şezlongul, tot, tot!!

Nici nu ştiu cu ce să încep, mi-e greu să-mi fac ordine în gânduri, dar hai să încerc.

În primul şi în primul rând trebuie să vă zic c-am stat la un hotel, la parter, cu vedere spre mare. Din balconul camerei mele şi până la mare erau cam 25 de metri. Am adormit şi m-am trezit în fiecare dimineaţă în sunete de valuri sparte de mal. Ce poate fi mai bun şi mai frumos pentru suflet?? Vă spun eu: nimic! 🙂 Vacanţa asta m-a umplut de voie bună şi încântare aşa că acum sunt puţin cam nostalgică. Cu durere în suflet vă zic, naţionalistă fiind, că bulgarii ne-au luat-o înainte tare  în materie de turism. Trec peste partea cu mâncarea care-a fost excelentă, multă şi pe toate gusturile, că aşa-i la all inclusive, de asemenea băuturile, servirea, debarasatul meselor care se făcea prompt, aşternuturile şi prosoaptele care se schimbau zilnic, pijamaua pe care-o găseam seara când reveneam de la plajă aranjată în fel şi chip şi multe altele, şi-am să vă zic ce anume m-a impresionat pe mine cel mai mult – animaţia.  Animatorii, nişte tineri  plini de viaţă şi bine pregătiţi în a face turiştii să se simtă bine. Programul zilnic era cam aşa:  la ora 10 erai invitat la gimnastica de dimineaţă ba chiar aş putea spune că erai luat pe sus 😀 şi nu pot să nu-mi aduc aminte cum într-o dimineaţă doi dintre animatori au adus la gimnastică o tipă cu tot cu şezlong :))) . Gimnatistica asta ţinea jumătate de oră şi practic avea rolul de „încălzire” pentru următoarea acţiune şi anume step-ul aerobic – şi ăsta ţinea tot cale de jumătate de oră. Încălzit bine şi dezmorţit după atâta mişcare, erai invitat la gimnastica acvatică care se desfăşura la piscină. După piscină se organizau concursuri de french ball, darts, volei şi multe, multe altele pe care-o să le mai vedeţi în fotografiile ce urmează. De la orele 15.00 toate aceste activităţi se reluau, aşa încât şi singur să te fi dus, nu te-ai fi plictisit nici de-o culoare. Seara de la orele 21.00 aceeaşi animatori ne ofereau spectacole fel de fel – crazy show-uri, cabaret, spectacole pentru copii, discotecă în aer liber şi câte şi mai câte, că mi-ar lua o săptămână să vă povestesc cam ce-a fost acolo şi cât de bine reuşesc animatorii să-ţi facă vacanţa de vis. Mie au reuşit să mi-o facă şi le sunt recunoscătoare. M-am simţit excelent, m-am lăsat animată aşa de tare încât am uitat total de laptop şi de internet. Plajă am făcut pe unde ultra scurte pentru că, personal, am participat la toate activităţile de vi le-am enumerat mai sus. Practic, bronzul l-am dobândit din mers – nu e exagerat, dar este 🙂

Cam atât am fost capabilă să vă povestesc pe ziua de azi şi ca de obicei, vă las în compania câtorva fotografii. Îs cam pe fugă, că înainte de plecarea la Ibăneşti tre să mai fac un drum, deci mă pregătesc iarăşi de plecare. S-ar putea spune că îmi cam fac de cap, nu? 😀

Fotografie făcută din balcon:

Gimnastica acvatică:

Animatoarele de care vă ziceam (sus pe platformă) – ele ne arătau mişcările şi noi făceam după ele 🙂

Prima seară:

După care a urmat o plimbare pe plajă

A patra seară şi eu tot „albinoasă”. Pe malul mării făceam fotografii în neştire. Paparaţul, ca de obicei, pe urmele mele 😛

Maieul cu care dormeam şi pe care-l găseam, cum v-am mai spus, aranjat în fel şi chip.

Mai jos, dacă o să daţi zoom pe fotografie, o să observaţi un „par” mic şi galben pe care participanţii, de la o anumită distanţă, trebuiau să nimerească nişte cercuri. Cu siguranţă ştiţi jocul – e unul din jocurile copilăriei, doar că noi în loc de parul ăla aveam o răţuscă galbenă, de plastic. 🙂 Aici tre să mai fac menţiunea c-am avut parte din 8 zile de una înnourată, chestie care nu i-a împiedicat pe animatori să ne implice în tot felul de activităţi, iar gimnastica acvatică, din cauza timpului nefavorabil s-a făcut în piscina acoperită. Aşadar, chiar şi în zilele fără soare nu aveai cum să te plictiseşti.

Cu 3 din cei 4 animatori, preferaţii mei 😉

Un alt joc – aveai de dat jos dintr-o lovitură cât mai multe butoiaşe. Şi cu mâna dreaptă şi cu stânga.

Eu în acţiune 😀

Liviu la volei – e ăla în tricou alb de pe jos 😀 Tot era el voleibalist!! :mrgreen:

În camera de hotel, cu Dănuţ nepoţelul şi finuţul nostru. Un şuting în oglindă 😛

Izbită de valuri!! Ah, ce bine mai era………

Liviu s-a urcat pe hotel şi-a făcut ceva fotografii panoramice. fain de tot! pe undva pe un şezlong, în partea stângă, eram şi eu 😛

Adică sub una din umbreluţele astea portocalii, dungate.

Deluşorul care se vede in partea stângă este Balcic-ul. N-am apucat să ajungem prin părţile alea, că doar v-am zis c-am fost tare prinşi în activităţi 😛

Piscina unde mi-am făcut de cap,  văzută tot de pe hotel:

Şi-o bătaie cu apă pe cinste, în ultima seară. Cu cine altcineva decât cu Dănuţ? 😀

Şi cam asta e culoarea cu care am plecat de la mare. Nici prea-prea, nici foarte-foarte.

Măi copilaşi drăgălaşi, eu fotografii mai am multe, dar azi mi-am cam pierdut răbdarea. Dacă mai vreţi, mai pun şi mâine câteva, că doar n-au intrat zilele-n sac! Acum mă duc să mă apuc iarăşi de desfăcut şi de făcut bagajul. Vă pupăcesc.  Aaaa, şi să nu credeţi că în tot timpul ăsta nu m-am gândit şi la voi, ba chiar am băut pentru fiecare în parte câte-o bere ori câte un gin tonic, un cogniecel, după gustul fiecăruia! 😀 Mi-a fost taaaaaaaaaaaare greu! 😆

Mâine plec, gata!

Iulie 30, 2011

Dragii mei, sunt pe ultima sută de metri. Mâine plec! Luni dimineaţă am să stau pe plajă şi-am să zic aşa:

😀 😀

Copilaşi, rămâneţi cu bine, să fiţi cuminţi şi mama vă promite vouă fotografii de acolo, că cică voi avea internet!

Vă pup dulce, dulce de tot!

Not at my desk

Iulie 29, 2011

Am plecat la coafor. Revin peste vreo trei ore cu impresii şi poate şi cu fotografii – în funcţie de rezultat! :mrgreen: Staţi pe aproape! 😆

UPDATE: am ajuns acasă! îs ruptă de foame, dar mânc după ce vă arăt rezultatul!

Iaca am supravieţuit şi tura asta „chinurilor” la care mă supun de câte ori mă duc la coafor.
Păi măi băieţi, voi credeţi că-i uşor să stai acolo într-un scaun 4 ore?? noi, femeile, practic ne sacrificăm pentru voi, facem totul pentru ca voi să ne iubiţi şi să rămâneţi veşnic amorezaţi, astfel, (sperăm noi) n-o să mai săriţi pârleazul :mrgreen:

Aşadar, fetele, fie vorba între noi,  azi chiar m-am distrat la coafor. În timp ce stăteam cu vopseaua pe păr, ca să nu fac timpi morţi, m-am dus la manichiură. Acolo, la masa de alături era un tip care venise şi el pentr-o manichiură – tipul,  cam la 35 de ani, lung de  vreun metru nouăzeci, plin de el, de muşchi şi tatuaje, dar cam tălâmb. A fost suficient să deschidă gura şi gata, l-am clasat.  Ştiţi voi, un  mister muscolo după care întorc capul piţipoancele. Manichiurista, fată foarte simpatică şi cu simţul umorului a încercat ceva glumiţe cu el legate de faptul că stătea numai cu telefonul lui scump în mână şi-l freca întruna. La scurt timp o aud râzând în hohote – mister muscolo îşi scăpase telefonul în vasul cu apa pentru muiat deştele. 😀 Aşadar, mi s-a confirmat faptul că-i tălâmb. 😆

După ce-am terminat cu tăti celea, am realizat  brusc că merg duminică la mare şi  n-am făcut nicio oră de plajă înainte. Şi uite aşa, am ajuns pentru prima dată într-un solar. Fu nasol. Îs claustrofobă rău. M-a apucat acolo- în solar- ditamai atacul de panică şi-am început să ţip ca apucata.  Nu mă auzea nimeni, aşa că am început să trag de uşă şi spre liniştea mea, uşa s-a deschis. Mi-am continuat liniştită „plaja” în momentul în care am văzut că pe undeva, intră aer. Huh! am făcut-o şi pe asta. şase minute (c-atâta am stat) mi s-au părut şase ore!!  Asta nu înseamnă că n-am dat de gust şi nu mă duc şi mâine 😛 Aaaa, nu vă mai zic ce râdeau fetele celea, angajatele,  de cum arătam cu ochelarii de intrat în solar pe ochi. Lasă că mâine le pun să-mi facă o poză, să mă văd şi eu şi poate şi voi 😆

Iaca că iar m-am lungit cu vorba. În concluzie, îs pregătită de plecat în vacanţă până-n dinţi. Am zis că vă arăt poze? da. aşa am zis.

Părul e aşa:

Unghiile  îs hai-hui: două portocalii şi trei roşii.

Cele de la picioare au şi ele câte un soare pictat pe unghia mare. Îs trendy toată, deci da? 😀

Mie-mi place şi-s încântată de rezultat. Se cunoaşte că nu mi-am făcut manchiura şi pedichiura la salon  decât de vreo 3 ori în toată viaţa, nu?  Mă fac eu acasă de obicei, dar de data asta am vrut şi eu să văd cum e să fii duamnă :mrgreen: E bine!! 😀